Democrație prin sms

Cătălin Avramescu este, dincolo de orice dubiu, unul dintre gînditorii politici de mare anvergură pe care îi are România. Nu are, de altfel, foarte mulţi cu adevărat competitivi – iar dintre aceştia, Cătălin Avramescu este cu adevărat redutabil. El este, o pot confirma generaţiile de studenţi care au fost la cursurile lui, şi un foarte bun profesor de ştiinţe politice. Dimensiunea academică, relevantă, a profilului public al lui Cătălin Avramescu a fost pusă în umbră de implicarea politico-diplomatică a acestuia; revenit însă în ţară, şi-a reluat poziţia de dascăl la Facultatea de Ştiinţe Politice şi a ridicat ritmul publicisticii sale. De asemenea, s-a reîntors pe piaţa editorială cu un volum nou. Unul mic, alert şi extrem de binevenit.

Cartea a apărut foarte curînd la editura Humanitas şi se cheamă Cum alegem? Un portret al democraţiei pe înţelesul tuturor. Ea a fost publicată într-o linie editorială foarte inspirată – mai există încă un volum, la fel, scris scurt, deja în librării („Poate fi trimis Dumnezeu în exil? Despre riscurile mîntuirii şi şansa răbdării” – autor, episcopul greco-catolic de Bucureşti, Mihai Frăţilă) – care, intuiesc, ţinteşte, pe lîngă publicul îndeobşte interesat de pachetele tematice (fie ele de sorginte politologice, fie ele de substanţă teologico-religioasă) şi un public (fie el mai tînăr sau nu) mai grăbit, în criză de timp, care poate fi însă atras spre cărţi ce au mai degrabă 100-150 de pagini, decît, ştiu eu, 400-500.

catalin-cum-alegem

„Adevărul este că nu ştim exact care sunt condiţiile generale în care un stat devine democratic sau menţine acest fel de regim. Există diverse teorii. Una dintre acestea scoate în evidenţă rolul bunăstării materiale. O democraţie săracă lipită pământului este greu de imaginat. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Pentru Tocqueville, de exemplu, democraţia nu este doar un regim politic, ci şi o stare socială. Altfel spus, contează elemente cum ar fi educaţia sau valorile democratice. În sfârşit, există teorii care consideră democraţia ca fiind mai înainte de orice un set de instituţii şi de reguli.“, notează Cătălin Avramescu în deschidere la demonstraţia sa de rigoare, concizie şi forţă de argumentare pe care, rînd cu rînd, idee cu idee, o execută în acestă carte.

O carte care e gîndită şi ca să mişte teribila inerţie democratico-cetăţenească despre care, într-o notaţie memorabilă, Gabriel Liiceanu scrie următoarele: „„Nouă ne-a fost greu să schimbăm paradigma societății totalitare cu una democratică și să înțelegem că «cei aleși» au să ne dea socoteală pentru tot ce fac. Că puterea cu care au fost învestiți trebuie să se consume numai pentru binele nostru. Întorcând spatele celor chemați să ne slujească, i-am lăsat să-și facă de cap. Obișnuindu-i cu lenea noastră cetățenească, ei au ocupat spațiul rămas gol, s-au destrăbălat în el, și-au creat mecanismele de autogenerare a puterii sub masca jocului democratic. Au făcut ce-au vrut cu forța de decizie care le-a fost pusă în brațe, simțind că nimeni nu-i controlează și nimeni nu le va cere vreodată socoteală. Au furat cu nemiluita banii publici, au sărăcit țara, ne-au lăsat fără spitale și medici, cu școala și mințile vraiște, ne-au distrus patrimoniul, au închis drumurile celor mai buni dintre noi și i-au făcut să plece. Nepăsându-ne de felul în care se iau hotărârile în numele nostru, am ajuns la bunul plac al intereselor și capriciilor lor. Lenea socială, acesta e «păcatul cetățenesc» în care trăim de un sfert de secol.”

Despre ce este în această carte a scris foarte bine, aplicat şi riguros, Ioan Stanomir într-un text publicat destul de recent pe Lapunkt. Aşadar, nu voi detalia şi nici analiza ce anume este în acest necesar şi foarte inspirat scris mic manual de(spre) democraţie. Voi adăuga doar foarte puțin – și anume, despre efecte posibile și dezirabile ale acestui condensat eseu didactic despre democrație. Aceasta, cu atît mai mult cu cît, fie și numai într-o versiune soft, homo videns – omul imaginilor, al formulelor scurte, din ce în ce mai scurte – este de mai mult timp la una din mesele centrale de ”joc”, inclusiv de joc politic.

Așadar, la limită, se poate spune despre această carte că are texte atît de scurte şi de condensate încît ele se pot trimise ca sms-uri. Iată, bunăoară, cum ar putea arăta un  sms despre democraţie: „democrația modernă nu provine în linie dreaptă din democrația orașelor grecești”.

Sau, a propos de noile media (invenţii ale democraţiei, dar punînd tocmai democraţiei multe probleme serioase), cartea propune paragrafe numeroase care pot sta drept postări de twitter; mai ales că, în privința numărului de semne acceptate, relativ de curînd, pe twitter restricțiile nu mai sînt, din ce am înțeles, așa de drastice. Precum acesta (şi, încă o dată, multe altele!) care explicitează ceea ce mai sus am agreată că poate fi ”pasat” și prin sms: ”altfel spus, cînd dorim să înțelegem democrația modernă, trebuie să înțelegem și rostul unor instituții și al unor practici care, cu mult timp în urmă, erau proprii altor tipuri de regim: monarhia și aristocrația. Mai ales în versiunea lor din Anglia începuturilor epocii moderne.”

Nu mai vorbesc de ce poți face cu textele din această carte pe Facebook. Pui pe wall, de pildă, așa ceva: ”totuși, democrațiile consolidate par să nu fi trecut niciodată de o anumită limită. Ele nu au pornit niciodată la război împotriva unei alte democrații consolidate. Aceasta este TEORIA PĂCII DEMOCRATICE, care susține că, în relațiile dintre ele, democrațiile sunt cu necesitate pașnice. Dar acest lucru nu înseamnă că democrațiile sînt la fel de dezangajate față de oricine.”

Dai un chat, spre exemplu, cu un prieten sau cu o prietenă despre ”o glumă din timpul socialilismului zice că la Radio Erevan, într-o dimineață, crainicul spune: un ascultător ne întreabă ce este capitalismul. Răspundem: exploatarea omului de către om! Ascultătorul revine: iar socialismul? Și crainicul: iar socialismul este exact inversul capitalismului”.

Faci o șuetă și transmiți live, mai ales că despre o temă precum aceasta – de o actualitate stringentă aproape, în lumina (înșelătoare) evenimentelor politice recente – se cuvine să fi politicos: ”unul din primele semne ale instaurării unui regim autoritar este CENZURA”.

Jocul pe care îl propune partea a doua a textului meu poate continua mult și bine – ”materie primă” pentru a ilustra diferite ipostaze posibile în care se poate exploata ceea ce este în cartea lui Cătălim Avramescu este din belșug.

Pe de altă parte, a propos de referința care a declanșart acest joc, Homo videns lucrează, cum spuneam, cu imagini. Uneori folosește cuvinte, ceva mai greu cu idei şi raţionamente, cu atît mai puţin cu argumente sofisticate; mai degrabă și cel mai adesea – ”lucrează” cu imagini. Ei bine, cartea aceasta a lui Cătălin Avramescu NU are imagini – dar acest fapt nu este un păcat de neiertat pentru ea. Nici nu cred, de altfel, că ar fi un cîtuşi de puțin un păcat; mai degrebă, o virtute.  Pentru că, uneori, ca să vezi mai bine, ca să vezi cu adevărat, ca să vezi ce concretețe au ideile, ce volum, ce pregnanță, ce greutate au ideile și ce realitate produc ele – exact de imagini nu ai nevoie…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *