20

am tăcut acum, nu mai am ce da,

am dăruit tot,

m-am dezbrăcat pâna la os,

şi osul l-am dăruit, îl roade careva,

îl simt, îl roade ceva şi nu-l pot alina

l-am dat deja, nu mai e nimic al meu

am dăruit tot.

să nu crezi însă că stă cineva

şi aşteaptă să-mi dea înapoi câte ceva.

un cuvânt, o silabă

o privire care m-ar ajuta

să-mi clădesc un alt trup

o altă inimă, cu o altă culoare.

nu, nimeni.

daca eşti cel care dăruieşti

nimeni nu se va grăbi să-ţi dea ceva în schimb.

cei care ar da sunt, la rândul lor

prea săraci,

s-au dezbrăcat şi ei până la os,

ne auzim tăcerile alunecând una către alta,

atîta mai avem de schimbat.

cei care nu au ce da, nu dau

şi aşteaptă sa fie îmbrăcaţi în trupurile altora

şi atunci,

cuvintele lor împrumutate, furate, luate

sunt lipite în câte o carte: „acesta sunt eu,

aştept să mă regăsesc în eternitate.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *