Mi-e dor de oameni, mamă!
Aşa frumoşi şi mândri,
Curaţi la trup şi suflet
Precum îngerii mi-i povesteau
Mi-e dor de oameni, mamă!
Ştii? înainte să mă nasc
Îi creionam prin rai din flori de soc
Şi din raze de soare cunune albastre le făceam,
Mi-e dor de oameni, mamă!
De domni şarmanţi
Şi de domniţe cu doruri multe
Şi de copii-copii îmi mai e dor!
Mi-e dor de oameni, mamă!
De oameni de bine, cu bun simţ şi bine crescuţi,
De cei ce ajută cu ochii închişi
Şi care SUNT doar pentru că aşa trebuie să fie!
Mi-e dor de oameni, mama!
De cei care ştiu că drumul către Dumnezeu
E drumul catre ei înşişi,
Care simt şi nu se resimt niciodată
Şi care dau din ei, doar pentru a înflori prin alţii
Mi-e e dor de oameni, mamă!
De iubirea umană şi de omul iubire,
De un zâmbet din suflet şi de un suflet zâmbind,
De cărări fără pete şi de drumuri spre stele
De cuvânt, de iertare, de lucruri curate,
De adevăr, de curaj, de credinţă, de vise …
dar cel mai mult şi mai mult de oameni mi-e dor, mamă!
