La moartea Regelui Mihai. Revărsarea bună de etică

Este impresionantă tristețea publică de la noi care însoțește moartea Regelui Mihai.

Sunt impresionante –  printr-o sinceritate căreia nu îi găsesc vreun exces în aceste zile triste, de doliu – relatările din aceste zile, de cînd Regele Mihai a murit. Mai toate au cîteva note comune – și cea mai pregnantă dintre acestea mi se pare că este aceea care trimite la ideea de etică și de model. De model moral, da.

Cred că acesta este un moment important – cînd mulți oameni, mulți lideri de opinie, mulți politicieni au căzut pe gînduri și leagă, fără să se coordoneze între ei, ideea de etică, de model de persoana Regelui Mihai.

Nu vreau să vorbesc despre Regele Mihai inutil acum, în aceste zile – a făcut-o deja istoria, o va mai face, cu siguranță, de acum încolo, mult timp. Fiindcă este, în mai multe privințe, un monarh (este! – prezentul e, cred, obligatoriu) cu multe date care provoacă istoria și pe istorici.

regeleMihai

Vreau doar să subliniez, apăsat, această revărsare de etică de la moarte lui. O revărsare care a luat mai multe forme: fie prin indicare și asociere, fie prin deplîngere, fie prin apelul la nostalgie, fie prin teamă cu privire la viitor. Este ceva foarte important pentru spațiul nostru public. Rar și cred că și extrem de prețios. Detaliind puțin, se spune, se scrie acum, când Regele Mihai a murit, că avem nevoie de modele, că Maiestatea Sa a fost, el însuși, un model de eleganță și de demnitate, că, fiind așa, e firesc ca lucrurile să fie judecate în termenii precum aceștia: bun-rău, demn-nedemn, drept-nedrept, just-injust și așa mai departe. Și, desigur, ceea ce este pozitiv din formulele în binom enumerate în fraza anterioară e proiectat – și sunt convins că, în bună măsură, pe merit – asupra Regelui Mihai.

Spun că, în spațiul nostru public, traversăm un timp prețios fiindcă pare să fie un moment care marchează etic, într-un mod apăsat, dacă nu conștiința publică, măcar scena publică. Și că, din această revărsare de discurs etic putem extrage în chip firesc idei precum acestea: nu toți sunt la fel, nu totul e relativ, nu e același lucru a suferi și a fi demn cu a fi isteric și canalie.

Fără să dezvolt – și, mai ales, fără să detaliez cu privire la scenpticismul meu în legătură cu ce va fi mai încolo, în viitorul mediu, în spațiul public de la noi -, mai spun doar că admirația cu privire la profilul moral al Regelui Mihai poate fi dusă mai departe prin preluare, prin repetiție, prin replicarea individuală a acestui model.

Prin, cum s-ar zice, comportament etic, demn la purtător. Prin cadența faptelor bune, prin înțelepciunea de a căuta sensul adînc al unei suferințe, prin atenția de a nu răspunde cu o nedreptate la nedreptatea care ți se face, prin inteligența de a trăi în adevăr; prin generozitate, prin discreție, prin generozitate practicată cu discreție, prin demnitate.

Dumnezeu să îl odihnească pe Regele Mihai!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *