Îmi retrăiesc copilăria pe scenă: Interviu cu Ioana Calotă

Teatrul te alege pe tine, nu ești tu cel care își creează destinul. El este cel care îți modelează încet, dar sigur viața, aruncându-te în vâltoarea deciziilor. Totul depinde de roluri, de măști și de oameni care te marchează, oameni care te fac să crezi. Într-un interviu special pentru ”Vești și Povești”, actrița și ambasadoarea Teatrului Nottara, Ioana Calotă a încercat să surprindă spiritualitatea care aureolează meseria de actor, de multe ori obnubilată de grijile cotidiene.

Ideea de a fi ambasador al Teatrului Nottara, înseamnă pentru ea acordarea unei atenții și griji sporite familiei sale profesionale, atitudine similară celei pe care o are o mamă față de pruncul său, care resimte nevoia permanentă de dragoste. Această aplecare maternă este prin excelență motorul Ioanei Calotă în lupta sa cu cea mai grea dintre lumile posibile, lumea nostră cea de toate zilele.

2

Alexandru Filimon: Mă interesează să cunosc omul Ioana Calotă, nu doar actrița din spatele acestui nume. Când te privesc, simt că ești una dintre inimile ce bat pentru Teatrul Nottara. Cărui fapt i se datorează acest lucru, mai ales astăzi când actrițele sunt mai degrabă vedete, pline de aroganță, de înfumurare și sunt mai puțin oameni.

Ioana Calotă: Multumesc lui Dumnezeu că nu sunt atât de prostuță încât să mă folosesc de primul impuls, care de multe ori este înșelător. Această viclenie ușor te păcălește! Persoanele care sunt arogante sau înfumurate reacționează mai mult social pentru a se apăra. În adânc ele ascund frică, multă frică și se află într-o continuuă suferință sufletească. Au această mască de apărare, ca să nu arate cât de vulnerabile sunt în realitate. Am descoperit un secret: ”Cu cât ești mai vulnerabil și vrei să fii mai vulnerabil, cu atât ai mai multe de câștigat”. Cea mai bună apărare este să ții armele jos, nu sus. Oamenii au darul empatiei, ei simt când cineva este făcut din același aluat! Atunci vine întrebarea firească: ”De ce să dai într-un astfel de om? Doar ca să-ți satisfaci egou-ul? Doar ca să fii mai puternic?”.

Arta vine din bunătate și din milă

I.C:    Scutul nu trebuie ținut tot timpul în față. Orgoliile, înfumurarea vin și dintr-o proastă interpretare a sinelui, pentru că nu știi ce să faci cu tine. Arta vine din bunătate și din milă față de ceilalți. Nu m-am gândit niciodată la partea financiară. Mie îmi ajunge puținul pe care îl am.

A.F:   De ce ai ales teatrul și nu ți-ai dedicat viața actelor de caritate, respectiv să ajuți copiii sau bătrânii? Este teatrul o împlinire pentru tine?

I.C:    Este o împlinire cu siguranță. Îmi doresc ca fiecare să aibă parte de o meserie care să îl împlinească și să îl înnobileze. Mi-ar plăcea să fiu mai implicată în tot ceea ce înseamnă actele de caritate, mai ales față de copii orfani și bătrâni. Mi-ar plăcea să am sufletul atât de puternic și mai mult timp pentru asociațiile care au grijă de aceștia. Mi-ar plăcea să fiu mai generoasă cu oamenii, fără a cere vreodată ceva înapoi.

Copilăria este intrarea în lumea asta nevinovată, iar bătrânețea este revenirea la copilărie. Avem mereu de învățat de la copii și bătrâni. Fiecare are nevoie la un moment dat să se întoarcă la starea de copil și să se împlinească spiritual. Acum suntem prinși în confortul cotidian și nu mai avem aspirații sufletești, care să ne împlinească și să ne redea sentimentul de preaplin.

Pentru a face acte de caritate nu trebuie neapărat să ai bani. Poți să ajuți cu o îmbrățisare sau cu un zâmbet. Există asociații care te cheamă să legeni copii nou-născuți care nu au mame. Trebuie doar să-i ții în brațe, ca să simtă căldura unui piept de femeie.

„Peatru”, nu teatru

I.C:    Actoria am ales-o de mică, dar m-a ales și ea pe mine. Mulți actori sunt timizi sau timorați în diverse ipostaze în viață. Lumea se așteaptă de la un actor să fie sufletul unei petreceri, să spună poezii, să spună bancuri, dar nu întotdeauna un actor are o astfel de deschidere, chiar dacă empatizează cu ea și o înțelege profund, la nivel de roluri și tipologii.

Scena te face să fii puternic și scoate din tine tot ce e mai bun. Bineînțeles că există o alchimie, căci teatrul este și o terapie: ajută individul să iasă din sine. Să fie histrion, să arate cum este exact pe dinăuntru. Când eram mică, mă întrebau oamenii ce vreau să fac când voi fi mare. Eu le răspundeam ”peatru” căci nu știam să zic ”teatru” la vremea aceea. Nu știam ce înseamnă teatru. Eu ascultam pe discuri de pick-up, povești pentru copii. Mai târziu în viață am ajuns să fac teatru radiofonic și teatru pentru copii. Mi se pare extraordinar ca ceea ce îți dorești în copilărie și cu ce te identifici atunci, să ajungi să faci ca adult. Sunt cea mai fericită când merg la radio și înregistrez. Sunt multe povești în care sunt băiețel, ursuleț, zână sau vrăjitoare. Așadar teatrul m-a ales; de fapt și el pe mine, nu doar eu pe el. Mi-am mai dorit să fac filosofie, dar la scurt timp am înțeles că majoritatea căutărilor mele erau superficiale. Nu voiam să aprofundez. Era și nu era pentru mine. Eu am o propensiune către zona mai mistică, mai spirituală a filosofiei.

1

A.F:  În ce crezi cu tărie? Ce lecții ai descoperit pe propria piele?

I.C: Viața vine la pachet cu o atitudine. Această atitudine ar fi bine să reflecte cât mai mult din ceea ce ești tu pentru tine și nu ceea ce ești tu pentru ceilalați. Dacă nu reușești să găsești unghiul luminos, din care să scrutezi lumea și să fii recunoscător pentru orice lucru mărunt care ți se întâmplă, riști să ajungi la spitalul de nebuni. Lucrurile mici deschid calea spre fericire. Noi suntem prea grăbiți uneori și le strivim sub picioare. În unele dăți fără să vrem, în altele cu intenție. Viața poate fi traversată mult mai ușor, dacă suntem oameni.

Marele meu noroc este că eu cred în Dumnezeu și asta mă salvează.

 Dumnezeu are un simț al umorului foarte dezvoltat

I.C:    Eu cred că în lumea aceasta te poți salva. Lumea noastră e cea mai grea dintre toate lumile posibile din univers. Iadul și raiul sunt stări ale conștiinței. Dacă ești om cu adevărat, reușești în viața aceasta.

Eu cred în funcția educativă a teatrului. Nu vin la Nottara ca la uzină. Contează enorm funcția de transformare emoțională. Îmi place mult o prabolă care se regăseste în opera lui Nicolae Steinhardt . Un scamator s-a dus în biserică; voia să-i mulțumească lui Dumnezeu și nu știa exact cum. S-a apucat să facă tumbe, giumbușlucuri, tot ce știa el mai bine. Toți preoții s-au supărat și l-au dat afară. Atunci din icoană pruncul Iisus a început să râdă.

Dumnezeu primește felul nostru de a fi actori. Lui Dumnezeu îi place râsul și are un simț al umorului foarte dezvoltat. Așa vreau eu să cred. Umorul este un alt simț al omului, pe lângă toate celelalte cunoscute și recunoscute. Râsul spontan, sănătos, este un mister și ar fi bine să rămână astfel.

Ioana Calotă va juca în spectacolul ”Familie de artişti” (http://new.nottara.ro/?sid=97) în regia vizionarului Alexander Hausvater. Un spectacol manifest despre situaţia Teatrului Nottara şi a culturii române în general.

Premiera va avea loc pe 20 ianuarie 2016, ora 19:00, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie.

 

(Interviu realizat de Alexandru Filimon)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *