Descopeream, de asemeni, ceea ce toţi cristalografii ştiu, faptul că simetria pentagonală (înrudită cu „Numărul de aur”), care joacă un rol atât de important în morfologia fiinţelor vii, mai ales în botanică, nu apărea şi nu putea să apară în aglomerările cristaline, cărora le lipseşte viaţa şi care urmează riguros principiul acţiunii minime.[…]
Majoritatea florilor (a pomilor şi arbuştilor fructiferi şi genus Rosa) au cinci petale sau multiplu de 5 (dar se găsesc, mai rar, flori cu simetrie cristalină, cu 6, 4 sau 3 petale: crinul, laleaua, iasomia cu 6 petale, curioasa familie Trillium cu 3 petale); încă o dată reciproca nu se confirmă, simetria pentagonală, pentagonul, dodecaedrul (dezvoltat în trei dimensiuni) şi „Secţiunea de aur”, asociate acestor forme, nu apar niciodată în sistemele cristaline, anorganice, neînsufleţite.
Această predominare a „Secţiunii de aur” în morfologia fiinţelor vii, în artă şi mai ales în arhitectură, era de natură să mă copleşească; cititorul îşi mai aminteşte, poate, că descoperisem mai demult un „test” matematic pentru transcendenţa vieţii (faptul că sistemele vii pot viola principiul minimei acţiuni, în timp ce acesta guvernează riguros devenirea sistemelor neînsufleţite izolate), iar sistemul meu estetic (cu această dominantă a „Secţiunii de aur” în organismele vii şi absenţa ei în sistemele anorganice controlate de principiul minimei acţiuni) se integrează acum perfect tiparelor filosofiei idealiste, vitaliste, la care ajunsesem prin matematica pură şi fizica modernă.
Tot pe acestă cale idealistă revenisem, ca în toată ştiinţa modernă, la axioma lui Pitagora: „Totul se ordonează după număr” şi la cea, mai explicită, a lui Platon: „Marele Ordonator va aranja lucrurile după idei şi numere”.
(Matila Ghyka, Curcubeie, Prefaţă de Leigh Fermor, Traducere de Georgeta Filitti, ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2014)
