Tranziţia democratică din Africa de Sud, tranziţie ce include şi momentul primelor alegeri libere din 27 aprilie 1994, se organizează in jurul ideilor şi procedurilor constituţionale. Diferenţa faţă de alte spaţii din Africa, acolo unde instituţiile domniei legii şi mecanismele statului de drept sunt ignorate, este evidentă. Constituţionalismul este ancora fără de care trecerea de la regimul de segregare la ordinea egalităţii în faţa legii nu poate fi înţeleasă.
Eliminarea barbarului şi monstruosului sistem de discriminare rasială a fost precedată de un efort atent de codificare juridic. Simbolic, ziua de 27 aprilie 1994 a fost anticipată de adoptarea unei constituţii interimare votate la finele lui 1993, întemeiată pe negocierile delicate şi îndelungate dintre Congresul Naţional African şi Partidul Naţional. Preambulul acestui act fundamental provizoriu conţine referirile la setul de principii pe care le va dezvolta Constituţia din 1996. Frazarea este memorabilă, iar ţelurile asumate nobile şi vizionare.
Preamble
In humble submission to Almighty God,
We, the people of South Africa declare that-
WHEREAS there is a need to create a new order in which all South Africans will be entitled to a common South African citizenship in a sovereign and democratic constitutional state in which there is equality between men and women and people of all races so that all citizens shall be able to enjoy and exercise their fundamental rights and freedoms;
AND WHEREAS in order to secure the achievement of this goal, elected representatives of all the people of South Africa should be mandated to adopt a new Constitution in accordance with a solemn pact recorded as Constitutional Principles;
AND WHEREAS it is necessary for such purposes that provision should be made for the promotion of national unity and the restructuring and continued governance of South Africa while an elected Constitutional Assembly draws up a final Constitution;
NOW THEREFORE the following provisions are adopted as the Constitution of the Republic of South
Africa:
În pofida derapajelor, în pofida exaltărilor demagogice, în pofida conflictelor ce contrazic imaginea mitică a unei naţiuni-curcubeu, ceea ce supravieţuieşte, la două decenii de la momentul în care votul universal a fost recunoscut şi consacrat, este edificiul constituţiei, cu setul său de limitări şi de garanţii. Legea fundamentală continuă să existe şi, odată cu ea, principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Justiţia independentă este reperul ce dă semnificaţie libertăţii. Dispariţia ei marchează şi debutul declinului ordinii democratice. Tragedia din Zimbabwe, fosta Rhodesie vecină, ilustrează, dramatic, eşecul istoric al unei alte tentative de edificare a unei comunităţi multirasiale, sfârşite în tiranie şi în violenţă sanguinară îndreptate împotriva proprietăţii private şi a minorităţii albe.
Libertatea presei, dreptul de a critica guvernarea, capacitatea curţilor de judecată de a rezista presiunii unui partid dominant, Congresul Naţional African, maturitatea Curţii Constituţionale sunt tot atâţia anticorpi ce dau Africii de Sud capacitatea de a–şi menţine profilul de societate plurală şi transparentă, dincolo de ezitări şi de populisme.
Constituţia care durează şi care uneşte, iată moştenirea centrală a compromisului politic încheiat în Africa de Sud. Demnitatea umană nu poate fi protejată prin frazeologie utopică, după cum nu poate fi temeiul unei strategii a urii. Instituţiile, iar nu oamenii, pot fi rădăcinile viitorului. Doar o guvernare a legilor ne poate salva de tentaţiile fanatismului şi ale xenofobiei. Luciditatea moderaţiei este gardianul libertăţii înseşi.
