1917, facerea lumii.Lenin şi Octombrie

Timp de aproape un secol, secolul comunist, Lenin a fost demiurgul venerat ca părintele celei mai luminoase dintre lumi. El a întruchipat omenia, generozitatea, curajul şi devotamentul faţă de cei mulţi. Cuvintele sale s-au gravat în memoria a întregi continente.

Octombrie a fost, în această naraţiune livrată propagandistic, parte din zilele care au schimbat lumea, spre a relua titlul cărţii lui John Reed. Octombrie a fost încununarea unui efort gigantic al naţiunii pregătite să se înalţe spre viitor. Octombrie a fost piatra de temelie fără de care veacul comunist nu ar fi fost de imaginat.

Dincolo de coaja mitologiei se află realitatea loviturii de stat ce lichidează în Rusia experimentul , ezitant, al libertăţii politice. O dată cu octombrie 1917, marxism- leninismul capătă trup. Un trup care înseamnă moarte, teroare, foamete, planificarea fericirii prin coerciţie statală. O dată cu octombrie, Marx este topit în alcătuirea totalitară : frazele şi conceptele sale servesc spre a oprima şi a extermina. Este ceea ce stânga progresistă nu este pregătită să accepte nici măcar acum, la un secol distanţă. Octombrie este fila din calendar care se scrie cu sânge. Şi care inaugurează un ev al nemăsurii utopice.

Octombrie, lovitura de stat pe care o execută, fără scrupule, secta bolşevică dirijată de Lenin, este triumful ideii şi al tenacităţii amorale puse în slujba ei. Nici un alt politician contemporan nu îl egalează în devoţiunea cu care îmbrăţişează un crez, asemeni unui posedat. Lenin este un revoluţionar,un intelighent radical,un conspirator rus ce preia din marxism încrederea,nestrămutată, în puterea raţiunii ştiinţifice de a elibera.

În Rusia anului 1917, Octombrie închide un capitol. Ficţiunea Sovietelor este alibiul ce conferă legitimitate. Mecanismul democraţiei directe, eliberate de povara parlamentarismului, este ţinta pe care o invocă leninismul. Ceea ce oferă, în schimb, este hegemonia partidului- stat. Dictatura lui Lenin nu este un episod, nu este un accident. “Statul şi revoluţia” este manualul de utilizare ce permite înţelegerea mutaţiei monstruoase care se produce acum. Ideile au consecinţe, aşa cum nota, cândva, conservatorul american Richard M.Weaver. Iar ideile lui Lenin sunt expuse, în pragul lui Octombrie, cu claritate profetică.

Ambiţia leninismului este de a duce la bun sfârşit ceea ce revoluţiile de dinaintea sa au lăsat neterminat. Lecţiile din trecut sunt asumate, graţie lecturii dialectice. Importantă este hotărârea cu care se merge la capăt. Cucerirea puterii, de către un partid disciplinat şi solid, este începutul. Puterea permite realizarea transformărilor pe care , deja, Marx le socotea necesare. Lichidarea proprietăţii private, lichidarea claselor exploatatoare, redarea Statului celor ce muncesc. În chiar numele celor care muncesc, Lenin instituie domnia terorii.

Identitatea lui Lenin este europeană şi rusă, în egală măsură.Ca exilat, Lenin participă la viaţa societăţii internaţionale a emigraţiei. Ca revoluţionar, el polemizează cu tovarăşii din grupul socialist. Ca radical rus, el moşteneşte, de la Cernîşevski şi de la cei asemenea lui, intransigenţa, fanatismul, înclinaţia de a a distruge, spre a grăbi noua geneză. Autocraţia modelează, în cazul lui Lenin, un profil de Meduză.

Octombrie stabileşte un cap de pod, deschide un front de luptă. Rusia comunistă are ca misiunea iniţierea procesului istoric de lichidare al capitalismului. Sistemul imperialist, ce a condus la război, are în Rusia lui Lenin primul inamic. Efectul de contaminare revoluţionar este legic şi inevitabil.

Rusia este laboratorul în care ipoteza comunistă, ( cea despre care Alain Badiou scrie cu atâta pasiune), este testată,la nivel colosal. În fine, tezele formulate abstract pot fi verificate, ca într-un experiment, gigantic. Instrumentele cu care Lenin şi despotismul său se croiesc pornind de la trunchiul luptei de clasă, ca raţionalizare a resentimentului. Partidul- stat,nihilismul legal, execuţiile, poliţia politică, rechiziţiile de produse agricole: cărămizile leniniste se ordonează, treptat.

Nimic din ceea ce Stalin rafinează nu va fi fost deja inventat de către Lenin. Leninismul conferă totalitarismului născând blazonul umanismului şi al ştiinţificităţii. Crimele sunt detaliul care se raportează la întreg, sunt doar o parte din construcţia care se edifică, majestuos. Omenia lui Lenin, elogiată ritual, ascunde inumanitatea glaciălă a ideologului. Lenin împinge la paroxism gustul pentru geometria criminală pe care Edmund Burke îl detecta la revoluţionarii francezi. Arta guvernării este arta stabilirii inamicului. De la Lenin învaţă şi dreapta radicală această tehnică a escaladării brutalităţii politice.

Leninismul învinge,prin Octombrie, pentru că posedă certitudini şi pentru că nu este limitat de scrupule morale. Octombrie desparte apele şi nimic nu mai poate fi la fel. Istoria veacului XX debutează în aceste clipe. Iar Lenin este creatorul umanităţii mutante care îl va venera. Insula doctorului Moreau este întreaga omenire. Căci revoluţia leninistă este antropologică. Omul nou se creează nu în retorte, ci în tranşee de război civil, în camere de tortură, în săli de congrese, în săli de clasă. Lenin învinge, Lenin zideşte, Lenin întemeiază.