Chiar dacă nu e în Provence, ci în Occitania, orașul Narbonne merită o vizită, dacă ajungeți în zonă atestată documentar de pe vremea romanilor, drept Colonia Narbo Martius, situată pe Via Domitia, cetatea de atunci a fost un punct important al expansiunii imperiului. În centrul orașului veți găsi un fragment din această “autostradă” romană, puteți coborî treptele ca să faceți cîțiva pași pe pietrele de atunci. În Evul Mediu, sub conducerea regelui Amalaric, Narbonne a devenit capitala vizigoților, apoi a căzut, pentru cîteva decenii, sub stăpînirea arabă, sarazină, adică. Cetatea a fost cucerită de războinicii musulmani fără nicio rezistență, porțile erau deschise pentru că atunci se culegeau strugurii și se făcea vinul. În fine, nu vreau să țin o lecție de istorie, așa că revin la interesul turistului din zilele noastre. Ar fi de văzut, neapărat, Catedrala Saint-Just-Saint-Pasteur, absolut impunătoare, care adăpostește cea mai mare orgă din Europa continentală. Fotografia pe care v-o propun reprezintă o parte din această catedrală
Cei care-și doresc o călătorie pe Canal du Midi, pot să o înceapă din Narbonne, de pe o ramură a acestuia.
Orașul occitan este și una dintre capitalele vinului francez, de altfel, în 1907, aici s-a desfășurat greva producătorilor de vin, eveniment în urma căruia s-au produs numeroase modificări legislative legate de vin, care se păstrează și astăzi.
Neapărat e de vizitat și Hala Centrală care adăpostește piața cu produse locale, unde se poate degusta totul, în compania unui vin bun.
A, să nu uit, marea nu e departe, puteți să vă scăldați în Mediterană la narbonne Plage.