Interviu cu Oana Borlean, Iuliana Damian şi Adriana Vîlcu, tinere documentariste

LaPunkt: Spuneţi-ne fiecare câte ceva despre voi şi cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul digitizării patrimoniului.

Oana Borlean (O.B.): Eu am terminat liceul economic şi era normal ca pasul următor să fie ASE-ul, pe care l-am abandonat însă după 2 ani, pur şi simplu pentru că nu era pentru mine. Aşa am ajuns la Istorie, unde m-am integrat perfect.

În ultimul an de master am fost la un workshop unde Bogdan Şandric şi fratele lui, cadru universitar la Geografie, au prezentat un proiect cu fotografii aeriene, programul informatic ArcGIS[1] şi utilitatea lor în arheologie şi patrimoniu. Am rămas profund impresionată! L-am contactat pe Bogdan şi i-am zis că vreau să fiu voluntară la CIMEC şi că vreau să învăţ GIS. Norocul meu a fost că la 2 luni după ce am început activitatea s-a eliberat un loc de colaborator şi Bogdan mi-a propus să mă angajez.

Iuliana Damian (I.D.): Şi eu am ajuns să lucrez în acest domeniu din curiozitate. După numeroase tatonări cu mai multe instituții de cultură, am dorit să realizez așa zisa „practică de specialitate” din timpul studiilor de licență în istoria artei în cadrul fostului Institut de Memorie Culturală, unde am ajuns la puțin timp după înglobarea sa în structurile Institutului Național al Patrimoniului.

Dintre numeroasele departamente, cel mai atractiv mi-a părut cel de arheologie, unde am avut surpriza să nimeresc în mijlocul unui proiect de arheologie a peisajului, coordonat de Bogdan Șandric și Philippe Fajon, un arheolog – devenit între timp bun prieten – din Franța. Fiind primită cu brațele deschise și chiar încurajată să particip în continuare la diferite proiecte, am luat propunerea în serios și am rămas.

Adriana Vîlcu (A.V.): Pregătirea mea este diferită de cea a colegelor mele. Sunt absolventă de Litere (Studii Culturale Europene), Arte Plastice (secția Pictură) și a unui master de Teoria și Practica Imaginii (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii). Astfel, preocupările mele au fost axate în special pe imagine ca produs cultural și mecanismele care stau la baza apariției acesteia.

Tot imaginea m-a adus și l-a CIMEC: am venit cu o cutie plină cu fotografii găsite de mine lângă o ghenă de gunoi din Dristor. Erau fotografii datate 1913-1950, istoria personală a unui personaj feminin pe care am identificat-o drept Dudu Miclescu, fotografiată adesea în preajma unor personalităţi precum prinţul Alexandru S. Ghica, Elisabeta Hagi Moscu, Radu Crăiniceanu sau fiul prim-ministrului Iugoslaviei. Mi-am făcut bucuria de a le scana la CIMEC și am considerat gestul meu de salvare drept un act împotriva uitării. Atunci când s-a ivit posibilitatea colaborării cu Institutul Național al Patrimoniului am fost mai mult decât încântată să îi dau curs.

LaPunkt: Aţi lucrat în mai multe proiecte oarecum similare. Care sunt sarcinile voastre curente în cadrul acestora?

I.D.: Lucrând în cadrul departamentului de arheologie, prioritatea noastră curentă este Repertoriul Arheologic Național, o bază de date care trebuie constant adusă la zi și îmbunătățită şi Cronica Cercetărilor Arheologice, volum anual care cuprinde date despre toate cercetările arheologice întreprinse de-a lungul fiecărui an. Între timp, avem în vedere și îmbogățirea bibliotecii digitale de arheologie cu diferite publicații (reviste, volume), care dorim să ajungă într-un mod mai accesibil la public. Printre picături direcționăm o parte din energie și către alte mici proiecte, cum ar fi digitizarea colecției bibliografice a arheologilor Eugen și Maria Comșa.

O.B.: Activităţile pe care le derulăm pe palierul arheologiei sunt în principal de completare a unor înregistrări deja existente cu informaţii noi rezultate în urma cercetarilor recente, localizarea lor folosind Google Earth, ortofotoplanuri şi hărţi vechi, aici intervenind programul ArcGIS, de care am amintit deja, dar şi de adăugare a unor situri nou descoperite.

A.V.: Pe lângă aceste activităţi specifice departamentului de arheologie, cele mai importante proiecte care s-au derulat în ultimii doi ani şi la care am luat parte au avut loc în jurul a două concepte complexe: peisajul arheologic și digitizarea.

PEISAJUL ARHEOLOGIC. Perspective, istorie, evoluție” se referă la primul comcept şi a fost finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), fiind implementat în 2014. Printre cele mai importante activități la care am luat parte se numără documentarea în teren, prin cartarea și fotografierea a diverse locuri din sudul României, încadrate în categoria peisaj (cetatea grecească Histria, castrul roman Jidova din Câmpulung Muscel, mănăstirile medievale Cozia, Turnu, Ostrov Drăgănești şi castrul roman Arutela din defileul Oltului ş.a.) şi valorificarea arhivei de fotografii aeriene realizată de CIMEC, prin înregistrarea schimbărilor de peisaj survenite în locurile fotografiate, comparând cu alte surse cartografice și imagistice. Rezultatul activităţii noastre în acest proiect poate fi examinat prin accesarea online a bazei de date accesibile la adresa http://peisaje-arheologice.ro/.

În ceea ce privește digitizarea, amintesc proiectele PROEUROPEANA. Biblioteca digitală a publicațiilor muzeale, proiect derulat de Institutul Național al Patrimoniului, ,,Prin industrie pentru Țară’’. Digitizarea colecției de fotografii de la Expoziția și Târgul de Mostre a Industriei din România Mare (București 1921), implementat de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului şi Perspective 3D asupra preistoriei. Patrimoniul Muzeului Civilizația Gumelnița în lumina noilor tehnologiii ale informației, proiect realizat de Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița, jud. Călărași, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, toate cofinanţate de AFCN.  

