Invitaţie la istorie prin artă – BB/RA ’89, 23 mai 2014, Facultatea de Istorie

Îmi place ca în articolele mele, pornind de la experienţe şi evenimente particulare, să subliniez şi să argumentez observaţii cu un pronunţat caracter general, culturale, axiologice, epistemologice. Nu voi face excepţie nici de această dată, deşi mărturisesc cu sinceritate, de la început: scopul principal al acestor rânduri este de a vă aduce la cunoştinţă şi de a vă invita la un eveniment mai puţin obişnuit.

Intitulat Born Before/Raised After ’89 (BB/RA ’89), evenimentul va debuta în noaptea de 23 spre 24 mai, în contextul mai larg al Nopții Albe a Galeriilor de Artă, și va continua până pe 16 iunie 2014, fiind găzduit de Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București. Ideea centrală a acestuia este de a exprima, prin intermediul artei contemporane, receptarea de către tânăra generație a tranziției societății românești de la totalitarism și comunism la democrație și capitalism, cea mai recentă filă din istoria comunității noastre politice.

Manifestarea va cuprinde expoziții de pictură, grafică, fotografie și sculptură ale unor tineri artiști români (printre care pictorii Felicia Ionescu, Ana Petrovici-Popescu, Maria Nichifor şi sculptorul Valentin Soare), recitaluri de muzică folk, jazz și electronică, proiecții de film, punerea în scenă a unor piese de teatru, cu adevărat o ofertă variată, care are meritul, pe de o parte, de a se adresa unei game largi de iubitori ai artei, iar pe de alta, de a prezenta un număr mare de perspective asupra trecutului recent al societății românești. Mai mult, pentru noaptea de 23 spre 24 mai, organizatorii propun și elemente de artă participativă, precum reconstituirea și evocarea cu ajutorul publicului a manifestațiilor de masă sau a unor clivaje sociale din perioadele comunistă și post-comunistă (nu vă mărturisesc mai multe, pentru a nu vă strica surpriza, eu unul nu am mai auzit de așa ceva și ard de curiozitate să văd cum va ieși!).

De ce ar trebui să mergeți?

În primul rând, ar fi o noapte de vineri spre sâmbătă petrecută într-un mod cu totul și cu totul inedit, în care cu siguranță veți vedea lucruri noi. Veți avea șansa de a intra în contact cu cele mai noi curente din arta contemporană, fără a plăti pentru aceasta decât cu câteva ore din viață, o investiţie de pe urma căreia cel mai probabil veţi ieşi în câştig. Dacă nu veți putea participa în noaptea de 23 spre 24 mai, începând cu orele 19.00, oricum veți avea șansa de a vizita expozițiile de pictură, grafică, fotografie și sculptură, dechise până pe 16 iunie. Nu o ratați, chiar dacă o faceți măcar pentru câteva minute, cât timp așteptați pe cineva pentru o întâlnire în zonă sau vă refugiați din calea ploii, căldurii sau a zgomotului de afară!

În al doilea rând, pentru că manifestarea este organizată de tineri, cu sprijinul tinerilor, în folosul și spre desfătarea tuturor (organizatorii sunt studenți ai Facultății de Istorie şi ai Universităţii Naţionale de Arte, partenerul principal este reprezentat de Asociația Studenților la Istorie „Dacia”, evident, cu sprijinul Facultăţii de Istorie). Adeseori, generația tânără din România este blamată, chiar hulită, pentru lipsă de cultură, superficialitate, inacţiune, neimplicare. Participarea la această manifestare este un bun prilej de a verifica (şi, cred eu, a infirma) temeinicia acestor aserţiuni şi o ocazie importantă de a-i sprijini pe acei tineri care nu se complac în a accepta asemenea etichete. Mai mult, pentru publicul tânăr, participarea este o oportunitate de a-i cunoaşte pe cei de o vârstă cu ei, de a lega noi prietenii, de a recepta noi idei, de a contribui la întărirea solidarităţii generaţiei tinere, solidaritate fără de care îi va fi greu să îşi promoveze valorile şi proiectele. Sunt convins că dincolo de succesul sau eşecul ei, această încercare trebuie preţuită şi încurajată în sine, pentru temeritate şi pentru aspiraţiile care i-au determinat apariţia.

În al treilea, dar nu îl ultimul rând, iar aici revin la tonalitatea obişnuită a articolelor mele, merită să participaţi pentru că ideea de a exprima şi de a conversa asupra istoriei prin artă este deopotrivă inspirată, înţeleaptă şi eficientă. Prea adesea unii resping istoria ca pe o disciplină plictisitoare şi prăfuită: împletirea istoriei cu arta are avantajul de a elimina asemenea atitudini şi prejudecăţi. Istoria are de câştigat pentru că arta o face mai accesibilă, mai plăcută, mai înălţătoare, iar arta are de câştigat prin abordarea unei tematici inepuizabile şi prin ancorarea într-un mai larg context social. Ambele domenii au de câştigat cu mult mai mult decât dacă ar fi tratate izolat, dar mai mult decât orice, în câştig ies cei care au şansa să asiste la o asemenea îmbinare fericită care stimulează deopotrivă sufletul şi mintea.

Eu unul de-abia aştept să văd cum sălile şi holurile Facultăţii de Istorie, ce de multe ori mi-au părut terne şi parcă gârbovite, vor prinde viaţă şi vor vorbi unui public larg despre memorie şi uitare, sublim şi grotesc, trecut şi viitor…

P.S. Mai multe detalii despre BB/RA ’89 puteţi afla prin accesarea adresei de internet http://searchingartgallery.wordpress.com/2014/05/11/comunicatul-bbra-89-noaptea-alba-a-galeriilor/. De asemenea, despre Noaptea Albă a Galeriilor vă puteţi informa la adresa http://noapteagaleriilor.ro/2014/ro/Bucuresti/.

Un comentariu

  1. Comentez articolul acuma fiindca in seara asta mi-a cazut sub ochi, la 7 luni de la evenimentul anuntat de doctorand. In primul rand tin sa remarc autosuficienta intelectuala a tanarului doctorand si abonarea sa academica la una dintre oficinele care abunda pe la Istorie in ultima vreme ca sa arate gusterii de la conducerea facultatii ca au activitate iar studentii, masteranzii si doctoranzii scosi pe banda rulanta in cadenta de tragere de MG43 ca au si ei unde se baga in seama. In al doilea rand constat cu putina satisfactie ca Liviu Iancu si-a insusit pe deplin gargara intelectualista promovata asiduu de cadrele onor facultatii si tehnicile pseudointelectuale specifice sportului national al datului cu parerea. In al treilea rand asocierea unui eveniment cu infractorii de locuri in camine si traficantii de influenta de la ASID, tari in clanta si slabi in rezultate academice reale, normal, ei trebuie sa faca pomi de Craciun, petreceri de miss de etalat prospatura anu I si evenimente diverse care le mai dau timp din parti sa mai si studieze, indica iarasi valoarea unei astfel de gargare intelectuale facuta sa iasa in evidenta o anumita gasca. Evident, opiniotul autor de articol de la inaltimea olimpiana a proaspatului sau statut de doctorand – pe ce teava ? as indrazni sa-l intreb – ma poate intreba desigur daca am competenta intelectuala si academica sa-i judec atat de aspru spusele, mai ales ca emite opinii plurivalente potrivit modei actuale de istoric astfel ca pare la fel de spalat ca onor decan. Ii voi raspunde ca pe vremea cand eu infundam bibliotecile si arhiva el purta niste pantaloni scurti, tenesi hipster si abia invata ce e aia in materie de istorie, daca stie si-acu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *