Close-up: Alberto Sordi

Timp de decenii, Alberto Sordi a fost unul dintre chipurile cu care Italia s-a confundat. Vocea sa a fost vocea Italiei postbelice, iar căutările sale comice ori dramatice au fost cele ale unei întregi naţiuni. Niciodată identic cu sine însuşi, chiar şi în filmele sale minore, Sordi a sfidat clişeele, proiectând în faţa contemporanilor săi o oglindă în care să se poată contempla: o oglindă demistificatoare, ironică, tragică. Arta sa actoricească este una pe muche de cuţit, căci în spatele grimaselor sau ale râsului se simte profunzimea fabulei despre condiţia umană.


De aceea, poate, în filmul de război Alberto Sordi ilustrează, memorabil, această condiţie ambivalentă a talentului său. Primul război din “ La grande guerra” nu este trăit de personajul lui Sordi sub semnul cuvintelor patriotice, ci sub cel, mai degrabă umil,al voinţei de a supravieţui, cu orice preţ. Moartea din final, în faţa unui pluton de execuţie austriac, este moartea unui laş care, asemeni Generalului della Rovere, regăseşte în pragul sfârşitului o demnitate pierdută. În “ I due nemici” şi “ Tutti a casa”, Sordi scrie cronica celui de-la doilea război mondial, o cronică în care ofiţerul italian nu este distribuit în rolul glorios al eroului fascist, ci în cel al învinsului umilit ori ridiculizat. Există, în acest diptic, voinţa de confrunta memoria colonială, ca şi pe cea a capitulării de la 1943. Burlesc, laş, arlechinesc, trist, Sordi înfruntă trecutul traumatic al catastrofei naţionale.

Alberto Sordi este, în egală măsură, personajul din drama italiei postbelice. Simbolic, consacrarea în filmul lui Fellini,” I vitelloni”, anunţă acest filon pe care Sordi îl va rafina, în lunga sa carieră. Clownesc ori tragic, Sordi desenează , prin rolurile sale,o comedie balzaciană în care se amestecă voinţa parvenirii, visul, impostura, rapacitatea, laşitatea, conformismul. Muncitorul italian model din “ Il mafioso” devine, întors în provincia natală din Sud, asasin plătit, parte din onorabila comunitate a crimei organizate. Medicul de la asigurări este un Rastignac italian, pregătit să seducă şi să înşele spre a iesi din sărăcia sa mediocră: triumful lui este triumful amoralităţii sociale.

Comis -vojaiorul ce colindă lumea, în căutarea clienţilor care să îi cumpere armele, sprijină prosperitatea familiei sale pe sângele de care sunt murdare mâinile sale. Omul de afaceri nenorocos din “ Il boom”, cel care care alege să îşi vândă un ochi spre a salva de la faliment ,visează să se alăture prosperăţii generale.Mutilarea sa fizică este parte din degradatul său pact faustian.

Cât despre ratare şi sărăcie, poate că nici un alt film nu egalează intensitatea tragică din “Lo scopone scientifico”. Jocul de cărţi în care se angajează Sordi este unul pe care nu îl poate caştiga niciodată: mirajul salvării se infăţişează doar spre a se îndepărta. Sordi este, aici, un clown tragic, închis în infernul său.

Memoria artei lui Sordi este memoria unui moment auroral. În partiturile sale se simte complexitatea chapliniană de registre. Umorul său nu este niciodată gratuit, căci geniul lui Sordi este, în cele din urmă, geniul unui moralist. ( Ioan Stanomir)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *