Unica lectură care se poate aplica textelor lui Borges este recitirea. Dense, enigmatice, oscilând între cristalul de coşmar şi barocul ficţiunilor, textele sale se refuză oricărei apropieri pripite şi leneşe. Hrănite din materia tradiţiei, întreţinând o relaţie specială şi hipnotică cu toate scrierile care le anticipează, paginile sale sunt asemeni picturilor care se înşiră pe pereţii unui labirint, un fir al ariadnei care dă cititorului măsura despre drumul pe care îl poate urma.
De aceea, oralitatea lui Borges cel de la senectute,este punctul cel mai înalt al acestei arte a metafizicii, digresiunii şi eseului. Borges, cel de la 80 de ani, intervievat în calatoria sa din Statele Unite, are aerul unui mag jucăuş, încântat să depene amintiri, să recite versuri şi să îşi stabilească genealogia propriei sale formule intelectuale. Orbirea este lumina care i se revelă înţeleptului, iar dictarea devine acompaniamentul natural al recitirii acelor carţi care nu îl părăsesc niciodată. Vitalitatea conversaţiei este, în cazul lui Borges, o vitalitate psihedelică şi rafinată, o coregrafie destinată să seducă făra să cedeze artificialităţii. Alături de Wilde şi de Chesterton ( doi dintre cei pe care îi evocă, obsesiv) Borges este maestrul modern al stilului care arde şi sfâşie ca o spadă. Laconismul său ascunde un adânc impenetrabil al sensului.
Dialogurile americane ale lui Borges sunt o autobiografie narată şerpuitor şi digresiv. Ele sunt, simultan, o introducere în opera sa, ca şi un perfect epilog. Din trunchiul conversaţiei, ca din trunchiul unui fluviu, se despart ramuri care devin râuri şi lagune. Fiecare cuvânt îl invocă pe cel care urmează, fiecare piatră din templu o cheamă pe cea care se aşează, zidită mai departe. Eufonia lui Borges este asemenea unui tango- căci dependenţa de Borges este cea mai catifelată ipostază a viciului intelectual.
Sunt, în aceste conversaţii americane, elementele unui autoportret în fragmente. Cei doi Borges , Borges al scrisului şi Borges al celebrităţii şi faimei, se înfruntă, permanent. Există la Borges o pasiune a idealismului filosofic grefată pe un cult al vechimii- departe de contemporani şi de pasiunile lor, el cultivă această inclinaţie spre tradiţie care ne determină firea. În definitiv, poetica lui Borges este una circulară. Nimic nu poate fi în totalitate original, de vreme ce scrisul trăieşte în limba ce este ea insăşi o tradiţie. Comparatismul lui Borges intervine spre a explora cotloanele de timp şi de spaţiu, identificând urmele de stele ale imaginilor ce cutreieră secolele. În poezia lui Chesterton se ascunde efigia vechii limbi engleze. Iar În fiecare ficţiune a lui Borges se află, multiplicat, acelaşi chip al lui Borges.
Polemistul Borges este în răspăr ironic şi iconoclast cu mediul în care se mişcă, cu natureleţe provocatoare. Niciodată Nobelizat, apolitic, indiferent la seducţia stângii radicale, ca şi la cea a peronismului, anti-fascist şi patriot argentinian, cetăţean al lumii şi om din Buenos Aires, Borges este familiar cu toate locurile în care tradiţia vibrează. Parcursul său este plurilingv şi enigmatic. Drumul spre Dante trece prin cel al întâlnirii cu traducerile din Dante, în vreme ce dragostea pentru spaniolă este potenţată de atracţia, irepresibilă, pentru engleză. Sunt, în aceste suite de conversaţii, scânteieri critice unice ce dau măsura unui geniu herrmeneutic versatil şi proteic. Efigia lui Whitman, cel care oferă lumii un nou ton homerid,este efigia poetului capabil să îşi inventeze personajul –mit. Cuvintele din poemele lui Robert Frost sunt reaşezate de Borges în ordinea pe care numai privirea vizionară o poate recunoaşte.
Ereditatea lui Borges este la fel de labirintică ca şi aceea a ficţiunilor sale. American din sud, el se simte mai degrabă grec şi evreu. Gnosticismul său este la fel de tulburător precum cel al Cabalei, după cum visele pe care le imaginează din coşmarurile sale au puritatea nopţilor arabe. Orbirea sa este ocazia ce dă naştere ochiului interior, clarvăzător, din legendele indice. Budismul este una dintre referinţele canonice din textele sale- fascinaţia pentru China şi Japonia este un alt versant al acestei identităţi plurale.
Creator de ficţiuni şi de coşmaruri, Borges calătoreşte spre a se întoarce spre itaca de unde totul începe. Buenos Aires, aerul tare al câmpiilor, cuţitarii şi vitejiii străbuni care au luptat în războaiele cu indienii, toate acestea sunt matricea din care se iveşte acest om al lumii care nu poate fi acasă decât intr-un singur loc. Borges, cel de la 80 de ani, este amintirea vie a tututor amintirilor care îl precedă. Borges este un Funes care nu poate înnebuni. Ceea ce îl salvează este capacitatea infinită de a visa şi de a rescrie acel unic text pe care îl închipuie arta sa.
