în marile opere nu este neapărat locul marii fericiri. Dimpotrivă… Finalul din Traviata evocă Parigi mai mult de domeniul trecutului ce nu poate reveni în fapt. În Boema lui Puccini (cea a lui Leoncavallo, admirabilă dar eclipsată din start de cea pucciniană) atmosfera pariziană e evocată în Cartierul Latin, singurul […]
sau cum altfel s-ar putea explica isteriza(n)ta periodică dosariadă, dirijată evident împotriva anumitor indivizi sau individe, fie și după decenii, adică atunci când a venit comanda. Nu securismul a făcut comunismul, ci viceversa. Mai odios decât „brațul înarmat” a fost cel care i-a furnizat armamentul. „Vorbim” de ideologi și activiști. […]
în marea operă este invocată firesc în funcție de situație. O, Patria mia, e implorarea prin care Aida se gândește la locurile natale; dar și Verdi doritor să-și vadă Patria unită. Aceeași nostalgie în duetul fiică-tată: rivedrai le foreste balsamate. O invocare majestuoasă în capodopera lui Erkel Ferencz Bánk bán, […]
termen muzical italian tradus prin puțin larg sau ușor mai lent, se situează între largo și andante. În general tinde către calm, liniștire. În compozițiile de dimensiuni generoase (simfonii, concerte pentru instrument și orchestră) larghetto definește de regulă partea a doua căreia i-am putea spune cea liniștitoare. După cum vom […]
Neîndoielnic: conceptul de putere se manifestă tot mai pervers. De ochii lumii proaste, potenții omenirii nu numai că nu spun lucrurilor pe nume ci le învelesc în scutecele metabolismului de nou născut, suficient de mirositoare însă și acestea la momentul adevărului chiar și pentru suferinzii de rinită cronică. Printre sintagmele […]
acasă, în ținuturile natale, sau stăpânite, e în general un motiv de bucurie, chiar de fericire. Nu și în marile opere. Dimpotrivă … Mozartianul Mitridate, regele Pontului, revine acasă înfrânt de romani și dă peste o serie de încurcături familiale, astfel că finalul e trist. Otello (verdianul, căci avem și […]
Tranziția românească – către cine știe unde – impune fără oprire deformarea învățământului, numită europenizare, pornind de la premisa incontestabilă, deci falsă (ca tot ce e aprioric unilateral), că la noi totul a fost eronat. În primii ani postrevoluționari, stadioanele erau gazde generoase pentru paranoicele „cruciade de evanghelizare”, pentru ca […]
din it. cantata, la rândul său din participiul verbului latin cantare, moștenit în românescul a cânta, apare la începutul barocului, prin secolul XVII, ca o compoziție îmbinând vocalul solistic și coral cu partea instrumentală. Seamănă cu un fragment de operă dar nu e pus în scenă. Se remarcă dintru început […]
„În fața noastră se află munca unui întreg an. Rememorarea frumoaselor vremuri de odinioară, cum se mai spune, a fost atât de plăcută, activitatea cetățenilor noștri, a municipiului și a conducerii locale a fost atât de febrilă, sârguincioasă și consecventă în ultimul timp, transformarea Timișoarei … într-un mare și frumos […]
unor interpreți lirici din lumina scenei la o anumită etate este firească. Nefirească e însă atunci când interpretul e în culmea potenței interpretative, cauza fiind adesea ținută în discreție. Sau, pur și simplu asistăm neputincioși și nedumeriți la o dispariție de neînțeles. Sunt probabil momente în care omul e mai […]
