Relativ recent am publicat[1] câteva considerații privind Carnavalul de la Veneția, entuziasmat poate de reluarea, după ani de restricții pandemice, a acestui atât de cuceritor spectacol de libertate de expresie și seducție.
Nu doresc să reiau idei pe care fără îndoială cititorul le poate lectura în link-urile alăturate. Ceea ce am propus în acel moment dar și ulterior celor ce ne urmăresc în general pentru demersuri și informații instituționale a fost împărtășirea unor impresii, gânduri, senzații resimțite personal la vederea sau la revederea costumelor de epocă ale splendidei vârste de aur venețiene (sec.XVII) și forfotei unui oraș preschimbat precum odinioară, în tablourile lui Canaletto. Oameni și culori, peisaje citadine si maritime totodată, toate mi l-au evocat pe acest atât de important pictor al Veneției secolului XVIII, Giovanni Antonio Canal (Canaletto).
Edictul dogelui Vitale Faliero (1094) urmat de hotărârea Senatului venețian (1269) prin care “marțea îmbelșugată[2]” devine zi de sărbătoare publică (înainte de „Lăsata Secului”), legendele “zborului îngerului” și a „defilării Mariilor” de la cartierul Castello până în piața San Marco, umbra lui Giacomo Casanova care plutește pretutindeni, toate acestea întregesc un peisaj fascinant în care totul devine posibil, în care „a Carnevale tutto vale…”
Este foarte greu să discerni asupra întâietății unui fenomen sau altuia. Poate pitorescul și imaginația măștilor sub care se ascund promisiuni pour la vie ce rămân doar „praf de amintire” (sau nu…)? Și aici mă gândesc la ceea ce dezvăluie dar mai cu seamă ascunde „bauta” (masca albă cu inserții negre), „tabarro” (pelerina, neagră cel mai adesea) sau „moretta” (masca feminină prin excelență). Și te întrebi atunci: Oare Veneția în zile de Carnaval este o scenă misterioasă a lumii? Sau poate acest eveniment a fost menit a unifica orașul, cu ale sale cartiere (sestiere) mai mult sau mai puțin bogate, printr-o efemeră egalitate în spatele măștilor, a locuitorilor lagunei? Cert este că spiritul Carnavalului nu a pierit niciodată, nici măcar atunci când (1797)însuși Napoleon Bonaparte, cuceritor și al Veneției, l-a interzis. Au fost cu adevărat mai puternice legendele, trecutul, amintirile unei manifestări dintr-un neasemuit oraș în care s-au îmbinat toate expresiile culturale. Da, cultura în toată complexitatea sa: Pictura lui Canaletto, muzica unor compozitori venețieni precum Tomaso Albinoni sau Antonio Vivaldi respectiv așa numita „Commedia dell‘Arte.” Aceasta din urmă, stil teatral născut în secolul XVI și răspândit în întreaga Italia și apoi în Franța unde a dat naștere vestitului „Scapino” cel viclean al lui Molière, avea să consacre pentru totdeauna, prin poezie, muzică, acrobație, interpretare scenică, personaje precum Arlecchino, Pantalone, Colombina sau Pulcinella.
Carnavalul de la Veneția este un spectacol al lumii, un moment în care entuziasmul și bucuria se întrepătrund cu seducția și nostalgia. Poți audia muzica lui Albinoni sau „Cantata per Venezia” a lui Germani pentru a te lăsa purtat de amintita nostalgie și de cuvintele lui Friedrich Nietzsche: „Nu știu să fac diferența între lacrimi și muzică”; în egală măsură poți aplauda reprezentațiile teatrului stradal neuitând însă de versurile cântecului lui Charles Aznavour („Vor lăsa în profunzimea inimii fiecăruia dintre noi/Un pic din serenada și voioșia Arlechinului….Într-o istorie un pic tristă / În care totul își găsește locul la final”…) sau de imaginea atât de elocventă a surâsului trist din tabloul lui Jean Fouquet intitulat „Portretul bufonului Gonella”, toate acestea parcă sintetizate în câteva cuvinte de Marin Sorescu: „Actorii…Cum știu ei să ne trăiască!”; peste toate însă, anonim venețian în tumultul citadin al Serenisimei în carnaval, poți spune în sinea ta poate nu precum anticii odinioară „Et in Arcadia ego” dar cel puțin precum George Sand:„Niciodată nu am văzut Veneția atât de frumoasă și feerică….”
[1]https://www.facebook.com/108800841568536/posts/151653997283220/) /https://www.facebook.com/100076953700168/posts/pfbid0NMktnXW7e1aFa1U7mcZduaY5W1hWHZiJqGjUAh6ZpfdjspFvP3AZGRsfX3D32EJkl/
[2]În original martedi grasso/mardi gras (n.a.)
Varianta inițială a acestui articol a apărut în Revista „Argeș”, anul XXII (LVI), nr.6 (480), iunie 2022, pag.20.
