Optimismul la mine – nu prea. Chiar deloc. “Te miri că n-ai succes. Păi normal. Trebuie să fii spârnel, titirez, să debordezi, să dansezi, săru’mâna, să cânţi, să râzi cu toţi dinţii. Pozitiv. Bronzat, întruchipând succesul”. Nu, mulţumesc. Mai bine mizantrop. E mai comod. Anul ce-a trecut? Cumplit, l-am terminat în genunchi, târâş, de revelion fără bani de taxi, m-am întors bâjbâind, cât pe ce să mă rătăcesc. Bilanţ? Ohoho! Pe minus! Pauper! Profesional? Nici măcar o lucrare care să-mi placă, de care să fiu mândru! Una! O jumătate! Nimic! Pe design numai urâţenii, sub-mediocrităţi, deja am obosit, aş vrea să mă pensionez. Amicul Jojo, cel cu cartea, o publică anul ăsta. Să-l ajut cu coperta, să-i fac un concept, mă gândisem la ceva senzaţional. Nu se poate. Editura ne-a dat răspunsul: “departamentul de grafică e de neînduplecat”. Pur şi simplu de neclintit. Stâncă, Porţile de Fier! Fufele de la marketing ţâţâindu-le fundul, speriate, nici un pic de curaj, îngrozite. “Dar cum puteţi să vă imaginaţi că? Cum îndrăzniţi să credeţi că? O hârtie colorată e ceva foarte periculos! Designul e ca bomba, oricând poate exploda, ceva de neconceput! Nu, nu se poate, ne pare rău! Nici nouă nu ne place, dar ce să facem? Ce să facem?”. Aşa-i, nu-i nimic de făcut, ce să mai zic. Abandonez, am obosit. Fufele de la marketing. Sărmăluţa, cârnăciorul, zeama de varză. Singurele interese, era înainte de Crăciun, aşteptau gâfâind, ude, gata să se-ndoape ca nişte curci. Eh, deja m-am şi plictisit. Design? Ia-ţi adio, bătrâne. Niciodată nu va fi. “Pe-aici nu se trece”. Aţi văzut probabil noul logo al fiscului. O urâţenie, iadul pe pământ. Un milion jumate de euro. În ţara asta urâţeniile, lucrurile rele, monstruozităţile, diformităţile, tortura – se fac pe bani mulţi. Lucrurile frumoase se fac gratis, pe foame. Ruşine să vă fie!
Iar anul ăsta nou va fi şi mai îngrozitor, o să vedeţi. Eu zic să vă pregătiţi de pe-acum, să vă faceţi provizii, nervii tari pentru dormitul sub poduri. Nu scapă nimeni. Au început în forţă, actoraşii ne ţin prelegeri, se pricep la politică, bieţi papagali recitatori de replici, coropişniţe flămânde, ahtiate, găini cloncănind în telenovele, în spectacole de prost gust, în filme de doi bani. Apoi vin să ne explice, să arate cu degetul, neruşinaţi, că esteticul, că frumosul, că spiritul, că toate au pierit, că suntem corupţi genetic… Nu noi, ci voi, fariseilor. “Elitele”. Păduchele aranjându-şi eşarfa, învăţându-ne ce este valoarea, ce este poporul, satelitul geto-dac de cristal şi alte prostii. Tanti aia smulgându-şi cerceii din urechi, dinţii din gură, nu mai ştiu cum o cheamă… Hanoi Jane multiplicată la nesfârşit. La rebut cu ei! Acoperiţi cu smoală şi fulgi! Muzicanţii, paraşutele, se pricep la petrol şi gaze, între două falseturi behăie, agită făclia, să alunge străinii, să retrăim 1907, “ca soarele sfânt de pe cer”, tropăind cu poalele-n cap, dansând, ritm, Bollywood! Baricada curviştinelor, revoluţia morală, renaşterea naţiunii! Oh, ce mascaradă! Ce păcăleală! Dar muzica, muzica? De ce atât de urâtă? Nici măcar asta, parcă era meseria voastră, nu? Am spus întotdeauna: de când cu calculatorul, toţi se pricep la design, la muzică, la scris! Toţi se exprimă, au invadat, te îngrozeşti! Jurnalişti online, mincinoşi propagandişti, groteşti. Numai emoţii, stări, umori, fanatism. Informaţii? Ahah, pentru fraieri, să ia caltaboşul la molfăit!
Nu mai există informaţie. Doar umoare. Dragoste sau ură. Isterie. Anul ăsta nou? Să vă ţineţi bine, la fel ca toţi anii ce vor urma, va fi îngrozitor. Generaţia tânără, indignados, va conduce. Atunci să vezi! Nici măcar piatră peste piatră! Vom umbla cu căruţa, eco. Vom respecta ciudăţeniile, ne vom închina chiar. Băieţii cu băieţii şi fetele cu fetele, ca la Căminul Cultural la dans. Nici urmă de speranţă! Onanism, oligofrenie! Techno-electro, transgender, onomatopee, urlete! Nu vor mai fi cuvinte, nu va mai rămâne nimic! Tribalism, toţi obsedaţi de meli-melo-uri, biluţele de sticlă, şiragul de zorzonele, piercing, rasta, amazonia, adevăraţi canibali! La schimb – sufletul. Tribal, bătând în ciubere, făcând focuri uriaşe. Ăsta-i viitorul. Unii au blocat o autostradă la islandeji pe motiv că deranjează habitatul elfilor. Vă vine să credeţi? Temeţi-vă! Vedeţi deja că a început. Caca pe scenă, pipi în loc de vopsea! Artă modernă, happening, aplauze, extaz, deconstrucţie, ceva nemaipomenit! Filosofia excrementului. Acolo ajungem. Adio curent electric! Adio bec! Deocamdată doar lămpi cu mercur, palide, verzui, ecologice, consumă puţin, exact ce ne trebuie, pipăială în semiîntuneric. Se rostogoleşte, n-aţi băgat de seamă? Nulităţile se exprimă, pseudo-autorii scot câte zece cărţi pe an, pline cu prostii, doar bulăneală, gang-bang, exhibiţionism. Mann e luat în râs, nu mai e timpul pentru aşa ceva. Acum doar manifeste, revoltaţi, porno, guerrille fanatice, sufletul târât în hazna, zâmbind în duhoare! Ca să faci un film, ca să scrii o carte, ca să faci design – nu mai trebuie să gândeşti.
Trebuie doar să simţi. “Simţi vibraţia? Feelingul? Senzaţia? Orgasmic! Orgasmic!”. Să-i faci pe toţi să-şi bage mâna-n chiloţi. Toţi în extaz, climaxul, trepidaţia! Asta e noua elită, artiştii, scriitorii, muzicienii, intelectualii de flotor, toţi zic într-un glas: să experimentăm! Să experimentăm! Să trecem de limită! Să trăim intens, să nu mai existe mame, taţi! Doar androgin, învârtindu-se în cerc! Familia – ciuca bătăilor, o glumă proastă, acum trăim postmodern, în “relaţii deschise”, singuri împreună, izolaţi, gâjâind senzaţii! Pedofilia la modă, noua cerinţă! Să ne dizlocăm, şocul contează, să nu mai rămână nimic, animale, giboni, gorile, acolo vom ajunge. Ruină. Atunci să vă văd cum o să “experimentaţi emoţii”. Derutaţi, flămânzi, căcaţi în pantaloni! Atunci când o să vă luaţi raţia de libertate de la chinezi, o să v-o-ndese cu polonicul pe gât, ca lui Morcoveaţă. Postmodern. Underground. Transcultural. Nu mai e mult, deja suntem acolo, minunata lume nouă asta e. Viitorul? Nici măcar. Prezentul! Teribil, teribil, înfiorător…
