Alain de Botton: previzibil de imprevizibil și în Terminalul 5

Cărțile lui Alain de Botton sunt, masiv, traduse în românește. Așa încît, pentru cine știe cum scrie sau pentru cine i-a răsfoit măcar câteva dintre volume, e limpede că, la fiecare titlu nou, Alain de Botton nu vine pe drumuri bătătorite sau, chiar dacă ele sunt în sine așa, pasul său stilistic e suficient de proaspăt, de imprevizibil. Cumva, formula care dă titlul acestei tablete (textuale) e, cu fiecare nouă carte, întărită de ceea ce face de Botton: omul este deja, prin cărțile sale cel puțin, previzibil de imprevizibil.

Deci, Alain de Botton despre:

Sau despre:

https://www.youtube.com/watch?v=osd9AKRCFRM

Sau despre:

Sau aici: http://www.humanitas.ro/alain-de-botton  Sau aici: http://vellant.ro/autor/alain_de_botton Sau la School of life: https://www.theschooloflife.com/london/about-us/faculty/alain-de-botton/

Dar și pe aeroport. Da, nu am scris greșit! Pe a-e-ro-port. O săptămână. Plătită. În Terminalul 5 din Londra, din cel mai mare aeroport al GB și, de asemenea, unul dintre marile aeroporturi ale lumii. O săptămână care i-a anulat un vis de cursă lungă lui Alain de Botton: ”cu toate că punctualitatea este principala calitate a ceea ce înțelegem în mod obișnuit printr-o călătorie reușită, adesea mi-am dorit ca plecarea avionului în care mă aflu să se amîne -, astfel încît să fiu nevoit să-mi petrec ceva mai mult timp în aerport”.

botton

Așadar, Alain de Botton stă acolo, pe Heathrow, 7 zile și scrie. ”Stă” e un fel de a spune – fiindcă se plimbă mult și e curios de tot ce vede. ”Citește” în felul său – lateral, neobișnuit – ceea ce vede și scrie. Despre: plecări, zona de operațiuni aeriene și despre sosiri.

Plecări: ”cîta vreme nu ajungem atât de departe încît să ignorăm programul, vom putea totuși considera că e departe de a fi lipsit de rațiune faptul de a ne găsi câteva clipe înainte de călătorie pentru a cădea în genunchi și a ne ruga forțelor misterioase ale sorții, căreia toate aeronavele i se supun și pe care le-am putea la fel de bine numi Isis, Dumnezeu, Fortuna sau Ganesh – înainte de a ne duce să cumpărăm țigări și Chanel No 5 de la magazinul universal Wolrd Duty Free aflat în cealaltă parte a zonei de securitate”.

Zona de operațiuni aeriene:”Acum este băgat în hangar. (…) Treizeci de oameni vor lucra la avionpe timpul nopții, întreaga operațiune fiind determinată de conștientizarea faptului că, în timp ce avionul ar putea fi, în cele mai multe cazuri extraordinar de ocrotitor, un element atît de mărunt cum este o singură supapă l-ar putea totuși doborî la pămînt, așa cum o carieră ar putea fi ruinată de o remarcă imprudentă sau o persoană ar muri din cauza unui cheag de sînge mai mic de un milimetru”.

Sosiri:”totuși, în cele din urmă, întâlnirea cu bagajul personal avea în ea ceva iremediabil melancolic. După ore întregi petrecute într-o atmosferă lipsită de griji, stimulați de priveliștea coastelor și a pădurilor să facă planuri pline de speranță pentru viitor, așteptînd la carusel, pasagerii își aminteau tot ceea ce era real și împovărător în viață.”

Neapărat de spus aceasta: carte e și un elogiu adus atenției și răbdării. Un interval atît de ofertant cum este un terminal de aeroport, un spațiu intermediar așa de generos cum e acesta poate funcționa, de fapt, ca un fel de acclerator pentru reflecții din zona aceasta ideatică.

Una peste alta: bizară experiența de lectură cu această carte. Dar foarte interesantă și incitantă, pe de altă parte.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *