În ciuda aparențelor, nu doar mișcarea reprezintă scopul existenței noastre. Goana nebună se cere din când în când stavilită. Repausul dintre curse, asemeni spațiilor dintre cuvinte, creează un echilibru. O pauză necesară pentru a trage aer în piept și a fi pregătit pentru runda următoare de trafic infernal, unde fiecare palmă de stradă suflată colegului de semafor este necesară pentru a mângâia orgoliul semeț, vanitatea de peșteră a concetățenilor noștri. În aceste momente de liniște deschid telefonul, butonez presa on-line și intru pe un alt teritoriu de nestăpânit.
Liniștea mea se risipește de cum constat că jurnalismul angajant, mobilizator, care-ți trasează ție cititorule neștiutor și credul, limita dintre bine și rău reprezintă noua ordine în activitatea de breaslă. De parcă n-am mai putea gândi. De parcă, dacă ni se vântură doar o părticică din adevăr, n-am mai ști să intuim întregul. Iar noi, receptorii acestor mesaje tranșante, neechivoce, care nu lasă pe nicăieri puncte de gândire, de suspensie, ce facem? Ni le însușim fără urmă de tăgadă.
La un astfel de public care compune societatea românească a prins de minune dihonia de tip sperietoare feudală, George Soros. Evident, totul este subversiv și foarte bine organizat, de la coruperea politicienilor până la instalarea unei noi ordini mondiale. Acel bătrânel cu o minte diabolică și cu bani mai mulți decât Gigi Becali, nu lasă nimic la voia întâmplării. Este amuzant să privești cum, prin contagiune, tuturor politicienilor le e frică să nu fie asociați cu fundațiile și organizațiile lui Soroș, acest Fethullah Gulen al Europei. Dar dacă… cei care știu cum se fac și se înnoadă ițele manipulării strigă ”uite hoțul!” pentru a ne uita după fugar într-o singură direcție? În timp ce în partea cealaltă, de regulă la est, își văd nestingheriți de treabă. Banii lui Soros sunt o glumă pe lângă rublele țarului Vladimir.
Opresc definitiv aplicația. Timpul e și pentru mine. Privesc mai adânc în spatele rândurilor pentru a vedea pădurea din spatele copacilor. Îmi sare în ochi o interpelare în Congresul American a celor trei giganți ai internetului, Facebook, Twitter, Google: ”Platformele dumneavoastră sunt folosite de puteri străine, de puteri ostile statului american, de puternice forţe antidemocratice, pentru modelarea opiniilor şi influenţarea opţiunilor democratice în statele lumii. Războiul se duce prin intermediul dumneavoastră. 126 de milioane de americani, acum ziceţi că 150 de milioane, au fost expuşi conţinutului de mesaje venind din Rusia. Ce aţi făcut? Nu aveţi nimic de zis?! Ruşii se implică prin platformele dumneavoastră şi în democraţiile europene, unde găsesc mai uşor decât la noi auditoriu şi susţintători. Ştim – avem informaţii clare- că s-au implicat în alegerile din Franţa, în Germania, în Brexit, în separarea Spaniei, în Catalonia, au pus piciorul în Scoţia. Înţelegeţi ce faceţi, pricepeţi ce generaţi? Ruşii lucrează pe teme care ne despart, să adâncească disputele. Aşa se cucereşte lumea, domnilor! Pun pe platformele dumneavoastră mesaje care ţin de ura de rasă, imigraţie, drepturile omului, LGBT, creştinătate. Polarizează democraţiile, rup state. Ce ne vorbiţi aici că dumneavoastră construiţi comunităţi? Le divizaţi, le subminaţi! Ne-au luat la ţintă veteranii de război, militarii sunt targhetaţi, postările vizează de obicei ambele tabere pentru a adânci conflictul. Ei joacă cu toţi, să divizeze. Ţinta este amplificarea diviziunilor sociale şi politice, distribuind publicitate politică contradictorie, inflamatoare rasial sau social”.
Hm… Așadar, este un fapt dovedit penetrarea serviciilor rusești de propagandă și dezinformare în interiorul cele mai mari democrații din lume, punându-se în discuție chiar influentarea într-o oarecare măsura a alegerilor. Se ridică întrebarea, dacă au reușit acolo, nu cumva au avut interese și ceva mai aproape din punct de vedere geografic? Și aici nu mă gândesc la Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia. Treaba lor! Mă gândesc la România și Republica Moldova, care va avea alegeri parlamentare anul viitor. Deznodământul nu este greu de prevăzut. Pentru a avea tabloul complet, teme utile Moscovei, copiate după celebrul îndemn neocomunist ”nu ne vindem țara”, sunt scoase de la naftalină și pătrund încet-încet în spațiul virtual românesc. Dar nu numai atât, chiar pe agenda guvernamentală. Observ cum în spațiul public se inflamează spiritele și sunt întreținute subiecte precum: oportunitatea scutului de la Deveselu, rapacitatea multinaționalelor care ne călăresc și scot profiturile din țară, atitudinea de frondă față de Bruxelles și instituțiile europene, apropierea de grupul de la Visegrad, invazia emigranților etc.
Când credeam c-am isprăvit concluziile unei reviste a presei ad-hoc, la volan, o postare a unei prietene, cadru universitar, pe care-o cunosc de-o viață, mă pironeste-n loc:
<<O fostă studentă m-a sunat de curând să-mi ceară o părere legată de o ofertă de job. „Consilier” la o agenție de comunicare.
– Mooaaa, ce bine sună!, zic.(În mintea mea: „nu e cam devreme la douăzeci și ceva de ani?”)
– Și în ce constă jobul?, întreb.
– Păi… comunicare de guerrilla. Să îmi fac multe conturi de Facebook și să stau toată ziua să comentez, să distribui sub diverse identități… ce îmi zic ei.
– Aha! Și dincolo de bani, cum te-au ademenit?
– Că este o superoportunitate… Că mă va ajuta în carieră…
– Știi că există roboți care fac asta? Un prieten, inginer în tehnologie, mi-a zis asta acum vreo doi ani: „o să vină repede ziua în care roboții o să se certe între ei.” Well….
Tace.
– Și ce să fac?
– Aș vrea să te hotărăști singură. Eu doar te ghidez cu întrebări: ce o să pui tu la CV că ai făcut, concret: consiliere sau troller/spammer? Și cu ce crezi că te dezvoltă pe tine job-ul ăsta, ca om și ca profesionist? Nici n-o să ajungi la 30 de ani, că va face tehnologia tot ce ți se propune azi. Cum vei fi tu atunci competitivă pe piața muncii?
Peste câteva zile, m-a sunat și mi-a zis:
– N-am acceptat job-ul.
A fost una dintre micile mele victorii.>>
Mă ia cu nădușeli. O întrebare firească mă persecută metodic: Oare în acest moment, la acest volan, când scriu aceste rânduri, gândesc cu mintea mea sau, inconștient, sunt și eu unul dintre milioanele de cobai prelucrați în laboratoarele de informații ale unei entități secrete, cu scopul bine definit de a-i influența pe alții?
