Alain de Botton-religia pentru atei

Am citit eseul lui Alain de Botton despre starea culturii contemporane la recomandarea unei prietene și trebuie să recunosc interesul pe care mi l-a suscitat, de la primele pagini, această lectură revigorantă, lucidă, pe alocuri incomodă. Titlul se dovedește a fi suficient de derutant, pentru că „Religia pentru atei” se poate numi, la fel de bine, și „Tratat despre metehnele culturii moderne”, „Despre importanța (re)lecturii pentru împiedicarea uitării” sau „Templele laice ale religiilor seculare”. Alain de Botton este un filozof nonconformist și suspect din capul locului oricărui pedant/erudit/academician. Cărțile sale se adresează omului (relativ) cultivat, preocupat, înainte de toate, de întrebările esențiale ale existenței. Sau, dimpotrivă, omului care a uitat să se (auto)chestioneze cu privire la valorile sale ca individ cultural. Sunt multe de reținut din această biblie a omului modern (sau vademecum dacă vreți, pentru a evita aglomerarea aluziilor la religie): nu trebuie să renunțăm atât de ușor la religiile și, mai ales, la ritualurile/practicile sale, care ne aduc împreună, ne sudează ca o comunitate, inspirându-ne și întreținând armonia. Dacă însă alegem să renunțăm la ele, trebuie să păstrăm ceea ce merită păstrat, deoarece:

„[…] motivul decăderii a numeroase credințe religioase a fost tocmai insistența lor nerezonabilă ca adepții să mănânce tot din farfurie. De ce n-ar fi posibil să apreciezi modul în care este redată castitatea în frescele lui Giotto și, cu toate astea, să eludezi doctrina Bunei Vestiri, sau să admiri accentul pus în doctrina budistă pe compasiune, și totuși să respingi teoriile vehiculate de aceasta despre viața de apoi? Pentru cineva lipsit de credință religioasă nu e cu nimic mai grav să împrumuți elemente din mai multe credințe decât este pentru un iubitor de literatură să-și aleagă o mână de scriitori preferați din întreg canonul literar.”

Alain de Botton ține morțiș să desconspire, elocvent, câteva din superstițiile culturale în vogă: amoralitatea ca premisă a literaturii; ermetismul pernicios al artei și irelevanța acesteia pentru viața cotidiană/pentru aporiile atât de umane ale umilei și fragilei noastre vieți. Handicapul culturii (umaniste) actuale este inadecvarea ei la viață sau, mai degrabă, lipsa de interes/respect pentru aceasta. Arta pentru artă trebuie complinită de arta de a trăi.

Sfaturile practice ale neobișnuitului filozof consună cu imperativul relecturii, așa cum îl formula Matei Călinescu. Trebuie să (re)citim, să încercăm să împiedicăm uitarea. Ca adulți cu discernământ, ca progenituri ale societății (post)moderne suntem tot mai grăbiți, ingerăm tot mai multe elemente eterogene ale actualității, suntem bombardați din toate părțile de bannere/lozinci/titluri-șoc/burtiere prin care propaganda consumeristă încearcă (și reușește) să ne inunde psihicul labil. Fără religie și fără deprinderile/mecanismele/soluțiile ei milenare suntem pierduți. Chiar și fără o convingere dincolo de îndoială, pe care nici nu o mai putem simula, trebuie să ne reapropriem dimensiunea sacrului. Chiar negând rațional transcendența, ne putem propti pe simulacrele acesteia, adoptând temperamentul unui homo religiosus și împrumutându-i practicile. De Botton pledează pentru o reintegrare a sacrului în societățile noastre alienante, fără să deviem în bigotism sau în religia ca superstiție cu iz medieval. Este de preferat să resemantizăm conținuturile noastre culturale, să le revizităm, calendaristic, uneori cu o atitudine reverențioasă, plivindu-ne astfel conștiința, epurând-o de reziduurile mediatice. Nu numai atât. Este de dorit, de asemenea, să ne reinventăm entuziasmul cultural, să jubilăm citind, înțelegând. Din când în când, trebuie să participăm cu toată ființa noastră la ritualuri comunitare/culturale, iar monotonul și nepracticul mediu academic trebuie să redescopere elocvența și adevăratul spirit pedagogic:

„Ei (cadrele universitare) au ocolit responsabilitatea de a-și seduce publicul, sunt fatalmente înspăimântați de simplitate, se prefac că nu observă cât de fragili suntem și ignoră cât de repede uităm totul, oricât de important ar fi.” […]”Educația seculară nu va reuși niciodată să-și împlinească potențialul până când conferențiarii din domeniile umaniste nu vor fi trimiși să fie instruiți de predicatorii penticostali afroamericani.”

no images were found

Trăiesc haotic și sunt convinsă că nu sunt singura care simte asta. Citesc cât de des pot și de multe ori dintr-o superstiție culturală pe care singură mi-am inventat-o. Mi se întâmplă des să citesc o carte fascinantă și să arunc deja un ochi al minții spre alte posibilități de lectură. Ingerez cultură pe bandă rulantă în loc să mă delectez cu ea și, înainte de toate, fără să extrag din cărți învățăminte pentru propria-mi persoană. Uit prea multe și acest lucru poate deveni frustrant. Este plăcut să-ți reamintească cineva de ce citești și sa-ți spună, paternal, și cum să citești/cum să te descurci în oceanul de publicații/clipuri/filme. E util și să-ți reactivezi motivațiile originare care te fac să deschizi o carte, în căutarea de puritate, înțelepciune, program de existență ori leac pentru frică. Patapievici scria undeva că citește pentru a-și trăi mai intens și mai inteligent viața. În descendența învățăturilor religioase, Alain de Botton ne aduce aminte că citim, de cele mai multe ori, cu un scop bine definit: „să devenim mai buni și mai sănătoși psihic”. Alain de Botton este un filozof al vremurilor agitate în care trăim. Principala lecție a cărților/a prelegerilor sale din mediul virtual (vezi conferințele TED: http://www.ted.com/talks/alain_de_botton_a_kinder_gentler_philosophy_of_success) este necesitatea unor mutații la nivelul propagării tradiționale a ideilor și fenomenelor culturale.

Cultura trebuie să (re)devină o epistemă, o instituție cu un brand ușor recognoscibil. Altfel, ea va rămâne inevitabil apanajul unei minorități inițiate. Și în acest sens, religiile pot constitui un îndreptar și o sursă de inspirație: „Lucru pe care numai religiile par să-l fi înțeles cu adevărat, nu ne lăsăm marcați cu adevărat de idei decât atunci când acestea nu ne parvin doar prin intermediul cărților, al prelegerilor și al ziarelor, ci se reflectă și în ceea ce purtăm, mâncăm, cântăm, în lucrurile cu care ne decorăm casele sau în cele în care ne îmbăiem.”