De exemplu, în proiectul de digitizare a fotografiilor de la târgul industrial din 1921 am scanat o parte a clișeelor pe sticlă atribuite fotografului Nae Ionescu, urmând postprocesarea imaginilor rezultate cu scopul realizării unei galerii on-line și a unui catalog cuprinzând o selecție a fotografiilor.

În proiectul dedicat preistoriei, am digitizat 3D folosind tehnica fotogrametriei aproximativ 50 de obiecte din perioada neolitică şi din alte epoci, aparținând majoritar culturii Gumelnița. Tehnica presupune fotografierea obiectelor din toate unghiurile (aprox. 400 de cadre/obiect), postprocesare (eliminarea fundalului) și modelarea 3D folosind un soft specific. Rezultatul poate fi vizualizat pe site-ul muzeului din Olteniţa, în ale cărui colecţii se găsesc obiectele digitizate.

LaPunkt: Aveţi traiectorii profesionale diferite. Ce credeţi că vă uneşte în preocuparea voastră pentru patrimoniu şi digitizarea lui? Faptul că deja munciţi de atâta vreme în domeniu se explică doar prin necesitatea unui loc de muncă sau este ceva mai mult decat atât?

A.V.: Cred că elementul unificator al acestei echipe este respectul față de memorie. Cu toții manifestăm aceeași plăcere asumată față de ideea de arhive, colecții, situri arheologice, monumente, patrimoniu imaterial etc.

I.D.: Exact. Tocmai prin faptul că s-au strâns niște ani de când lucrăm împreună, am realizat că patrimoniul are mare nevoie de „publicitate” sau, mai bine spus, orientare către public. Deoarece valoarea lui stă în recunoașterea de către privitor, asemenea unei opere de artă, nu?

O.B.: Este o adevărată dragoste faţă de patrimoniu, faţă de obiectele vechi care au o istorie interesantă în spate şi trebuie salvate. O dragoste comună, izvorâtă din diferite pasiuni personale: la Adriana pasiunea pentru imagine ca bun cultural, la mine pasiunea pentru istorie, manifestată şi de mama mea. Eu am ajuns să iubesc patrimoniul plecând de la jocurile copilăriei în care îmi imaginam că sunt Ştefan cel Mare sau haiduci din cărţile lui Dumitru Almaş. În aceste condiţii, vă daţi seama de ce rămânem aici, chiar dacă nu este un loc de muncă atât de bine plătit, iar uneori apar frustrări când ne lovim de persoane total dezinteresate de munca pe care ar trebui să o facă.

I.D.: Necesitatea unui loc de muncă este, îmi place să cred, dublată în cultură de o anume pasiune sau dorință de a fi înconjurat și de a înconjura cu lucruri bogate în conținut spiritual. Iar acolo unde acest binom nu se produce, efectele sunt vizibile, iar cultura și patrimoniul au de suferit. Din fericire, nu este cazul nostru…

A.V.: … întrucât necesitatea unui loc de muncă poate fi rezolvată cu siguranţă printr-o serie de alte opțiuni confortabile, noi, însă, credem în utopia unui centru de memorie culturală și încercăm să ne manifestăm cât mai activ în acest sens.

LaPunkt: Cum vedeţi voi viitorul acestei activităţi? Ce rol credeţi că veţi avea voi în această evoluţie?

O.B.: Eu văd foarte multe şi în bine. Sunt optimistă, dacă am fi pesimişti nu am mai face nimic. Sper că în timp, şi nu mă refer la 50 de ani, ci la 10 ani, generaţiile se vor schimba şi lumea se va deschide la minte. Cu cât situaţia economică se va ameliora, oamenii vor putea să se preocupe tot mai puţin de grijile zilnice şi să acorde mai multă atenţie patrimoniului.

Viitorul este reprezentat de digitizare, de internet, de expoziţii şi tururi virtuale, de obiecte şi clădiri în 3D, accesibile online. Închipuiţi-vă vizitarea online a catedralei „Sagrada Familia”.

A.V.: Este o călătorie lungă față de care nu toată lumea manifestă aceeași deschidere sau entuziasm. Pentru România, viitorul dorit ar fi schimbarea de perspectivă vizavi de digitizare ca metodă de conservare a patrimoniului cultural. Păstrând încă multă reticență, instituțiile culturale refuză să vadă în această metodă o cale normală, necesară și accesibilă prin care o datorie minimă poate fi realizată față de patrimoniu. Rolul ce ne revine nouă este acela de fi actori activi față de multiplele posibilități prin care este realizată conservarea memoriei.

O.B.: Cu siguranţă vom acţiona în continuare în acest sens. Eu mă văd lucrând oriunde în acest scop, într-un ONG, într-o instituţie, în orice are ca scop promovarea digitizării şi conservării patrimoniului.

I.D.: Ca o concluzie, digitizarea are tot viitorul înainte și, cu puțin noroc și multă muncă, patrimoniul în România va cuceri din ce în ce mai mult teren în mediul virtual. Și implicit public. Noi vom fi aici să contribuim la această deschidere.

[1] Software utilizat pentru stocarea, analizarea şi prelucrarea informaţiilor distribuite spaţial. Este o parte a tehnologiei GIS – Geographic Information System, folosită în domenii precum cartografierea sau managementul resurselor.

Un comentariu

  1. Dr. Done Şerbănescu says:

    Felicitări Bogdane, ţie şi fetelor, aveţi rezultate de excepţie şi vă admir. D. Ş.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *