Cotimanis: Vreau un Palat al Culturii ca un stup de albine care să zumzăie tot timpul

„Teatrul Nottara sunt sigur că păstrează sufletele celor care încă mai sunt și bântuie prin acest loc. Oare ce se întâmplă cu un suflet de artist când trece dincolo? Inginerii știu exact ce vor face. Ei nu prea cred în Dumnezeu. Actorul în general crede.”, consideră artistul Constantin Cotimanis. Acesta a povestit într-un interviu despre experiența sa artistică și sufletească, respectiv despre ceea ce îl leagă, în mod fundamental, de Teatrul de pe Bulevard.

Interviu de Dumitru-Alexandru Filimon

Ce simbolizează Teatrul Nottara pentru dumneavoastră? Ce trăiri, sentimente ați avut când ați urcat prima dată pe scena acestuia?

no images were found

Nici nu mai știu cât am stat în Teatrul Nottara. Cred că vreo 25 de ani, mai precis din 1990. Uite, domnule! Făcui un sfert de sută! Pai ce să însemne! O bună parte din viața mea așa cum îmi place să o trăiesc. Adică din sufletul și cu dăruire totală pentru tot ceea ce fac, în fiecare clipă. Nottara este locul unde am împărtăşit prietenia și nu mi-a părut rău niciodată. Locul în care am găsit prieteni mulți, artiști buni, femei frumoase, actrițe una și una, într-un cuvânt lume foarte bună.

Îi datorez venirea mea la Nottara lui Mircea Cornișteanu cu care am lucrat la Sfântul Gheorghe ”Scorpia îmblânzită”. Venise să pună piesa și căuta o anumită distribuție, dedicată. După 1990, imediat după revoluție, m-a chemat la Teatrul Evreiesc Maia Morgenstein să jucăm ceva. Aici am jucat ”Mătușa lui Charlie”, o comedie foarte frumoasă. Eu eram mătușa lui Charlie. Am jucat ce am jucat acolo până ce Mircea Cornișteanu a pus o piesă la Nottara și Dichiseanu nu a mai vrut să joace pentru că rolul era puțin umilitor. Nu cred că a jucat la viața lui multe roluri de mârlan. Mie îmi plac la nebunie partiturile acestea. Era vorba despre un comisar dobitoc. Am intrat la Nottara și am avut onoarea să joc în locul lui și să-l cunosc pe Adrian Pintea. De acolo a început totul!

”Am jucat o sumedenie de piese cu regizori mai buni sau mai puțini buni, cu actori mai buni sau mai puțini buni; așa cum suntem și noi, oamenii, uneori mai buni, alteori mai puțini buni, fluctuanți. Există o constanță a valorii, a ceea ce ești, dar nu toate întâlnirile sunt la fel de fericite. Aşa se întâmplă şi în viaţă şi în dragoste şi în artă.”, declară Cotimanis.

 Nottara – Lume multă, lume bună, lume cultă și actori mari

constantin_cotimanis_crengua_hriton

Sunt multe de spus despre Nottara și despre viață. Faptul că l-am întâlnit pe George Alexandru, pe Bogdan Gheorghiu, care a plecat în America, dar a revenit de curând și poate vom juca ceva împreună. Lume multă, lume bună, lume cultă și actori mari… George Constantin cu care nu am apucat să joc, doar ne-am salutat în trecere. Aveam să joc în ”Avarul” pregătit de el, tot în regia lui Cornișteanu, și acel moment a fost unul de cotitură în viața mea de artist, ca să zic așa, fiindcă nu-mi place să spun carieră. A vrut să continue spectacolul cu costume, decor, cu tot și, iarăși, m-a ales pe mine. Îmi aduc aminte de Maxim Crișan, un om extraordinar, un personaj benefic pentru Teatrul Nottara. Întotdeauna înainte de un spectacol mă rog pentru câteva persoane dintre cele care nu mai sunt printre noi, iar unul dintre ei este acest fost director, un foarte bun om de teatru. Cam asta înseamnă Teatrul Nottara pentru mine, cu tot cu clădirea sa, care adăpostește nenumărate istorii, povești de familie și de viață.

Cum vedeți actuala problemă a Teatrului Nottara? S-a creat o reală solidaritate a publicului, a societății cu Teatrul de pe Bulevard. Ce dovedește această formă de solidaritate?

Dragule, cu siguranță, Nottara-ul, care a însemnat așa de mult pentru teatrul românesc de-a lungul timpului, nu putea să reprezinte un lucru secundar în societatea noastră românească, mai ales când teatrul își pierde temporar, sperăm, sediul de pe Magheru. Asta nu este o tragedie! Nu poți să joci într-o clădire care are bulină roșie, care tremură la trecerea metroului pe dedesubt. Am și ceva studii în construcții. Clădirea este construită pe o stuctură de cărămidă cu ziduri portante. A fost făcută şi o expertiză. Unii spun că nu a fost bună și avem nevoie de una nouă. Habar n-am! Dar se va face probabil o nouă expertiză. Și vedem! Ne întoarcem, nu ne întoarcem… Dar nu e bine să pui viețile oamenilor în cumpănă cu teatrul.  Oricum, nu se poate ştii dacă această schimbare nu înseamnă renașterea Teatrului Nottara. De unde știm noi că nu vom face rost de un sediu extraordinar sau că nu ni se va construi un sediu cu niște dotări corespunzătoare, cu niște cabine mult mai bune decât le-am avut noi acum, cu o scenă mai mare? Și atunci vom face istorie. ”Un nou început, într-o altă clădire!”.

Tristețea este o lene a gândirii

Și atunci, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra poate vor spune: ”Ia uite, măi! Noi nu am avut bulină! Ce baftă pe aștia, ce sediu le-au făcut”. Lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă și întotdeauna este bine să fii prevăzător și să nu pui viața oamenilor în pericol. I-ai făcut fericiți atâta vreme, dar nefericirea are modul ei de a se strecura în viețile oamenilor.

Atunci când ești foarte trist, ai poate, o lipsă de înțelegere. Ai o lene de gândire! Tristețea cred că este o lene a gândirii. Ești depășit de viață în momentul în care ești trist. Să fim fericiți cu ceea ce avem. Suntem foarte bogați fără să ne dăm seama. Citesc și recitesc Jurnalul Fericirii al lui N.Steinhardt ca pe Biblie. Așa mă liniștesc și mă îmbogățesc sufletește.  Acest autor îmi spune că viața merită trăită chiar și în cele mai austere condiții materiale.

 Sufletul meu a rămas la Nottara

operele-complete3

Îmi lipsește mult Emil Hossu. A însemnat foarte mult pentru mine. Am circulat cu el şi cu Mircea Diaconu prin Canada și America într-o rulotă și când am ajuns acasă după o lună ne-am zis: ”Băi, tu ai văzut că nu a fost nici un conflict între noi?!”. Totuși, trăiam zece inși într-o rulotă și-am bătut America în condiții grele. Nici gând de orgolii. Milu, Nea Mircea și Bebe! Nu țin minte să fi avut vreun conflict vreodată cu Emil Hossu, doar zâmbete, petreceri, discuții despre viață.

Am plecat de la Teatrul Nottara, mi-am dat demisia, de comun acord cu Marinela, ca să fac, poate, loc unui actor tânăr. Oricum sufletul meu rămâne aici și ei știu asta. Vom juca în continuare, cum o vrea Dumnezeu.

Ce loc ocupă teatrul în viața cetățeanului modern? Dacă vorbim despre tinerii din România, unde îi putem încadra: la consum de cultură sau foame de cultură?

Din moment ce joci într-o bulină totală în Centrul Vechi, într-o îmbulinare totală, unde se face teatru în fiecare colț. Este o minune! Cei care au talent răzbat și talentul nu înseamnă doar ce poți da pe scenă ci și lupta ca să ajungi să joci pe scenă. Este extraordinar ce se întâmplă. Eu aș face ceva, aşa cum este Casa Poporului, un spațiu cu o grămadă de săli, un veritabil Palat al Culturii în care să se facă teatru, dans, operă, balet. Eu vreau o grămadă de teatre mărunte, teatre de buzunar,în care să dai tuturor ocazia să-și câstige existenţa, fără să le iei atâtea taxe și impozite.

Avem nevoie nu doar de cultură ci și de sănătate. Avem nevoie de un popor sănătos cu zâmbetul pe buze și nu cu capul în pământ. Trebuie să cauți frumosul și să te bucuri de fiecare treaptă care te duce mai aproape de el.

Mă mai întreabă lumea: ”Măi, ia stai un pic. Tu ești vesel tot timpul?”. Și eu îi zic: ”Nu, măi, dar joc pe unul care este vesel  tot timpul!”. Caut un personaj care este vesel îmi place viața așa cum este ea.

Avem nevoie mare de un Palat al Culturii, ca un adevărat stup de albine care să zumzăie tot timpul și să nu lase să ne amorțească spiritul.

 Dacă un preot moare întotdeauna în genunchi, la un actor cum se trage cortina?

Emil a murit în apropierea scenei. Este tare interesantă întrebarea aceasta pe care mi-ai adresat-o și mă gândesc la figura pe care o avea Emilu înainte să-l îngroape. Toți ne-am mirat cât de linistit era, foarte linistit. Era aprope ca în Marin Sorescu, ”părea aproape  viu”! Cum se trage cortina? Acum depinde de actor, de cât de artist este actorul, de câtă  credință are, de câtă credință are și preotul că nu e musai să moară în genunchi, poate să moară și într-o cârciumă. Important este dacă îi moare și credința când moare. Am încredere în Biserica Satului și nu în Catedrala Neamului. Ortodoxia este făcută în primul rând de călugări, iar nu de înaltele fețe bisericești. Aceste fețe ale Bisericii Ortodoxe se sprijină pe credința călugărilor. Unde este satul nostru românesc și credincios care nu se adăpostește în palate și castele? Pai… tot la sat!

 Pmnnn să faci bine cuiva!

Am mai auzit o idee chiar la noi la Nottara: ”Lasă că oamenii vin și pleacă, mai râd și gata se termină totul. Pleacă oamenii veseli acasă”. Au nevoie oamenii și de veselie. Are şi comedia rolul ei, dar nu pentru acest lucru este făcut teatrul. Am luptat cât am fost în Nottara pentru misiunea aceasta, pentru rolul educativ al teatrului. Unii dacă te aud astăzi vorbind așa îți spun că esti tâmpit și învechit. Păi, cum? Dacă nu educi atunci pentru ce există teatrul? Pentru ce joci? Trebuie să-l faci pe spectator mai bun. Nu poți să joci degeaba, numai așa pentru râs. Trebuie să pleci mai bogat, mai înțelept și să pleci acasă cu o frământare reală, cu un gând. Nu să te întrebi: ”Ce naiba a mai fost și asta?”. Când te urci pe scenă trebuie să ai un rost. Trebuie să faci bine cuiva!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *