Uşa deschisã

De-atâtea ori se apropiase
De uşa ce stãtea deschisã,
Necutezând sã treacã pragul
Clãdirii vechi de la rãscruce.

În timpul zilei, nici un zgomot
Nu înfiorase neclintirea,
Nu desluşise prin ferestre
Nici o mişcare înãuntru,
Nici nu venea de-afarã nimeni.

Dar când se-ntuneca, în tainã,
Se aprindea la geam o lampã,
Care însufleţea pe ziduri
Un stol de umbre ca de pãsãri
Şi casa începea sã zboare
Ca o nãlucã înspre ceruri.

La rãsãrit, fluxul luminii
O aducea unde fusese:
Tãcutã, albã ca o mascã,
Acoperind misterul nopţii.

Doar uşa casei larg deschisã
Pãrea o aripã întinsã.

18 mai 2014

Tags: , ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *