Am fost în Bulgaria. Cu mașina. Ceea ce înseamnă că am luat un ecuson din acelea care certifică plata taxei de drum. L-am lipit pe parbriz. Am fost până la Veliko Târnonvo și înapoi. Am parcat mașina.
Circul a început a doua zi. Am tras de abțibildul bulgăresc pentru a-l scoate de pe parbriz. Nimic. Părea sudat de sticlă. Am căutat un colț. Niciunul. Am râcâit insistent. S-a desprins puțin. Am tras și s-a rupt.
Câteva săptămâni am umblat cu bucata aceea de plastic atârnând. Am rugat pe altcineva să mă ajute. Nici un succes. Glumă, glumă, dar nici chiar așa…
Acum câteva zile m-am dus hotârât să închei socotelile cu eticheta bulgărească. Am tras, am râcâit, am studiat problema. Tot ce am reușit este să înlătur o parte din hârtie. M-am îngrozit. Pe parbriz a rămas lipit un fel de ecuson din folie de metal. Chestia a rezistat la toate încercările manuale la care am supus-o.Eticheta bulgărească mi-a dat de gândit. Trebuie să fie ceva profund în neregulă cu o țară în care etichetele nu se pot desprinde.
Au mai observat și alții înaintea mea cum pornind de la elemente aparent mărunte ajungi să înțelegi ceva despre un sistemul politic, despre o întreagă cultură sau societate. Marchizul de Custine, înainte de a ajunge în Rusia, discută cu un hangiu. “Rusia este o țară nefastă” – îi spune neamțul francezului. Cum și-a dat seama? “M-am uitat la figurile rușilor” – explică hangiul. Când pleacă din Rusia spre Occident sunt fericiți, par niște păsări care au scăpat din colivie. Însă când se întorc, au figuri preocupate, chiar triste.
Bulgaria are 25 de ani de “democrație”. Și 9 ani de Uniune Europeană. Dacă însă o comparăm cu statele occidentale, pare de pe alt continent și din alt timp. Drumurile sunt pline de gropi. Mașinile sunt hârbuite. Serviciile “turistice” la pâmânt. Abia am găsit un bancomat în ceea ce ar trebui să fie principalul oraș turistic din Bulgaria. Parcările sunt vraiște. Magazinele, lamentabile.
Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Cei 25 de ani de “democrație” și cei 9 ani ca “stat european” sunt o fațadă. Foarte puține s-au schimbat în bine în Bulgaria din 1992, când am fost acolo pentru prima dată.În ciuda discursului triumfalist al Uniunii Europene, în Bulgaria domnește dezordinea. Este la tot pasul. Țara pare pe jumătate părăsită.
Și România este într-o situație asemănătoare. Și aici concepte precum “democrație” sau “economie de piață” au un aer ireal, par desprinse dintr-o piesă de Caragiale. Treceam ieri pe stradă printr-una din zonele “bune” ale Capitalei. M-am uitat în sus. Pe toți stâlpii atârnau cabluri. Zeci de cabluri. Chiar prin fața ferestrelor unor apartamente foarte scumpe.
Să ne punem o întrebare simplă. Ce păzește autoritatea publică? Primăria, poliția locală, etc. Orb să fii și tot nimerești în hățișul de cabluri. Nu acutatea vizuală este problema. Poliția și primăria nu fac nimic.
Aici este cheia descifrării semnificației scenei cu cablurile. Așadar, avem autorități publice. În alte state ele servesc la ceva. La noi, la nimic. Zeci de ani au trecut pe sub cablurile cu pricina și nu au făcut absolut nimic.Înseamnă că aceste autorități servesc la cu totul altceva decât în statele normale.
Intuitiv, știm răspunsul. Instituțiile din România sunt de fapt mijloace prin care contribuabilul este jefuit sistematic. Sigur, trebuie să păstrăm aparențele. Doar suntem o “democrație”, nu putem să scoatem direct mitraliera la vecini… Așa încât se invenetază instituții și activități care mimează instituțiile și activitățile similare din Occident.
Ce produc acestea? “Etichete bulgărești”. Ceva care îți intră sub unghii, ți se scurge pe geam, te murdărește în suflet.
Afacerea merge ca unsă. Curg banii de la UE, de la Banca Mondială, de unde se poate… Dar mai ales de la Bugetul public. Guvernanții fac vizite, își angajează rude, își iau mașini, își ridică vile. Ați văzut politicieni săraci?
Și pentru că este “democrație”, trebuie furnizate – nominal – niște servicii. Au văzut ei că la Amsterdam și Copenhaga se merge cu bicicleta? Luăm câteva milioane de euro din ciferele publice și trasăm niște dungi galbene pe trotuar. Așa au făcut în București și nici o pistă de bicicletă nu este funcțională. Au văzut ei că există la Londra autobuze turistice etajate? Au cumpărat și din acelea câteva. Nu contează că nu ai unde te duce, că nu ai ce să vizitezi. Nu contează nici că în București traficul este infernal, bară-la-bară.
Am revenit de curând din Prahova. Eram cu un prieten. Trecând pe lângă Valea Călugărească, s-a găndit să cumpere câteva sticle cu vin din zonă. Un localnic l-a sfătuit că mai sigur să cumpere din magazin din București, pentru că de la localnici nu știe ce primește.… Am plecat spre Capitală, pe o autostradă fără nici o benzinărie, fără nici o toaletă, care se vărsa într-un drum de camioane. De geam atârna eticheta bulgarilor.
