La Punkt: O primă întrebare pe care şi-ar pune-o orice cititor este următoarea – cum s-a întâmplat ca profesorul de limba română de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil, Laurenţiu Bădicioiu, şi directorul liceului, profesorul de matematică Victor Minea, să organizeze un asemenea festival internațional?
Victor Minea (V.M.): Nici noi nu am ştiut la început ce vrem. Lucrurile s-au aşezat cu timpul. Zeii au vrut ca lucrurile să se desfăşoare într-un anumit fel.
Spun zeii pentru că totul a început într-o atmosferă marină cum le-ar fi plăcut zeilor greci. Eram cu Laurenţiu pe malul mării, la 2 Mai. Laurenţiu înoată, se întoarce din mare, vine lângă mine pe nisip şi îmi spune: „Domnule profesor, ce ar fi să organizăm un festival?” Eu răspund: „Da, de acord. Şi ce vrei să facem mai exact?” La care el îmi spune: „Un festival literar!” Iar eu întreb din nou: „Cum să îl numim?”, la care îmi răspunde „Mai bine decât Romeo şi Julieta la Mizil nu poate fi!” Şi mi-a vorbit atunci mai pe larg de Ranetti şi de opera lui. Am citit şi eu mai mult şi am ajuns la concluzia că Laurenţiu are dreptate.
Aşa s-a născut ideea, restul este poveste.
La Punkt: Pentru că tot aţi menţionat, o a doua întrebare firească se leagă de numele festivalului. De ce „Romeo şi Julieta la Mizil”?
Laurenţiu Bădicioiu (L.B.): Pe lângă povestea evocată în amănunt de domnul director, este totuşi ceva ce el nu ştie. În 2007 îmi picase în mână un volum intitulat „Romeo şi Julieta la Mizil”, tipărit de o editură din Bucureşti, care a reactualizat importanţa operei scrise de George Ranetti. În 1907, deci cu o sută de ani înainte de momentul reeditării, George Ranetti publicase o comedie cu acest titlu, o parodie la tragedia shakespeariană.
Eu însumi, dat fiind că trecuseră o sută de ani de la prima publicare a comediei lui Ranetti, mi s-a părut potrivit, și am discutat asta cu domnul director, să marcăm aniversarea prin inaugurarea unui festival literar. Astfel, în 2007, a fost organizată ediția întâi.
Numele festivalului vine tocmai de la piesa lui Ranetti, „Romeo şi Julieta la Mizil”. Ea este o parodie politică: păstrează personajele shakespeariene, dar le schimbă numele. De exemplu, lui Romeo îi corespunde Mişu, Julietei îi corespunde Veta, familiile Montague şi Capulet sunt de fapt familiile notabilităţilor din Mizil, domn’ Nae, primarul, şi principalul său opozant ș.a.m.d. Totuși, tragedia arhicunoscută își schimbă finalul. Parodia lui Ranetti are happy end: cei doi, Mișu, telegrafistul, și Veta, iubita lui, se căsătoresc, iar totul se termină cu bine.
LaPunkt: Ce aspecte din formarea dvs. vă leagă de Mizil și de ideea unui asemenea concurs?
M.V.: Suntem „republicani”, suntem de-ai locului. Eu, de exemplu, m-am născut la 14 kilometri depărtare de Mizil, aproape de poarta Bărăganului. Fără să folosesc vorbe mari, este acea dragoste de locul unde te-ai născut şi de împrejurimile sale. Această dragoste este cea care te face să vrei mai mult, să te ambiţionezi mai mult, te încarcă cu energie pozitivă.
L.B.: În ceea ce mă priveşte, parafrazez puţin vorbele preşedintelui american John F. Kennedy: „Nu este important ce îţi dă ţara ţie, ci ce îi dai tu ţării” . Schimbând ce este de schimbat, important nu este ce îmi oferă Mizilul mie, pentru că, sinceri să fim, nu îmi oferă mare lucru, important este ce aş putea să dau eu Mizilului.
Un al doilea motiv ar fi că eu sunt născut în Mizil, deja la a doua generaţie. Am rădăcini adânci aici. Cred că dacă aş trăi la Paris sau la Lisabona sau în Noua Zeelandă sau mai ştiu eu unde, nu aş fi mai fericit decât sunt acum, când trăiesc la Mizil, pentru că aici fac tocmai ce îmi place. Îmi place să adun oamenii laolaltă şi cu domnul director am reuşit să adunăm în jurul nostru oameni de valoare, cărora le mulţumim că dau această măreţie festivalului. Nu noi suntem de lăudat pentru acest festival, ci ei. Datorită lor, festivalul a urcat foarte mult.
LaPunkt: Am văzut de unde s-a început, de la o discuţie amicală pe plaja de la 2 Mai. Cum s-a dezvoltat de-a lungul timpului acest festival?
M.V.: Festivalul are două etape distincte.
Prima ediţie a lui s-a desfăşurat concomitent cu a doua ediţie a sărbătorii spirituale a liceului, pe 30 ianuarie, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul, al cărui nume este purtat şi de patronul liceului nostru, Grigore Tocilescu. La inaugurare, festivalul s-a desfăşurat în săli de clasă, de-abia de la următoarea ediţie am beneficiat de sala unică şi inconfundabilă care a devenit deja o marcă înregistrată şi la care noi ţinem foarte mult.
Am mers în paralel cu festivalul şi sărbătoarea religioasă până la a cincea ediţie a festivalului, când, în aceeaşi zi, în liceu, am decernat premiile literare şi s-a oficiat slujba obişnuită. Atunci, invitatul ediţiei era maestrul Mircea Dinescu. Înainte de oficierea ceremoniei religioase, Dinescu şi-a lansat un volum de poezii şi albumul de muzică creat pe baza poeziilor. Volumul era inspirat din folclorul românesc, din cântece foarte populare în urmă cu câteva decenii în Europa, precum „Lili Marlene”, astfel încât, la un moment dat, unul dintre cântece a trezit o oarecare rumoare în rândul anumitor invitaţi, care au acceptat mai greu nişte conţinuturi poetice.
L.B.: Chiar în acea zi ne-am dat seama că trebuie să separăm cele două manifestări.
M.V.: Aşa au fost separate cele două sărbători ale liceului şi de atunci începe etapa a doua a festivalului literar. Regula actuală este simplă, de inspiraţie anglo-saxonă: festivalul are loc în ultima sâmbătă a lunii ianuarie, iar sărbătoarea religioasă a rămas în ziua stabilită de calendarul bisericesc – 30 ianuarie.
LaPunkt: Iată însă că anul acesta ultima sâmbătă din luna ianuarie a picat chiar pe 30.
M.V.: Cu spiritul de filolog al lui Laurenţiu, cu spiritul…
L.B.: … axiomatic …
M.V.: … al meu, am conchis aşa: festivalul rămâne în ultima sâmbătă din ianuarie, iar sărbătoarea religioasă se mută pe 25, aceasta fiind o zi dedicată în calendar Sfântului Grigorie Teologul singur. Aceasta va fi regula ori de câte ori apare o asemenea situaţie şi de aceea, anul acesta, am început sărbătoririle luni şi le încheiem sâmbătă.
Fotografia de grup – Festivalul „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a IX-a, 30 ianuarie 2016
La Punkt: Unde a ajuns festivalul la momentul actual? Prezentaţi-ne câteva superlative!
M.V.: Eu am un singur răspuns aici: să îl întrebăm pe dânsul!
L.B.: Pe dânsul care?
M.V.: Festivalul!
L.B.: Se pare că festivalul mă deleagă pe mine să răspund. Superlativele sunt legate o dată de personalităţile care au trecut pe la Mizil de-a lungul celor nouă ediţii. Mă uit pe volumul apărut după ediţia precedentă a festivalului, cea de-a VIII-a, sperând să nu uit pe cineva: Ştefan Cazimir, Solomon Marcus, Mircea Ionescu Quintus, Daniel Cristea Enache, Alexandru Mironov, Mihai Stănescu, Efim Tarlapan. Au fost mulţi, dacă mă mai gândesc putem adăuga Mircea Dinescu, Daniela Vlădescu, ca invitată artistică, Corneliu Leu, George Corbu, George Stanca.
A doua oară, ca cifre, amintesc că avem aproximativ 4000 de participanţi cam în opt ani.
M.V.: Deci o medie de 400-500 de concurenţi la fiecare ediţie.
L.B.: Un superlativ este şi cartea pe care o scoatem de cinci ani. Fiecare volum are cam 400 de pagini, ceea ce înseamnă 2000 de pagini de literatură bună.
LaPunkt: Ați vrut vreodată să renunțați?
L.B.: Aici vă rog să răspundeţi dvs.
M.V.: În fiecare dimineaţă…
LaPunkt: Ne pare rău că nu am putut surprinde grimasa dvs. pentru a o arăta şi cititorilor noştri.
M.V.: Începând aşa, cam cu o lună înainte de festival…
L.B.: … probabil şi o lună după. Este greu, altfel nu ai cum. Fotbalistul spune: „Meciul cel mai greu este următorul”. Aşa şi la noi.
M.V.: Ediţia cea mai grea este următoarea, dar nu putem renunţa.
LaPunkt: Pentru că tot aţi amintit de ediţia următoare, care sunt intenţiile de viitor?
M.V.: Deja a fost prefigurată în cadrul festivităţii de premiere, când s-a amintit că vom inaugura noua unitate de măsură a timpului: Quintus-ul.
L.B.: Ediţia următoare va fi dedicată aniversării lui Mircea Ionescu Quintus la împlinirea celor 100 de ani. Este foarte potrivit pentru că şi noi sărbătorim un deceniu, este ediţia a X-a. După cum vedeţi, nimic nu este întâmplător, 10 îl divide 100.
M.V.: Da, 10 divide Quintus-ul.
L.B.: Domnule director, aici vă contrazic, Quintus-ul nu este divizibil, aşa cum nici noi doi nu suntem divizibili şi am ruga publicaţia LaPunkt să consemneze că noi reprezentăm binomul Matematică-Literatură, denumire care nu îmi aparţine, ea fiind de fapt opera lui Daniel Cristea Enache. Când ai un binom de felul acesta, nu ai cum să nu reuşeşti: dacă imaginaţia mea o ia razna, mă opreşte matematica şi îmi spune „Stop!”…
M.V.: … iar atunci când este prea multă raţiune din partea mea, intervine imaginaţia. Sperăm ca această reţetă, de succes după cum ne spune tot mai multă lume, să funcţioneze şi la ediţia a X-a, unde o să îl onorăm pe Mircea Ionescu Quintus, dar şi pe mai departe.
