29

lumea ta este de catifea.
şi gândul şi ceaşca de cafea,
chiar şi ceasul care ne ascultă
cum ticăim unul în altul…
lumea mea este din lut
şi miroase toată a pământ
şi mâinile mamei şi aşternutul
clătit în mii de ape.
nu poţi să scoţi pământul din pământ.
tu eşti o păpuşă de catifea
cusută fin cu fir de argint.
eu sunt o cană de lut
ameţită, învârtită
între mâinile olarului.
în lumea ta păpuşile beau ceaiul la ore fixe
din porţelanuri fine, aerisite.
aici bem apă de izvor din căni nearse,
să dea Dumnezeu mai repede de noi.
Cine stie de cât lut mai are nevoie încă
pentru a crea ceea ce cândva va fi, în sfârşit,
un om?

bizar

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *