Baudelaire era de părere că cel mai bine scriu despre poezie poeții înșiși; fără să fiu pe deplin convins că are dreptate (fiindcă marea critică de poezie română nu a fost totuși făcută de poeți), sunt totuși nevoit să constat că, cel puțin în ce privește comentariile despre poezia română recentă, poeții au deseori un tip de pertinență care criticii îi lipsește. Ei vorbesc, cum ar veni, pe dinăuntru. Așa că, atunci când Ioan Stanomir mi-a dat undă verde pentru a construi un grupaj despre poezia actuală, primul meu gând a fost să cer texte de la câțiva poeți pe care-i admir nu numai qua poeți, ci și qua teoreticieni și critici; sau, mai precis, de la câțiva poeți exemplari care sunt și capete teoretice: Claudiu Komartin, O. Nimigean, Răzvan Țupa, Chris Tanasescu.
Din păcate, textul lui Claudiu Komartin nu a ajuns la mine la ora închiderii grupajului (dar, întrucât îi știu începutul, pot garanta că, atunci când va fi definitivat, va fi un text esențial despre poezia de după 2000). Însă textele celorlalți poeți repondenți fac exact ceea ce speram: vorbesc, așadar, despre poezia recentă exact în acel mod hiperpersonal pe care critica, oricât de aplicată & empatică, nu-l poate avea. Nu-i vorba aici de judecăți de valoare, nu implic nici un fel de ierarhizare: pur și simplu, constat că, la modul ideal, critica vede poezia așa cum e ea; pe când poeții vorbesc despre poezie așa cum ar vrea ei să fie. Grupajul de față vă aduce sub ochi câteva texte ale poeților; imaginea poeziei recente nu va fi însă completă decât atunci când, într-un grupaj viitor, câțiva critici ne vor spune cum se vede de la ei poezia.
