Close-up: Jean- Pierre Melville, “ Le Cercle Rouge”

Arta cinematografică a lui Melville conferă filmului noir profunzimea unei istorii metafizice. Graniţele dintre bine şi rău se şterg, iar cenuşiul ambiguităţii morale domină un univers în care poliţiştii au încetat să mai fie îngerii păzitori ai ordinii imaculate.


“ Le Cercle Rouge” debutează, în linia deja clasică a lui Melville, cu un citat apocrif atribuit lui Buddha: ceea ce urmează este confirmarea acestui apolog evocând capacitatea destinului de a aduce pe oameni în punctul dorit de o zeitate ascunsă. Însă nu doar destinul este obsesia lui Melville în acest film, ci şi vinovăţia.
vlcsnap-2011-10-25-18h07m06s86

Căci în cercul roşu trasat de Zei nu există inocenţă şi nici lumină, ci doar vinovăţie, întuneric şi moarte. Filosofia Directorului Siguranţei rezumă acest pesimism teribil ce aminteşte de predestinarea şi păcatul originar calvin:”Toţi oamenii poartă în ei sămânţa răului, toţi oamenii sunt , în cele din urmă, vinovaţi”.


artoff136

De aceea, în “ le Cercle Rouge”, fiecare dintre personaje este atins de acest morb al singurătăţii şi al lipsei de speranţă. Un gangster eliberat din închisoare ( acelaşi Alain Delon, cu minimum de mijloace, rece ca o lamă de spadă), un poliţist alcoolic ce intră în jaful plănuit spre a scăpa de proprii săi demoni ( Yves Montand într-un rol de eleganţă şi sumbră), un mafiot evadat, alergând spre moarte ( Gian Maria Volonté) şi comisarul Mattei, cel pe care Legea îl obligă să închidă o afacere criminală ce devine primejdioasă pentru reputaţia Societăţii ( Bourvil, jucând o partitură dramatică, de intensitate dureroasă)- iată oamenii pe care Zeul îi comvoacă la ultima întâlnire.


“Le Cercle Rouge” este apoteoza unei arte ce se nutreşte din tradiţia americană şi din vocaţia experimentului. Timbrul lui Jean-Pierre Melville recuperează acest domeniu al echivocului, crimei şi ambiguităţii. Capodopera sa este expresia acestui geniu al introspecţiei şi al povestirii.( Ioan Stanomir)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *