Interviu cu Bogdan Şandric, analist-arheolog, Institutul Naţional al Patrimoniului

LaPunkt: Sunteţi unul dintre organizatorii conferinţei „PROEUROPEANA. Acțiuni și soluții de digitizare a patrimoniului cultural” şi aţi derulat multe proiecte de digitizare a patrimoniului cultural. De unde această înclinaţie către patrimoniu, în general, şi către digitizarea lui, în special?

Bogdan Şandric (B.Ş.): Totul pleacă de la pasiunea şi iubirea mea pentru istorie, manifestate încă din şcoala generală. La această pasiune pentru istorie, înţeleasă mai mult ca posibilitate de interpretare şi ca instrument de analiză, a contribuit cel mai mult profesorul meu din liceu, Constantin Hociotă, o adevărată vedetă locală din Olteniţa. Influenţa deosebită a acestui om atât asupra mea, cât şi a mediului cultural călărăşean, se datorează înaltei sale ţinute intelectuale, caracterizată prin erudiţie, echilibru, decenţă, charismă şi chiar spirit misionar, fiind mereu gata să răspândească ideile în care crede. La ele s-a adăugat mereu priceperea sa pedagogică, manifestată de exemplu prin extemporale la care puteam lucra cu cărţile pe masă, întrucât importantă era interpretarea şi folosirea tuturor surselor existente, nicidecum reproducerea informaţiei, sau teze semestriale care erau corectate şi aduse ora următoare cu numeroase adnotări, astfel încât să poţi învăţa din propriile greşeli.

După terminarea liceului, am renunţat la gândul de a da la drept, cu care cochetasem o vreme şi am urmat între 1997 şi 2001 facultatea de istorie a Universităţii din Bucureşti, facultate pe care  o iubesc şi pe care aş relua-o fără nicio ezitare datorită influenţei deosebite pe care a avut-o asupra felului meu de a gândi. La istorie se punea mult accent pe interpretarea faptelor, pe stabilirea unei metodologii riguroase de documentare, pe analiza critică a surselor şi pe necesitatea de a aduce în permanenţă o contribuţie proprie, nu de a realiza compilaţii ale opiniilor altora. Am absolvit facultatea în specializarea istorie veche si arheologie şi am lucrat apoi în mai multe instituţii.

 

LaPunkt: Deci nu aţi planificat de la început să ajungeţi în domeniul digitizării patrimoniului…

B.Ş.: Nicidecum. Întâia dată am lucrat la muzeul din Olteniţa, unde am deprins bazele muzeografiei şi aprecierea pentru bunurile de patrimoniu. Apoi, din motive personale, în 2002 m-am mutat la Bucureşti, unde am activat în cadrul bibliotecii centrale de la Academia de Studii Economice. Am reuşit din acea poziţie să desfăşor activităţi care mă pasionaseră încă din facultate, de a disemina informaţii către un public cât mai larg: de exemplu, într-un proiect punctual, am indexat şi am diseminat online rezumatele tezelor de doctorat susţinute la ASE.

Totuşi, nu am fost pe deplin satisfăcut şi în 2003 am avut şansa de a mă angaja la CIMEC – Institutul de Memorie Culturală. Am fost foarte entuziasmat pentru că acolo activitatea era una ieşită din comun la acea vreme: digitizarea şi diseminarea online a numeroase evidențe naționale și resurse culturale precum Repertoriul Arheologic Național, Lăcașe de Cult din România, Muzee și Colecții din România, arhive istorice, incunabule, colecții de carte veche şi altele. Aici se împleteau practic pasiunea mea pentru istorie cu dorinţa de a face accesibile unui public cât mai larg informaţii despre patrimoniu.

Nu pot explica această migraţie dinspre lumea ştiinţifică a ideilor către latura mai practică a digitizării decât prin plăcerea, să îi spunem, ţărănească, de a face lucruri concrete, de a lăsa ceva palpabil în urmă, pe care să îl poată utiliza mai apoi oricine.

Dovada că aici am regăsit vocaţia mea este faptul că şi în prezent derulez aceeaşi activitate, prin mai multe proiecte, în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, care din 2011 a înglobat în structura sa fostul Institut de Memorie Culturală.

BS

La Conferinţa naţională „PROEUROPEANA. Acţiuni şi soluţii de digitizare a patrimoniului cultural”, desfăşurată pe 12 noiembrie 2015, la Muzeul Naţional de Istorie a României

LaPunkt: Descrieţi-ne pe scurt cele mai importante proiecte pe care le-aţi derulat la Institutul de Memorie Culturală şi la Institutul Naţional al Patrimoniului.

B.Ş.: Am început cu digitizarea arhivei Repertoriului Arheologic al României, care fusese întocmit între anii 1955-1975 la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi care fusese apoi abandonat. Digitizarea acestui repertoriu începuse prin intermediul proiectului european „Atena”, dar a fost ulterior ulterior finalizat de către mine între anii 2004 și 2006. Rezultatele sunt disponibile la adresa www.cimec.ro/scripts/ARH/RAR-Index/sel.asp.

Din 2007 am preluat proiectul Repertoriului Arheologic Naţional (RAN), o evidență națională de o importanță maximă în politica de protejare a patrimoniului arheologic. La sfârșitul unui an de muncă istovitoare am reușit împreună cu colegii mei, Cosmin Miu și Irina Oberländer Târnoveanu îmbunătățiri și dezvoltări substanțiale. Cea mai importantă realizare a constat din punctul meu de vedere, în publicarea on-line a întregii baze de dare RAN precum și în dezvoltarea unui server cartografic. Practic, acesta permitea realizarea de hărțiă interactive, online, prin adăugarea de elemente geografice sau administrative peste care se suprapuneau siturile arheologice înregistrate în RAN, dar și alte obiective precum muzeele, lăcașele de cult etc. Adreasa la care poate fi accesat este http://map.cimec.ro/Mapserver/.

Proiectul cu cea mai mare anvergură la care am participat este proiectul european ArcLand (ArchaeoLandscapes Europe), finanţat prin programul european „Cultura 2007” şi care a reunit timp de 5 ani peste 50 de instituţii de profil din toată Europa. În cadrul acestui proiect s-a creat o reţea importantă de promovare a tehnicilor non-invazive de cercetare arheologică, precum teledetecţia sau fotografiile aeriene, în scopul inventarierii a ceea ce se numesc astăzi peisaje arheologice.

Importanţa participării la acest proiect a stat nu doar în atingerea obiectivelor punctuale iniţiale, ci în direcţionarea resurselor primite şi spre alte lucrări curente. Am reuşit astfel să investim în oameni calificaţi în repertorierea siturilor, am completat baza de date a localităţilor din România, pe care intenţionăm să o transformăm într-o bază a locurilor geografice din ţară, am realizat o evidenţă on-line a tuturor fotografiilor aeriene făcute în România în scopuri de cercetare până în 2012, dar şi repertorii arheologice punctuale, precum cel de pe valea Mostiştei sau cel al Botoşanilor.

 

LaPunkt: În cadrul conferinţei aţi prezentat un nou proiect pe care îl derulaţi. Spuneţi-ne mai multe despre el, începând cu motivaţia din spatele său.

B.Ş.: Numele proiectului este „PROEUROPEANA. Biblioteca digitală a publicaţiilor muzeale”.

LogoProEuropeana

Logo-ul oficial al bibliotecii digitale PROEUROPEANA

Motivaţia principală pleacă de la dorinţa de a facilita accesul publicului larg la cât mai multe resurse culturale publice, la a căror producere el a contribuit prin plata taxelor şi impozitelor. Pe de altă parte, aveam deja o experienţă bogată în acest sens, concretizată în acţiuni mai restrânse de digitizare.

Astfel, în 2007 a fost realizată o mică bibliotecă digitală de istorie şi arheologie, care cuprindea la început colecția completă a studiilor arheologice publicate de Vasile Pârvan, întemeietorul arheologie moderne în România. Ulterior, au fost create două baze de date, interogabile online, ce conţin vechile serii ale importantelor publicaţii arheologice româneşti „Dacia” şi „Materiale şi Cercetări Arheologice”.

După 2010, în contextul creării bibliotecii digitale europene EUROPEANA şi a extinderii obligaţiilor de digitizare de la nivel european, am continuat cu aproximativ 20 de colecţii ale periodicelor muzeale, începând cu judeţele Moldovei: Botoşani, Vaslui, Neamţ sau Bacău și continuând cu Bistrița sau Călărași și Buzău. Am avut surpriza plăcută de a include şi reviste ale unor alte instituţii şi organizaţii decât muzeele, precum revista „Vitraliu” a Centrului Cultural „Gheorghe Apostu”, de la Bacău, revista literară „Hyperion”, editată de Fundaţia Culturală „Hyperion-caiete botoşănene” de la Botoşani, „Analele Bucovinei”, publicată de Institutul Bucovina de la Suceava, revistele „Teatru” şi „Teatru Azi”, unele publicaţii ale direcţiilor judeţene de cultură.

Concentrarea din ultimii ani asupra publicaţiilor muzeale şi similare are o motivaţie multiplă.

Servim astfel interesul oamenilor de ştiinţă de a-şi face vizibile rezultatele cercetărilor, circulaţia articolelor academice prin baze de date accesibile online fiind mult mai eficientă decât mecanismul bibliotecilor tradiţionale.

Ajutăm la promovarea muzeelor, nu doar prin expoziţiile lor, dar şi prin publicaţiile lor, unele de o foarte mare valoare prin contribuţiile existente, adeseori enciclopedice prin multitudinea domeniilor tratate: arheologie, muzeografie, numismatică, memorialistică, restaurare etc.

Venim în întâmpinarea atracţiei teribile a publicului larg pentru istorie, care nu beneficiază însă de surse de informare corespunzătoare, situaţie care conduce la apariţia unor opinii şi teorii fără niciun fundament ştiinţific solid.

Şi iată, de la aceste considerente şi prin mici proiecte punctuale s-a ajuns la o colecţie digitală de 15 000 articole şi aproximativ 200 000 de pagini, pe care ne-am gândit că este bine să o valorificăm, deschizând-o accesului publicului larg, prin gruparea lor într-o bibliotecă digitală.

 

LaPunkt: Practic, era necesară o platformă informatică pentru organizarea acestor conţinuturi şi punerea lor la dispoziţia celor interesaţi.

B.Ş.: Exact, problema era cum accesează cineva asta, cum le înlesnim oamenilor accesul şi căutarea. Am luat decizia construirii unei baze de date de tip bibliotecă digitală care să cuprindă toate aceste conţinuturi, catalogate corespunzător: fiecare volum să fie împărţit în articole şi fiecare articol să fie catalogat prin asocierea cu un set minimal de descriptori: autor, titlu, colecţia din care face parte, subiectele abordate, domeniile din care fac parte subiectele respective, conexiuni cu alte baze de date, precum cea a localităţilor din România.

În plus, ne-am dorit să asociem acestei baze de date o aplicaţie online prin care cititorii să poată căuta un articol după titlu, autor, anul apariţiei, cuvinte-cheie.

În scopul creării acestei infrastructuri de valorificare a conţinuturilor digitizate, am scris un proiect care a fost evaluat primul din aproximativ 200 de aplicaţii la Administraţia Fondului Cultural Naţional, la secţiunea „patrimoniu cultural material”.

 

LaPunkt: Aţi mai avut şi alte obiective în acest proiect pe lângă cele deja amintite? Prin ce acţiuni concrete au fost atinse obiectivele propuse?

B.Ş.: Chiar dacă perioada de implementare a proiectului a fost foarte scurtă, de pe 15 septembrie până pe 15 noiembrie, ne-am atins principalele două obiective, despre care am vorbit deja, dar şi alte ţinte, precum conservarea celor mai vechi publicaţii, unele atât de rare şi de precar întreţinute încât le-am găsit în alte părţi decât la muzee, creşterea participării româneşti în biblioteca digitală Europeana, creşterea vizibilităţii muzeelor româneşti, diseminarea cercetării româneşti din grupul de ştiinţe umaniste la nivel european.

Chiar dacă aveam deja conţinuturile, au existat multe activităţi derulate în acest timp scurt: secţionarea volumelor în articole, proiectarea şi programarea bazei de date (pe care o vom dezvolta în continuare, chiar dacă proiectul s-a încheiat), crearea fişelor de catalog. Aici am beneficiat de un sprijin foarte important din partea domnului Lucian Stanciu, șef al Bibliotecii Geologice Naționale de la Institutul Geologic al României, care de-a lungul timpului a creat un repertoriu bibliografic prin fişarea a aproximativ 90% din totalul publicaților muzeale.

De altfel, proiectul nu s-ar fi putut încheia cu succes fără ajutorul unor oameni precum dl Stanciu. În această categorie a contribuţiilor vitale se înscrie şi cea a domnului Dan Matei, până de curând director al direcţiei CIMEC din Institutul Naţional al Patrimoniului, expert în documentare și biblioteci digitale, de profesie programator, care a realizat programele de conversie a fişelor de catalog din formatele iniţiale în care fuseseră realizate în unul adaptat noii baza de date PROEUROPEANA şi cea a domnului Cosmin Miu, programator, care a programat baza de date şi aplicaţia on-line. Sunt încântat că ambii vor colabora şi în viitor la continuarea proiectului.

În prezent, în baza de date PROEUROPEANA sunt disponibile nu mai puţin de 45000 de fişe de catalog. La 15 000 dintre ele există deja articolele în format pdf, pentru restul de 30000 de fişe sperăm să creăm în viitor conţinutul asociat, prin noi digitizări.

Chiar dacă am realizat multe în acest interval scurt, mai sunt de făcut unele lucruri. De exemplu, am realizat aplicaţia online de accesare a bazei de date, dar momentan este disponibilă doar varianta beta, unde căutarea se poate face doar după 3 câmpuri: titlu, autor şi anul apariţiei. Intenţionăm ca până la 15 decembrie să introducem noi opţiuni de căutare multiplă, inclusiv prin cuvinte-cheie din interiorul articolelor, dar şi posibilitatea ca înşişi cititorii pasionaţi să completeze şi să editeze fişe de catalog.

 

LaPunkt: La ce adresă se poate accesa aplicaţia online pentru a putea citi articolele pe care le-aţi digitizat?

B.Ş.: Adresa la care biblioteca digitală PROEUROPEANA poate fi accesată este http://biblioteca.cimec.ro

 

LaPunkt: Cum aţi popularizat rezultatele activităţii dvs.? Care este stadiul actual al conştientizării de către autorităţi şi de către public a importanţei şi necesităţii digitizării?

B.Ş.: Punctual, în acest proiect, am realizat o broşură pentru popularizarea activităţii de digitizare şi a marii biblioteci digitale europene, Europeana. De asemenea, am reuşit să organizăm în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, la rândul ei o instituţie care derulează un proiect de digitizare, conferinţa de pe 12 noiembrie. Ceea ce a fost cel mai important nu este neapărat prezenţa a 12 vorbitori şi a peste 60 de participanţi din marile centre culturale, care derulează proiecte concrete de digitizare, ci reunirea unui grup de oameni care şi-au manifestat împreună dorinţa de comunitate şi solidaritatea pentru a răspunde unor dificultăţi.

Afis_PRO-EUROPEANA

Afişul Conferintei Nationale „PROEUROPEANA. Actiuni şi solutii de digitizare a patrimoniului cultural”, desfăşurată pe 12 noiembrie 2015 la Muzeul National de Istorie a României

Pentru că trebuie să recunoaştem că digitizarea în România se loveşte de unele dificultăţi destul de seriose. Acestea nu derivă din lipsa entuziasmului şi priceperii oamenilor implicaţi în digitizare, ci din administraţia deficitară a instituţiilor publice de cultură. Amintesc de exemplu problema achiziţiilor publice în instituțiile de cultură ale statului: orice achiziție cu o valoare de peste 2500 de lei pe care dorim să o facem necesită semnătura ministrului Culturii!

Dincolo de cadrul legislativ inadecvat, rigid, o altă mare problemă, şi mai gravă, este cea a lipsei de viziune strategică. Iată, iniţial România a fost un pionier în domeniul digitizării patrimoniului, prin Oficiul de Calcul în subordinea Muzeului Naţional de Istorie, înființat în 1978, transformat în 1981 în Centrul de Calcul pentru Cultură, în subordinea Consiliului Culturii, ce se preocupa mai ales de documentarea informatizată a patrimoniului cultural. În 1991, Centrul de Calcul se transformă în Centrul de Informatică, Memorie şi Sinteză Culturală (CIMEC), care își schimbă numele în Institutul de Memorie Culturală în anul 1998. Acesta lansase în mai 1996 situl web al patrimoniului cultural din România, www.cimec.ro, care depășise 1.5 milioane de vizitatori în primul an. În 2008, prin hotărâre de guvern, s-a luat chiar decizia creării Bibliotecii Digitale a României, Institutul de Memorie Culturală CIMEC fiind desemnat drept agregator naţional, adică colector al conţinuturilor digitizate de către toate instituţiile culturale din ţară.

De atunci însă, a început regresul. Hotărârea de guvern nu a fost pusă în practică, CIMEC a fost desfiinţat şi nu a mai avut aplomb odată înglobat în Institutul Naţional al Patrimoniului, nicio strategie în domeniul digitizării nu a mai fost adoptată.

În 2011, am fost invitat la o conferinţă organizată la Skoplje, în Macedonia, unde macedonenii lansau o instituţie specială pentru digitizarea patrimoniului. Au fost invitaţi omologi din toate statele balcanice, dar şi din Italia. Peste tot se creau instituţii specializate în domeniu, peste tot erau adoptate strategii naţionale de digitizare, doar eu eram reprezentantul unei instituţii defuncte dintr-o ţară fără nicio strategie… Ţările vecine intrau în rândul lumii, noi tocmai ieşeam…

 

LaPunkt: O viziune destul de sumbră… Plecând de la starea actuală, spuneţi-ne trei lucruri care, în opinia dvs., ar trebui să fie făcute acum, în acest domeniu, în România, şi la care v-ar plăcea să participaţi.

B.Ş.: În primul rând, fixarea unei strategii naţionale care să abordeze nu atât partea tehnică de digitizare a resurselor culturale, ci mai ales diseminarea, crearea interfeţelor pentru ca publicul larg şi cercetătorii să se poată folosi uşor de patrimoniul cultural imens al ţării. Foarte important este ca această strategie să nu fie impusă de sus în jos, de o manieră diletantă şi pur formală, ci să se axeze pe setul de nevoi şi de soluţii identificate la nivelul nostru, al specialiştilor din domeniu, care executăm zi de zi activităţi de digitizare.

În al doilea rând, o campanie susţinută pentru schimbarea mentalităţii editorilor şi autorilor de publicaţii academice. Ei trebuie să înţeleagă că orice cercetări plătite din bani publici trebuie să ajungă înapoi cât mai rapid şi într-o formă tot mai accesibilă la publicul larg. Ne-am lovit de restricţionarea obtuză a accesului la resursele culturale, care nu demonstrează decât un profund dispreţ faţă de public. Acest dispreţ păgubitor trebuie să dispară cât mai repede.

În al treilea rând, îmi doresc mult să continuăm proiectul PROEUROPEANA până la finalizarea digitizării tuturor publicaţiilor muzeale. Dacă actualele condiţii se păstrează, consider că următoarele 24 luni reprezintă un termen realist pentru a contacta şi a obţine şi de la restul muzeelor accesul la colecţiile lor. Sper să reuşim măcar să obţinem copiile digitale şi să facem o scurtă descriere a lor, dacă nu vom putea, din motive obiective, să le catalogăm la standardele pe care ni le dorim. Cu această ocazie lansez chiar un apel pentru sprijinul voluntar al oricăror persoane interesate, atât pentru scanarea revistelor, cât şi pentru catalogarea noilor resurse, mai ales că vor putea completa fişele de descriere de acasă, pe internet.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *