Războiul lui Spartacus este, de asemenea, o poveste despre complexitatea revoltelor sclavilor. Nu știm dacă Spartacus dorea abolirea sclaviei, dar, dacă a dorit‑o, țintea destul de jos. El și oamenii lui nu au eliberat decât gladiatori, țărani și păstori. I‑au evitat pe sclavii urbani, un grup mai molatic și mai elitist decât muncitorii rurali. I‑au chemat pe sclavi nu doar la lupta pentru libertate, ci au agitat și teme precum naționalismul, religia, răzbunarea și bogăția.
Un alt paradox: poate că au fost eliberatori, însă răsculații nu au adus decât ruină. Au devastat sudul Italiei în căutare de hrană și de încăierări.
În cele din urmă, povestea revine la Spartacus. Cine a fost el? Ce a vrut? Răspunsul nostru trebuie să se bazeze mai puțin pe spusele lui Spartacus, despre care știm foarte puține, decât pe ceea ce a făcut. Inevitabil, trebuie să emitem speculații. Dar putem specula cu prudență, deoarece acțiunile lui Spartacus grăiesc cu mare răsunet. Ele corespund modelelor atemporale de revolte și răzmerițe, modificate de aspectele particulare ale cazului său.
