Iannis Xenakis
(29 mai 1922, Brăila – 4 feb 2001, Paris)
Iată o interesantă și valoroasă personalitate, compozitorul, matematicianul și arhitectul Iannis Xenakis, născut într-o familie grecească la Brăila, unde, la începutul secolului trecut, trăia o mare comunitate grecească.
Personalitate cunoscută și apreciată în întreaga lume, Iannis Xenakis a avut o carieră interesantă din multe puncte de vedere, nu numai ca exemplu de îmbinare a științei cu arta, subiect despre care voi mai scrie, ci și datorită felului în care acest compozitor, matematician și arhitect a îmbinat cele trei domenii într-o perfectă armonie, deși, în compoziție, a fost mai curând adeptul muzicii moderne, care uneori a sfidat legile armoniei clasice, fără însă a înlătura calitățile sonore adecvate spațiilor pentru care muzica a fost compusă.
Una din lucrările sale cele mai importante pentru orchestră este Metastaze (1953-54), în care fiecare orchestrant are partitura lui proprie. Alte compoziții: Psappha ( 1975) și Pléïades (1979) sunt numai pentru instrumente de percuție, iar piesa Terretektorh (1966) este o muzică spațială, creată prin plasarea orchestranților în diverse locuri printre cei din public. Există și o serie de mai multe compoziții electronice, pe care el le-a numit polytopes.
Ca teoretician, printre altele, el a publicat în 1963 ediția franceză, tradusă în engleză în 1971 a cărții „Muzica formală. Gândire și Matematică în compoziție”, lucrare considerată una din cele mai valoroase publicații ale sale.
Ca arhitect, a lucrat întâi cu Le Corbusier la lucrarea Saint Marie de La Tourette, si apoi la Pavilionul Phillips de la Expo 58, pe care însuși Xenakis l-a conceput.
Câteva date biografice sunt edificatoare. Iannis, ai cărui părinți erau iubitori de muzică, a luat lecții de flaut cu mama lui și, împreună cu cu familia, a asistat de câteva ori la festivalul de la Bayreuth. Când avea cinci ani a rămas orfan de tată, fapt care l-a marcat definitiv.
În 1932 a fost trimis la școală în Grecia, unde a fost un elev eminent. A cântat în corul școlii și s-a remarcat nu numai prin talent, dar și prin faptul că a memorizat în întregime Requiemul de Mozart. Cursurile de solfegiu și teorie muzicală, ca și cunoașterea operelor muzicale clasice concomitent cu a muzicii tradiționale grecești au rezonat atunci în mintea și inima viitorului compozitor.
După abolvirea școlii și a facultății (în 1947), a devenit inginer constructor. În paralel, tânărul a studiat și literatura și istoria Greciei, a luat lecții particulare de armonie clasică și modernă. Pasiunile lui multiple pentru matematică, muzică și arhitectură – inginerie, dar și problemele politice din Grecia l-au motivat pe Xenakis să-și părăsească țara lui iubită Grecia. În 1947 s-a stabilit în Franța, devenind – mult mai târziu – cetățean francez. La început, deși rezident ilegal, a fost angajat de studioul arhitectural Le Corbusier.
În paralel, Xenakis și-a dorit o îndrumare muzicală, dar a fost respins de marii Nadia Boulanger și Arthur Honneger. Este interesant, pentru cine cunoaște armonie, că există o regulă foarte strictă în muzică: octavele și cvintele paralele sunt interzise, fiind considerate total inestetice. Am învățat și eu regula, o cunosc și o apreciez: melodiile diverselor voci sună mai bine când evoluează în sens contrar, nu în paralel, adică în același sens. Desigur, e surprinzător, ca Arthur Honneger, un compozitor modern, să nu fi apreciat compoziții în care regulile armoniei clasice nu erau respectate. Faptul că totuși el nu a acceptat această regulă fundamentală a armoniei ne dovedește că legile armonice nu permit orice cacofonie muzicală, nici chiar în muzica modernă!
Dezamăgit de aceste refuzuri, Xenakis s-a decis să ia lecții cu Darius Milhaud, dar a încercat să fie primit și de Olivier Messien, care mai târziu și-a amintit:
„Am înțeles imediat că el nu era ca alții (…) El are o inteligență superioară (…) Am făcut ceva oribil, ce n-ar trebui să fac cu niciun student care dorește să învețe armonie și contrapunct. Dar era un om atât de ieșit din comun, încât i-am spus: Nu, ai aproape 30 de ani, ai norocul de a fi grec, de a fi arhitect și de a fi studiat matematica. Profită de toate acestea și folosește-le în muzica ta.”
Xenakis a urmat totuși cusurile lui Messiaen între 1951-1953. Compozițiile lui Iannis din anii 1949-1952 au fost inspirate din folclorul grecesc, Bella Bartok, Maurice Ravel și alții. Au urmat studiile serialismului modal, pe care Xenakis le-a folosit în compozițiile de muzică concretă. În 1958 Xenakis a primit premiul pentru compoziție acordat de Fundația Culturală Europeană.
În 1965 când a devenit cetățean francez, a înființat câteva centre de Matematică și Automatică Muzicală, iar între anii 1967-1972 a predat un curs cu același titlu la Universitatea Indiana (USA), a fost visitor profesor între 1973 – 1989 la Sorbonne ( Paris) și a fost membru al Academiei Franceze ca autor a numeroase cărți de teorie matematică și muzicală,
După o lungă boală, la 1 februarie 2001 Xenakis a intrat în comă și, după câteva zile a murit în casa lui din Paris. Avea 78 de ani.
În ciuda reputației lui Xenakis de a fi fost un compozitor matematic, operele lui au rămas cunoscute și apreciate prin forța sunetului, care – cum declară unii critici muzicali – crează o crudă și sălbatică vibrație în urechi. Muzicologul britanic și creatorul de emisiuni radiofonice Ben Watson (n. 1956) a recunoscut admirația pentru Xenalis datorită „înfricoșătorului impact emoțional sonor” al compozițiilor sale.
Xenakis a fost unul dintre pionierii folosirii modelelor matematice, a electronicii și computerelor în muzică. Muzician de avangardă, el a combinat creațiile muzicale cu arhitectura: compoziții destinate anumitor spații și, invers, concepția de construcții potrivite cu o muzică deja existentă. Nefiind destinată sălilor de concert, muzica sa a fost mai puțin cunoscută de ascultătorii curenți, dar este de admirat capacitatea acestui om de a fi combinat cu măiestrie și talent domenii care pot părea total diferite.
Notă: Articol apărut în Vatra veche 5 / 2024
