Anul 1917 este anul zero al unei cosmogonii ce îmbrăţişează întreaga umanitate. Revoluţia din Octombrie, aşa cum intră ea în canonul progresist, este catalizatorul trezind la viaţă o pasiune a omenirii, dincolo de graniţe şi dincolo de rase.Anul 1917 este poarta care se deschide spre viitorul vegheat de flamura roşie, spre unicul viitor care poate emancipa pe oameni din jugul sclaviei capitalului şi anunţa sfârşitul istoriei înseşi.
Comunismul seduce prin chiar brutalitatea adamică a schimbării pe care o recomandă. Vechiul socialism german este, deja, confruntat cu alternativa radicală a prometeilor. Social- democraţia este suspectă prin înclinaţia ei de a cultiva negocierea şi evoluţionismul. Ea pregăteşte trădarea celor ce muncesc şi complotează alături de reacţiune. Una dintre ţintele Internaţionalei leniniste este spargerea mişcării socialiste, prin încurajarea nemăsurii liberticide inspirate de precedentul rus.
Viteza cu care se propagă acest crez milenarist evocă, în termenii clasici ai lui Edmund Burke, epoca Reformei escatologice. Pasiunea cu care se investesc noii fideli în credinţa revelată prin 1917 nu are nimic în comun cu politica comună. Ea trimite, din chiar primul moment, la patologia religiei politice. Critica, rezerva, îndoiala sunt evacuate, de vreme ce marxism- leninismul furnizează, în materie de practică şi de idei, tot ceea ce omenirea a aşteptat, vreme de secole. Raţiunea este suspendată în numele raţiunii, orbirea este elogiată ca luminare şi ieşire din labirint.
Fervoarea comunistă este inseparabilă de trunchiul tradiţiei occidentale de la care se revendică. Blazonul comunist este , invariabil, unul umanist. Ambiţia sa este de a elibera, de a înălţa, de a salva. Raţionalismul iluminist radical al veacului XVIII are în comunism moştenitorul cel mai influent şi redutabil. Egalitatea şi progresul sunt reperele la care leninismul nu încetează să se refere. De aici,ataşamentul fără ezitare. Tot ceea este mai nobil în trecut se împlineşte, acum.
Ingineria prometeică are, o dată cu anul 1917, o ipostază concretă. Transformarea Rusiei, din citadelă a reacţiunii, în far al progresului este efectul lui Octombrie. Pelerinii care se îndreaptă spre Moscova vin animaţi de speranţa de a regăsi aici un Graal al proletariatului, reţeta graţie căreie relele lumii să fie vindecate. Iradierea comunistă se datorează acestei forţe universale de propagare a resentimentului. Ura îi strânge în jurul flamurii roşii pe cei care , şigaliovi fiind, visează la o nouă umanitate. Generozitatea progresistă serveşte, dialectic, teroarea.
Din chiar primii ani de după 1917,apelul flamurii roşii se manifestă,prin contagiune şi prin noile solidarităţi pe care le naşte. Apărarea URSS devine acum şi va fi până la capăt datoria oricărui comunist.Socialismul ştiinţific are o cetate pe care trebuie să o apere. Sindromul încercuirii, evocat ritualic, este alibiul care reduce la tăcere vocile critice.
Aceste entuziasm de început de lume este imaginea însăşi a Utopiei. Totul este reinventat,totul este regândit. Avangarda rusă trăieşte un moment de paroxism creator, (unul care va dura până la instalarea stalinismului academizant).Ştiinţă, curaj şi viitor se îmbină în acest construct ce sfidează imaginaţia leneşă. Monumentul imaginat de Tatlin este un poem închinat genezei. Oamenii sunt pe cale să devină zei.
Flamura roşie flutură peste primul stat totalitar pe care modernitatea îl naşte.Crima este motivată prin apelul la ideologie.Noutatea radicală a leninismului este vizibilă, din chiar primele luni de regim bolşevic. Lecţia din “Statul şi revoluţia “ este aplicată, meticulos. Rusia lui Lenin face din poliţia politică temeliile pe care se ridică viitorul. Exterminarea încetează să mai fie arbitrară. Ea este sistematică şi premeditată intelectual.
Totalitarismul se configurează, treptat, prin seria de acte oficiale ale puterii lui Lenin. Barbaria este executată, cerebral, în baza unui program de ecarisaj social. Deposedarea este urmată de exterminare. Satul este atacat, spre a fi rechiziţionate alimente.Războiul civil este un laborator ce accelerează procesul de geneză instituţională.
Vocaţia totalitară pătrunde în ţesutul umanităţii, o dată cu Lenin. Pariul este titanic, saltul care pregăteşte zidirea lumii.
Religia politică oferă alibiul ce anesteziază conştiinţa. Asasinatul este comis în impunitate, ca o formă de umanism. Revelaţia lui Lenin este revelaţia lui Şigaliov. Umanitatea este redimensionată prin acţiunea unui imens scalpel de chirurg. Tot ceea ce nu se încadrează în tiparul raţional este reacţionar şi, pe cale de consecinţă, suspect.
Partidul de iluminaţi al lui Lenin creşte, o dată cu Statul pe care îl patronează. Modernizarea, emanciparea, exterminarea sunt sarcinile bolşevice de acum. Omul este o masă de plastilină, un material inert, destinat a deveni opera de artă totalitară. Colectivismul consacră această sclavie justificată dialectic. Partidul citeşte istoria, partidul conduce, partidul nu poate greşi.
Secolul comunist este secolul acestei pandemii a cruzimii şi a orbirii. Rădăcinile sale sunt înfipte în solul marxist-leninist. Geneza pe care o iniţiază este realizată cu gândul la viitor. Patima credincioşilor alimentează energia terorii.
O mica addenda, la comentariul anterior: intransigenta conducatorului conservatorilor s-a manifestat in ambele Consilii de Coroana, atat in cel din 21 iulie 1914, cat si in cel din 14 august 1916. In primul, a fost singurul sustinator al bunului si batranului Rege, contrar parerii tuturor celorlaltor consilieri, iar in al doillea, a incercat din rasputeri sa-l convinga pe proaspat intronatul monarh ca ” locul Romaniei este intotdeauna in tabara dusmanilor Rusiei!”Nu a reusit, rostind cuvinte fatidice ce se vor adeveri dupa un sfert de veac, odata cu triumful flamurei inrosite in sangele nevinovat al nostru si al tuturor celorlaltor victime inocente de pe mai mult de doua treimi din planeta. D.C. N.B. Ce minunat este sa cinstesti numele marelui P.P.Carp, scriind, in colaborare cu inegalabilul Ioan Stanomir, minunata „De la Pravila la Constitutie”, autor, Radu Carp!
Extraordinara continuare a „facerii lumii”, a unei lumi de nedorit,, pentru a carei defimire, cosmarul este un eufemism. Flamura rosie ne-a fost data noua, inocentilor nedoritori, in timp ce creatorilor celebrului cantec „Bandiera rossa trionfera” le-a ramas doar un cantec in plus in tara „gli spaghettti al dente, e un partigiano come Presidente”! Amara si nedreapta soarta pentru cei care suntem de acord ca neascultarea parerii marelui P.P. Carp in crucialul Consiliu de Coroana a fost fatala, deschizand drumul triumfului flamurii inrosite in sangele nevinovat al romanilor si al tuturor celorlalte victime atat din proximitate cat si din extrema departare. Cu durere sfasietoare, Dusan Crstici
Un articol civic ,sceptic seducător. Felicitări !
Admirabile articole , prin conciziune , acuratete si expresivitate .
Comunismul si Fascismul ( in toata generalitatea lor ) au fost refulate si , oarecum , exorcizate , de istoriografia democratic-liberala , vazute ca aberatii in procesul general al modernizarii , emanciparii si progresului fatal al umanitatii . Ele sint insa altoite pe vina modernitatii , se hranesc din seva acesteia , ca forme de religie moderna si seculara , sint ultra-revolutionare . Se hranesc , adica , din iluminism , romantism , evolutionism si scientism , reprezinta , intr-un fel , avangarda brutala a modernitatii , ciocanul proletar al ¨omului nou¨ . Pai cind filosofiile si stiinta noastra cea mai recenta spun ca omul e un epifenomen al unor conglomerate atomice datorate hazardului , aparitie efemera in noaptea eterna , ca orice concepte de bine si rau sint relative si arbitrare si ca libidoul si vointa de dominatie sint singurul scop al unei vieti inutile , ca omul individual e o simpla piesa in mecanismul Leviathanului si ca economia , banul , sint legea suprema de care asculta toate , cind invata , deci , pe toate vocile , ca ¨totul e permis¨ si ca orice lege e o conventie utila , un ¨contract¨ ( mediat prin analfabeti cinici si iresponsabili ) , cum sa mai credem ca fascismul si comunismului sint anomalii ale modernitatii ? Au fost poate cam primitive , cam barbare , dar ¨idealurile¨ lor au fost conforme celor mai noi conceptii si descoperiri , e de asteptat ca ele sa se reincarneze in forme mai rafinate si mai seducatoare , de ce nu ? , democratice , populare . Sint deci exacerbarile spasmodice ale nihilismului ce defineste ¨spiritul modern¨ . Daca nu cumva natiunile isi vor face de cap , ¨cu miinile curate¨ si rapid , eficient , precis , matematic , si nu se va mai sti cine , cum si de ce a inceput . Numai sa putem vedea si noi , pe net , dezlantuirea Walpurgiei .