Mihaela-Gențiana Stănișor și Răzvan Enache, profesori la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, continuă să coordoneze, din 2008, cu tenacitate, eleganță și stil, o revistă francofonă, de filosofie și literatură, unică în peisajul publicistic european. Cu apariție, de câțiva ani buni, la Editura Classiques Garnier, din Paris, fiecare număr al revistei „Alkemie” își concentrează discursul în jurul unor concepte care transgresează spațiul filosofiei, stricto sensu. Definirea acestui concept, oribil, spre pildă, devine centrul gravitațional în acest număr, 28/2021, al revistei „Alkemie”.
În Argument, Stéphane Cermakian, de la Universitatea Aix-Marseille, trasează, pe firul unor întrebări-reper, o dialectică a oribilului. Moarte, abis, paradox, sublim sunt doar câțiva termeni care intră în rezonanță, prin echivalare sau excludere, cu polul semantic al investigației tematice. „Ce vitriol de la pensée dissout tout espoir et ouvre la voie à une attaque de la dimension invisible et pérenne.” (p. 16). Rezultă o realitate polimorfă, care își dezvoltă fețele pînă-n zona incontrolabilului, a indefinisabilului.
Dosarul tematic include o suită de studii relevante sub aspectul configurării traseului semantic al oribilului, de la literatură și filosofie, teorii ale limbajului și muzică, până la religie și bandă desenată. Vom trece în revistă câteva dintre acestea, pentru ca potențialul cititor să îndrăznească a face pasul înspre pagina scrisă.
Vincent Teixeira, de la Universitatea Fukuoka din Japonia, în Voir l’horreur en face ou le regard médusé, leagă acest concept de existența umană. E caracterul întunecat al umanității, fața sa blestemată. Enigma morții și frumusețea devin dimensiuni conectate, în această perspectivă. Trecând prin Sade, Baudelaire sau Bataille, autorul analizează cu acribie posibilitățile prin care ieșirea din tenebre se convertește finalmente în cucerirea libertății, a setei de infinit.
Marius Dobre, de la Institutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române, în Le terme ”horrible” dans l’analyse logique, atrage atenția asupra dificultății de a defini acest termen, oribil, puternic ancorat în emoțional. Discuția vizează utilizarea acestuia în anumite tipuri de discurs, în descrierile situaționale, în argumenția cotidiană, corectă, morală sau în cea incorectă. Cu o scriitură fermă, elegantă, care atinge corzile limbajului, Marius Dobre reface, în acest articol, în spiritul logicii tradiționale, traseul semantic al acestui lexem complex.
Franck Colotte, de la Universitatea Clermont Auvergne, Academia Națională din Metz, în Aspects de l’horrible dans la poésie virgilienne, lansează întrebarea, de la început, în registru analitic, cum poate un astfel de termen să ființeze în poezia bucolică, o specie literară al cărei obiect e reprezentat de viața campestră, de obiceiurrile păstorilor. Cu reflecții în plan etimologic, cu stabilirea unui câmp semantic din care nu vor fi excluși unii termeni congeneri, precum sânge, crud, cruzime, Franck Colotte demonstrează că Eneida e un tărâm al metamorfozei unor figuri înspăimântătoare, în stare a da noima revizuirii acestor concepte. Concluzia e că Virgiliu nu e nici mitograf, nici compilator. Metamorfozele monstruozității echivalează, la acest scriitor, cu un proces de amplificare poetică, cu observarea filigranată a naturii umane, a psihismului, trecând prin contemplarea estetică a universului, meditația asupra fluxului istoriei etc. La Vergiliu, oribilul devine o categorie estetică, poetică și etică.
Rodolphe Olcèse, de la Université Jean Monnet, din Saint-Étienne, în articolul L’horreur transfigurée. Dramatique de la force et beauté du monde selon Simone Weil, sondează reflexiile autoarei asupra sentimentului de nefericire și capacitatea de a-l depăși prin activarea, în chip paradoxal, a unor supape care se găsesc integrate în chiar centrul acestuia.
Alina Bako, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în Cioran dans la vision géocritique. La terreur de l’espace, prezintă modul în care Cioran se raportează la spațiul transilvănean. Surprinde, în reflectorul geocriticii, două viziuni: una topofrenică (< fr. topophrénique), strâns legată de amintirile din copilărie, când acaparatoare, când negată, iar cealaltă, culturală, în care România apare ca periferică, din pricina multiplelor opresiuni istorice și a modului de a fi al poporului român, acuzat adesea de prea multă lentoare.
Saber Idoudi, de la Université de Kairouan, în articolul Métamorphoses de l’horrible dans l’œuvre de Cioran, constată că, în primele texte ale filosofului român, eminamente lirice, cititorul se întâlnește cu o gândire apocaliptică, îngreunată de propria-i materie, pe când, în ultimele scrieri, e frapantă căutarea mistică, autentică.
Acestea sunt doar câteva dintre articolele cuprinse în acest volum al revistei „Alkemie”, surprinzătoare prin cooptarea în paginile sale a unor voci reprezentative pentru cultura europeană. Nu e vorba doar despre cioranieni, ci despre intelectuali care înțeleg spiritul unor vremuri trecute și încearcă să-l ralieze la reprezentările culturii de azi, într-o febrilă căutare a esențialului.
Remarcăm prezența în revistă a unei secțiuni speciale, dedicate poetului Philippe Jaccottet, dispărut în 24 februarie 2021, la vârsta de 95 de ani. Jean Marc Sourdillon, Hervé Ferrage, Judith Chavanne, Emmanuel Échivard, Philippe Macaigne, Jean-Pierre Lemaire, Fabien Vasseur și Madeleine Brossier îi consacră pagini omagiale, de analiză semantică, poetică, stilistică, de eseistică sau de critică literară. Sub incidența conceptului-reper care guvernează discursul din acest număr al revistei „Alkemie”, fire subtile fac legătura între filosofia cioraniană și poetica lui Jaccottet. A trăi în incertitudine, a înțelege dinamismul și imobilitatea îndoielii, a recurge la ea ca la un remediu contra stării de pasivitate, a susține vocea care se întoarce-n epicentrul inimii, a defini scriitura ca împlinire sunt doar câteva dintre pistele interpretative pe care le propun acești autori.
Mihaela-Genţiana Stănişor realizează două interviuri consistente, bine documentate, minuțios întreținute, în care întrebarea devine, adesea, un spațiu profund creativ și stimulativ. Unul dintre acestea îl are ca protagonist pe Claude Le Manchec. Cel de-al doilea, inedit, situat în partea de încheiere a revistei, e destinat lui Patrice Reytier, un creator de benzi desenate. Autorul realizează imagini spectaculoase, pornind de la câteva aforisme cioraniene, ținând să-și motiveze gestul, în cadrul interviului, prin răspunsuri la obiect, de tipul: „Les fragments du Précis de décomposition me faisaient souvent éclater de rire dans le métro ; une exultation à lire ses superbes négations dans lesquelles je me retrouvais pleinement. Ensuite, j’ai découvert les Syllogismes si facile à adapter sous forme de comic strips qu’ils semblent écrits pour le genre.” (p. 276). Un demers exemplar, în peisajul rețelei de receptare a textului cioranian. Sunt abordate teme de reflecție, puțin analizate, cum ar fi rolul punctuației în discursul cioranian ori efectul pe care un semn grafic îl produce în semantica textului.
Ciprian Vălcan propune, ca în alte numere ale revistei, câteva aforisme asupra naturii umane, cu, în centru, vădite accente de mizantropie. Liliya Gazizova apare cu un grupaj de poeme. Traducerea acestora, din limba rusă, a fost realizată de Marek Mogilewicz. De asemenea, Stéphane Cermakian, cel care, în textul introductiv, prefațator, intitulat L’horrible, vorbea despre imposibilitatea de a reprezenta oribilul, despre indescriptibilitatea acestui concept, despre manifestările lui polimorfe, revine într-o secvență specială, cu grupajul de poeme Nuit d’horreur – Nuit de grâce. O astfel de secțiune este binevenită în revistă. E dovada că între limbaje există o comuniune, transferurile de sens fiind posibile, sub auspiciile unui mod dominant de a viețui în cultură.
Revista „Alkemie”, coordonată de Mihaela-Gențiana Stănișor, e una elevată, îmbină axe de cercetare distincte, dă libertate unor specii literare sau filosofice mai puțin abordate, îndeamnă la solidaritate. Spiritul elitist nu restricționează, ci atrage și impune reguli fructuoase, ale prieteniei. A fost luat, acum, în acest număr, ca punct de pornire, în pluridialogul discursiv, un concept delimitator, oribilul, dificil de a fi, în mod coerent, definit. Mâine, într-alt număr al acestei reviste care își respecctă cititorii, se va contura o altă cale de reflecție, într-un circuit mereu deschis, fără porți închise definitiv, fără lacăte grele și inadecvate. „Alkemie” își urmează cursul firesc.
