Categoric nu ‘eliberarea ultimei brazde de pamant romanesc’. Asa se spunea inainte de decembrie 1989, cand nu se putea vorbi liber despre istoria nationala, despre toate pierderile teritoriale (iar iesirile antisovietice ale lui Ceausescu, cu mentionarea Pactului Ribbentrop-Molotov, nu erau manifestari de patriotism, ci calcule cinice vadind prezervarea puterii personale). Mi se pare insa ca dupa revolutie am cazut intr-o alta extrema, care nu vadeste atat libertate de exprimare si respectarea adevarului istoric.
Atat oameni simpli, cat si politicieni au vadit o funesta condescendenta fata de Moldova de peste Prut. De genul ‘Basarabia este si a fost a noastra’. Ca si cum noi suntem cei mai indreptatiti sa ne pronuntam, iar nu cetatenii Republicii Moldova. Daca o majoritate a lor dorea unirea, aceasta s-ar fi realizat probabil. Deportarile, 50 de ani de totalitarism au schimbat realitati etnice, demografice, morale. Dar azi Moldova este un stat suveran, si orice luare de pozitie de la Bucuresti are un usor iz de revizionism. Sesizez sus amintita condescendenta si in declaratia recenta a sefului statului, de la Carei. Citesc aceasta stire Hotnews.ro:
‘Vorbim prea putin – ar fi declarat presedintele Romaniei – de prima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Si acolo au cazut ostasi romani care au executat ordinul politicienilor. Niciodata, nimeni n-o sa ma convinga ca trecerea Prutului a fost o greseala in istorie. Poate este discutabila trecerea Nistrului, dar Armata Romana, prin traditie, si-a aparat teritoriul national, or teritoriul dintre Prut si Nistru a fost si este pamant romanesc”, a afirmat Traian Basescu, in discursul rostit la manifestarile de la Carei, potrivit Agerpres.
Ostasii romani, indiferent unde au cazut, merita atentia noastra, prin grija (mai mare) pentru soarta cimitirelor si a locurilor de memorie in general. Dar e bine sa vorbim despre toate implicatiile prezentei militare romanesti dincolo de Prut. Iar Raportul final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania a dat o ampla dare de seama, ignorata din pacate in declaratia de la Carei. ‘Reunirea’ Basarabiei – in iulie 1941 – a fost precedata de un pogrom, de masacrarea unor civili in Iasi, romani de nationalitate evreiasca. Iar crimele au continuat si in Basarabia si in Transnistria. Responsabilitatea romaneasca este, din nefericire, indiscutabila. In al doilea rand, ce inseamna afirmatia ‘nu a fost o greseala trecerea Prutului’ ? Armata romana, statul roman, se afla in compania Armatei germane, armata unui stat totalitar (la fel ca si URSS) vinovat de agresiuni fara precedent. Atunci cand a fost vorba sa isi apere ‘prin traditie’ teritoriul national (in iunie 1940) – fara acompaniament extern toxic – statul roman, prin politicieni, generali, militari, nu a facut-o.
Traian Basescu are un merit fundamental – pe langa condamnarea oficiala a regimului comunist, deschiderea arhivelor, asumarea trecutului – si in tentativa de a elibera magistratura de povara dependentei de politic, de putere. Alaturi de Monica Macovei, procurori si judecatori de isprava. Justitia incearca azi – si de multe ori reuseste – sa fie impartiala. Seful statului incheie insa dezolant al doilea mandat. Pentru a nu se intampla asa, in plan moral-istoriografic, era de ajuns sa respecte filosofia celor doua rapoarte finale (asumate formal de Administratia Prezidentiala intre 2004-2006). 25 octombrie, in loc sa fie ocazia unei ceremonii sobre, echilibrate, ne infatiseaza un esec etic.
