Am revăzut de curând declinarea cinematografică a unui excepțional roman – ”Poveste despre dragoste și întuneric”, de Amos Oz. Cred că este unul dintre acele filme care adaugă, delicat, neostentativ, la carte – repet, o carte excepțională; după părerea mea, una dintre marile, dintre cele mai profunde și mai puternice cărți de literatură scrise și publicate în lume în ultima jumătate de secol.
Filmul are același titlu cu cartea – e regizat de strălucitoarea Natalie Portman; tot ea scrie și scenariul și tot ea o joacă pe Fania, mama lui Amos Oz, cu un destin teribil. Tot Fania o cheamă, a propos, și pe fiica scriitorului.
Nu sunt de povestit – nici filmul și nici cartea. Sau pot fi – dar ar fi păcat să o fac, să o facem. Dar e de mers către ele – eu însumi am făcut-o, cum spuneam, recent, cu filmul (și urmează, presimt, și cartea în curând) – inclusiv atunci când ai o nevoie adâncă să (te) înțelegi.
Un mic bonus – din ”surse” sigure și foarte apropiate de Amos Oz știu că, mai ales când își construia o zi tihnită, îi plăcea să asculte în mod special această piesă muzicală:
Și aceasta, mai ales de Yom Ha`Atsmaut:
Un mic intro la film:
Cartea (o capodoperă!):