Aşa cum produc stări sufleteşti, unele culori se şi potrivesc cu anumite stări şi situaţii. Naţiunile vioaie, de pildă francezii, îndrăgesc culorile intense, în special pe latura activă; naţiunile ponderate, cum sunt englezii şi germanii, preferă galbenul-pai sau galbenul ca pielea, împreună cu care poartă un albastru închis. Naţiunile care tind spre ranguri, cum sunt italienii şi spaniolii, fac să treacă roşul mantalelor pe latura pasivă.
Se poate observa astfel relaţia diferitelor culori şi combinaţii cu culoarea feţei, vârsta şi cu starea socială. Femeile tinere ţin la culoarea trandafirie şi la verdele marin, cele în vârstă la violet şi la verde închis.
Blondina este înclinată spre violet şi galben deschis, bruneta spre albastru şi roş-gălbui – şi amândouă au dreptate.
În cazul îmbrăcăminţii, caracterul culorii este raportat la caracterul persoanei.
Persoanele cultivate au o oarecare repulsie faţă de culori. Acest lucru se poate întâmpla, în parte, din cauza slăbiciunii văzului, în parte din nesiguranţa gustului, căruia îi place să se refugieze într-o negaţie totală. S-ar mai putea cerceta, eventual, şi în ce măsură cerul nordic, tulbure, a izgonit pe încetul culorile.
(Goethe, Contribuţii la teoria culorilor, trad. de Val Panaitescu)
