Defazații

Am circa 2.000 de „prieteni” pe Facebook. Zilele acestea m-am uitat pe paginile unora dintre aceștia. Doream să am informații despre situația politică, despre demonstrații. Ca tot românul, nu-i așa? Ei bine, nu chiar așa…

Unii dintre semenii noștri sunt cu adevărat defazați. Și nu este vorba doar despre evenimentele recente – cele mai puternice manifestații de la Revoluție încoace, care au declanșat un cutremur politic. E ceva încă și mai curios.

Am realizat asta pe când accesam unele pagini de Facebook. Unele sunt în părăsire de luni sau chiar ani buni. Îi șterg pe aceștia din lista de „prieteni”, pentru că nu are sens să îi țin. Dar alții sunt activi.

Iar profilele lor arată ca și cum viața ar fi o petrecere nesfârșită la restaurant. Poze cu ei singuri, cu mătușa, cu colegii. Și urări. Curge cu urări. „Gicule, să ne trăiești!”. „La mulți ani, mămițico!”. „De la Nelu, pentru Doru!”. Plus poze cu trandafiri. Îi șterg imediat.

Mai sunt și doamnele acelea care pun doar poze cu copiii lor. „Ăla micu'” la masă. „Nicușor” la grădiniță. „Miruna” în patru labe. Le șterg în câteva secunde.

Alții au mania călătoriilor. Serii de poze de la terasă, în Halkidiki. În parcare, la Olănești. În aeroport, la Catania. Textul, dacă există, este redus la exclamații ale prietenilor. „Ești cel mai tare, Tony!”. Tony s-a cazat la Olimp.

Fiecare cu ce îl interesează. Unii pun obsesiv poze cu mâncare. Irina a făcut ieri niște clătite cu „brânzică” și mărar. Alții comunică doar prin selfie-uri. Dacă este fată, face botul rotund. La domni, fie își arată mușchii, fie blugii. Un gen aparte este acela pe care, în lipsă de un titlu mai inspirat, am să îl numesc: „La volan, cu ochelari de soare”. Îi șterg pe toți.

Mai sunt și cazuri ceva mai complexe. Unii insistă cu poze de la evenimente corporatiste. Seamănă unele cu altele. Băieți și fete „de firmă”, care discută despre „comunicare”. În fundal sunt niște caroane atârnate. Oleacă deasupra în ierarhie sunt cei care pun, la nesfârșit, poze cu „artă” (definiția acesteia este, din câte se pare, variabilă). Sau muzică. Clipuri cu ABBA sau cu cine știe ce cântăreț leton la clarinet. Cu pisici sau cu “virale”. În fine, mai sunt cei care lipesc pe net citat după citat. „Fericirea vieții este iubirea”. „Un prieten este o rază de soare într-o mare agitată”. „Keep your eyes on the stars and your feet on the ground”. Delete.

Ce este în mintea acestor oameni? Sincer, pentru mine acesta este misterul… Facebook, Twitter, și altele asemenea sunt „rețele sociale”. Ceea ce ar trebui să însemne că faci acolo ceea ce faci în societate. Uneori te distrezi, alteori lucrezi, alteori protestezi. Ții legătura cu prieteni mai vechi, cunoști oameni noi.

Însa pagini precum cele de mai sus mă lasă fără replică. Viața cărei persoane este o succesiune de mămăliguțe cu brânză? Ce fel de existență este aceea delimitată doar de copii plângăcioși sau de observații gen „Ești belea!”. Oamenii aceștia chiar există? Trăiesc printre noi?

Mă tem că da. Luați demonstrațiile colosale de zilele trecute. Primesc un telefon de la un amic. Zice să mergem la baschet. Undeva la o sală prin centrul Capitalei. Nu știu dacă să o iau ca o glumă. Nu e glumă, omul era serios. Îi spun că nu văd cum am putea trece. Mă întreabă de ce. „Păi… centrul e blocat, nu se circulă” – îi spun eu, încă nesigur dacă nu cumva este o farsă. „De ce?” – vine răspunsul, sincer.

Atunci m-am prins. Omul habar nu avea că de o săptămână România este în rebeliune. Nu avea idee că în București și în numeroase alte orașe sunt demonstrații. I-am spus. „De ce?” – mă întreabă el, mirat.

Să ne înțelegem. Respectivul nu venea dintr-o chilie din munții Rodnei. Este cadru universitar și lucrează… în centrul Bucureștilor. Nu, nu are pagină de Facebook, deci nu am avut de unde să îl șterg. Nu are nici smartphone. Este un om inteligent. Doar că nu îl interesează nimic în afara propriei sale sfere.

Cât rău fac acești oameni? Politic, nu cred că mult. Majoritatea lor, suspectez, este apolitică. Însă social, avem o problemă.

Ne întrebăm de uneori de ce societatea modernă este un loc atât de disfuncțional. Mai ales în țările post-comuniste. Aici rețelele sociale (cele reale) par să fi fost grav afectate. Inteligența socială a cetățenilor suferă.

Un răspuns simplu nu am. Acum vreau doar să arăt către această categorie. A defazaților. În felul lor obtuz, ei contează. Ne lovim de ei, iar ei se lovesc de noi.