Am călătorit deunăzi cu trenul la Sfântu Ghoerghe într-un grup de șase persoane. Am luat locuri alăturate la clasa 1, însă un bărbat era așezat pe unul dintre ele. Citea… După ce i-am spus că avem loc acolo, și-a cerut scuze și a plecat cu cartea în mână. Pe masa dintre scaune mai rămăsese o carte… Am vrut să-i spun că a uitat-o acolo, dar am observat că era legată cu un lănţișor. Era romanul lui San Antonio: Cine trage primul.
Auzisem de San Antonio prin anii ’90 când se traducea mult şi pe bandă rulantă: erau pline tarabele cu romanele lui. Când am citit atunci, nu am fost deloc impresionat… Anul trecut, pe când lucram cu Lucian Boia la cartea de convorbiri Istoriile Mele Bucureşti: Humanitas, 2012, mi-a povestit despre romancierul francez. Îşi amintea Lucian Boia că: „Prin anii ‚80 le citeam [romanele semnate San Antonio] cu nesaţ în franţuzește, n-are niciun haz să le citești în românește. Sunt un soi de parodii de roman politist, scrise de Frédéric Dard, cu o inventivitate lingvistică uluitoare: aproape o nouă limbă franceză.” p.193 Nu am avut vreme să îl reiau pe San Antonio. Dar știu cât de înșelătoare pot fi traducerile când vine vorba de literatură…
În tren, romanul lui San Antonio, era la comun pentru patru locuri. M-am uitat prin vagon și pe fiecare masă era o altă carte – prinsă cu un lănţișor de tăblie. În faţa scaunului unde mă așezasem era cartea lui Nicolae Breban, Trădarea Criticii… Nici critica nu mai este ce a fost! O referinţă importantă în cartea lui Breban este lucrarea lui Julien Benda La trahison des clercs (trad: Julien Benda, Trădarea cărturarilor, Humanitas: 2007), iar ‚trădarea’ înseamnă tribulaţiile criticilor literari care, după ’89 s-au simţit ispitiţi, mai mult decât ar fi trebuit, de gâlceava politică din spaţiul public.
Mi-am aruncat privirea și asupra celorlalte cărţi înlănţuite, oferite spre lectură călătorilor. Dau câteva tiluri pe care le-am reţinut: Costumaţii de bal mascat; Alain Braconnier, Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău sau romanul Kristinei Hannah Dincolo de tăcere. Pentru toate gusturile… Eu îmi luasem e-readerul cu mine… Aveam o bibliotecă întreagă la purtător…
M-am tot gândit la diversitatea cărţilor din tren. Titluri variate, dar totuși o selecţie a selecţiei pe care editurile românești le fac cărţilor din lumea în care trăim și câteva nume românești…
PS
La coborâre l-am întrebat pe controlor, cum pot obţine locul unde să fie și cartea pe care poate că aș dori șă o citesc:
– Pot să cer când îmi cumpăr bilet că aș vrea să citesc o amumită carte? Văd că aveţi tot felul de titluri…
– Nu se poate! Vă urcaţi în vagon și faceţi schimb de locuri..
Articolul dvs. mi-a amintit de acesta:
http://adevarul.ro/cultura/carti/carti-lanturi-1_50e5ba92596d7200916aeb94/index.html
Se pare ca cei de la CFR nu s-au gindit la puterea imaginii cartilor in lanturi.
Va multumesc! Nu stiam de articol… s-a nimerit sa si punem aceelasi titlu…
Cred ca imaginea aceea nu putea genera decit aceste cuvinte, de aceea probabil s-a nimerit ca titlurile sa fie atit de apropiate. Cum zice romanul, „great minds think alike”.
Urata decizia celor de la CFR de a lega cartile. Aproape ca anihileaza scopul pentru care au fost aduse cartile acolo. Si cartile, si oamenii meritau alt tratament.
La coborare controlorul a verificat sa nu fi disparut vreo carte… Chiar si in lanturi se poate fura…