„Rădăcina noastră nu este un singur om ci întreaga umanitate.”
Victor Hugo
Subiectul este, poate la prima vedere, mai puțin cunoscut însă constituie în egală măsură un simbol al Europei de ieri și astăzi. Aquileia, în prezent un orășel discret ce se lasă descoperit vizitatorului, ascunde o istorie fascinantă și tumultuoasă. Aquileia se confundă cu vestigiile arheologice ale antichității romane dar și cu istoria creștinismului timpuriu. Mai presus de toate se definește drept un punct nodal al drumurilor europene, de la lumea Mediteranei la centrul și răsăritul Europei. Din Aquileia, oraș întemeiat la 181 î.Hr. și devenit municipiu la 90 î.Hr., călătorul de odinioară ajungea la Forum Julii (astăzi fermecătoarea așezare Cividale del Friuli), la Norricum (teritoriul Carintiei/Karnten din Austria de astăzi), Emona (Ljubljana) sau Tergeste (Trieste).
Aquileia, fostă tabără fortificată de iarnă a lui Caesar (Cezar) și loc din care primul împărat roman Augustus (Gaius Julius Caesar Octavianus Augustus) și-a purtat ale sale costisitoare războaie dalmato-panonice, a devenit mai târziu centrul de răspândire al creștinismului și, ulterior, din anul 381 d.Hr., loc de desfășurare al primului Conciliu ecumenic ce a făcut din combaterea arianismului un obiectiv primordial.
Este foarte greu să surprinzi și să redai cititorului prin fața căruia se succed evenimentele istorice dramatismul și traumele acestora iar în acest punct mă refer la cele două invazii din secolul al V-lea d.Hr. (vizigoții lui Alaric la 401 și îndeosebi hunii lui Attila la 452, această din urmă ciocnire distrugând orașul și confirmând, dacă mai era nevoie, renumele celui supranumit „Biciul lui Dumnezeu”) dar, în același timp, și la renașterea și reconstrucția acestei așezări citadine. Odinioară unul din marile orașe romane timpurii (alături de Roma, Capua, Pompeii, Herculaneum) și capitală a celei de a X-a regiuni a Imperiului („Venetia e Histria”), Aquileia a devenit locul din care va începe procesul de evanghelizare a regiunilor Istriei și Balcanilor. În anul 1031 s-a încheiat construcția în stil romanic și gotic a catedralei din Aquileia (basilică ce astăzi, alături de Forul Roman și Mausoleul „Candia”, este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO) care, până la 1751, a fost reședință episcopală.
Expresia din titlu (la confluența lumilor) nu se referă doar la perioada antică reliefată până acum inclusiv prin aria arheologică de o suprafață, până la acest moment, de 155 ha ci inclusiv la perioada medievală și zorii modernității, până la relativ recentul secol XIX. La confluența lumilor înseamnă și o Aquileia în același timp habsburgică și venețiană (alături de San Daniele și San Vito al Tagliamento a fost parte a imperiului habsburgic dar, pe linie ecleziastică, numirea patriarhului de Aquileia a rămas o prerogativă a Serenissimei) până la începutul primei conflagrații mondiale a secolului XX. Bunăoară, în anul 1751, papalitatea a decis desființarea Patriarhatului de la Aquileia și de aici înainte, până la 1914, au coexistat două dioceze, una de Gorizia (Austria), respectiv una de Udine (Veneția). În mod lent, progresiv însă doar aparent, Aquileia se va pierde în negura trecutului….oare?
Răspunsul la cea din urmă interogație nu poate avea decât un răspuns: Nu! Aquileia reprezintă astăzi un loc simbolic și cred că unul din exemplele cele mai concludente este Mausoleul „Candia”. Descoperit în anul 1891 la Roncolon di Fiumicello (lângă Aquileia), acesta a fost restaurat în anul 1956 cu ajutorul unui finanțator pe nume Camillo Candia. La origine monument funerar din epoca lui Augustus, „Mausoleo di Candia” este unul din punctele de atracție ale orașului, datorită simbiozei cultural-arhitectonice în care se împletesc elemente de inspirație elenistică și romanică dar și aspecte ce subliniază viața în toate ipostazele sale (două măști ce redau tragedia și comedia, un cap de animal ce simbolizează sacrificiul, un monstru marin ce însoțește sufletul omului către paradis, două statui de lei, elenistice, ce simbolizează cel mai probabil curajul etc.) „Mausoleo di Candia”, înalt de 17 metri, este situat pe așa numita via Tergeste, ce ducea și atunci, demult dar și acum către Trieste, oraș-port reprezentativ al Adriaticii de Nord-Est.
În imediata apropiere a Mausoleului, iar aici ne amintim de originea acestui cuvânt și de Mausolo, satrap de Caria (și monumentul său situat în sud-vestul Turciei de astăzi, lângă Halicarnassos/Bodrum), se află un muzeu de arheologie („Muzeul Arheologic Național Aquileia”) în care epigrafia diverselor basoreliefuri și stele funerare ne trimite la campaniile dunărene ale armatelor Imperiului Roman. Iar acest din urmă aspect al unei istorii comune la care se adaugă prezența astăzi în regiune a unei însemnate comunități românești, a stat la baza unei acțiuni simbolice și anume iluminarea în culorile tricolore naționale a „Mausoleo di Candia”, în seara zilei de 1 Decembrie 2021. Eveniment important și semnificativ atât pe palierul relației bilaterale cât mai cu seamă la nivel comunitar, menit a ne reaminti preeminența cultural-istorică a adevăratelor valori (antichitatea romană, creștinismul etc.) ce ne unesc la nivel de națiuni și cetățeni. Românismul, ca parte a latinității central-orientale, își are astfel locul său binemeritat în reliefarea portretului citadin al acestui oraș bimilenar situat la confluența lumilor.
varianta inițială a articolului a fost publicată în Revista „Argeș”, anul XXII (LVI), nr.4 (478), aprilie 2022, pag.14.
