Despre cartea „Scriitori diplomaţi” a domnului Corneliu Lupeş, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2013

După volumele Itinerarii memorialistice Bucureştene, Memorie literară bucureşteană, Flacăra verbului românesc, Şoaptele urbei, domnul Corneliu Lupeş şi-a propus să adauge eforturilor sale de restituire a trecutului nostru cultural o nouă carte care doreşte să recupereze figurile mai mult sau mai puţin uitate azi ale diplomaţiei româneşti.

Ne aflăm în faţa unei ediţii aflate la răscrucea dicţionarului cu istoria culturală, deosebindu-se întrucâtva de amândouă. Având formatul episodic al dicţionarului, ce conţine fişele bio-bibliografice ale personalităţilor în domeniu, cartea diferă de acesta prin notaţiile pitoresc-subiective ale autorului; în acelaşi timp, capitolele, deşi ordonate după criteriul cronologic, arată mai curând o variabilitate tematică neomogenă (tipolgie, atitudini, judecăţi de valoare, delimitare pe epoci), fapt care le îndepărtează de caracteristicile obişnuite ale unei istorii culturale. Volumul îmbină cu agilitate trăsături ale celor două tipuri de prezentare, oferind cititorului un panopticum original, nu doar prin erudiţie şi stil ci şi prin tonalitatea intens afectivă cu care domnul Corneliu Lupeş îşi colorează ansamblul.
Astfel, autorul se înclină în faţa înaintaşilor iluştri din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, făcându-le ceremonioase reverenţe; devine liric şi voit romanţios când le evocă pe doamnele diplomate sau pe reginele României; destinele diplomaţilor exilaţi sau exterminaţi de regimul comunist îl tulbură amarnic; unor diplomaţi versatili le întoarce spatele; pe cei compromişi fie îi acuză violent de complicitate ori de trădare, fie îi iartă, punându-le în balanţă operele literare sau ştiinţifice, fie păstrează o distanţă de circumstanţă, atunci când nu vrea să stârnească animozitatea unor personalităţi din actualitate, fie adoptă un ton conciliant, care poate da naştere suspiciunii.

Domnul Corneliu Lupeş este conştient şi o şi declară deschis că, pentru a da un tablou cât mai complet al diplomaţiei de la noi, a ales “o sită rară”, prin care cerne nu numai oameni exemplari ci şi impostori, nu doar diplomaţi de carieră ci şi literaţi, actriţe, muzicieni, pictori, matematicieni, etc., mesageri, prin arta lor, ai României în lume. Această tendinţă globalizantă a autorului îşi găseşte justificarea în faptul că este primul care se lansează în dificila întreprindere de a alcătui un tablou istoric al personalităţilor diplomatice din ţara noastră începând din secolul al XVIII-lea.

Pe de altă parte, însă, alăturarea în aceeaşi secvenţă a parveniţilor politici cu figurile tragice ale unor adevăraţi patrioţi (exterminaţi sau supravieţuind prin disidenţă), a prigonitorilor cu victimele lor, mi-a lăsat un gust amar. Personal, aş fi preferat o antologie a exemplarităţii de care oamenii de azi au atâta nevoie. Apoi aş formula o obiecţie în privinţa categoriei de scriitori-diplomaţi, definită în carte. Nu cred că acei diplomaţi care au dat opere juridice, ştiinţifice, istorice, etc., se pot numi scriitori în sensul autentic al cuvântului. Sunt “scriitori” doar pentru că “au scris?” O altă întrebare la care n-am găsit un răspuns satisfăcător este: putem admite că opera literară sau ştiinţifică a unui diplomat de carieră este în măsură să escamoteze gafele sale politice?

În sfârşit, am descoperit cu tristeţe o absenţă nejustificată în galeria personalităţilor cuprinse în carte. Sunt pomenite cu generozitate o serie de nume care nu au decât o indirectă legătură cu diplomaţia (Nadia Comăneci, Dina Cocea, Cristian Mandeal, etc.). De ce este omisă oare contribuţia lui Horia Roman Patapievici, fostul director ICR care a creat României pentru o vreme un statut cultural egal în excelenţă cu cel al exigenţelor lumii civilizate de azi? Tăcerea care înconjoară acest nume este ofensatoare, dacă nu adânc deprimantă.
Trecând peste aceste obiecţii, trebuie să recunoaştem meritul deosebit al domnului Corneliu Lupeş de a readuce în memoria contemporanilor numele şi activitatea unor figuri de diplomaţi de prim rang. Ansamblul realizat cu acribia unui adevărat mozaicar, ne pune în faţa unei desfăşurări istorice dramatice, dacă nu dezolante, arătându-ne atât anvergura benefică a legăturilor internaţionale realizate de mulţi demnitari de seamă, de la noi, cât şi impactul devastator al altora care, aserviţi Moscovei, ori propriilor interese, au izolat România de restul lumii, de-a lungul atâtor vremuri de restrişte.

.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *