Interviu cu Dan Matei, expert în documentare și biblioteci digitale, fost director al Institutului de Memorie Culturală – CIMEC (2)

LaPunkt: Vă rog să ne vorbiţi despre cea mai importantă bibliotecă digitală din Europa. Cum a apărut ea?

D.M.: Biblioteca digitală europeană EUROPEANA, aşa cum am spus deja, o bibliotecă, dar şi un muzeu şi o arhivă virtuală, a apărut ca o reacţie „patriotică” europeană la un proiect american. Când s-a lansat platforma Google Books, mai mulţi lideri din instituţiile culturale europene s-au temut că aceasta va fi o manifestare a „imperialismului” american, în plan cultural, şi au decis că este necesară o reacţie prin crearea unei biblioteci digitale în Europa. Google ar trebui premiat pentru reacţia bună pe care a provocat-o.

În 2008 s-a realizat un proiect pilot, care apoi s-a generalizat, astfel încât EUROPEANA este impresionantă acum: are 44 milioane de intrări. Este de notat că, între timp, americanii au copiat acest proiect european. Au înfiinţat la rândul lor o Public Digital Library of America, aşa că Uniunea Europeană ar trebui să fie mândră, pentru că nu sunt prea multe idei europene imitate de americani de-a lungul ultimilor 25 de ani.

 

LaPunkt: Din ce este compusă EUROPEANA?         

D.M.: EUROPEANA este până la urmă un catalog, pentru că imaginile obiectelor la care fac trimitere fişele de descriere din catalog nu se află pe site-ul bibliotecii digitale, ci pe site-urile instituţiilor din întreaga Europă unde au fost create prin digitizare. Deci, pe serverul de la Haga al bibliotecii se găsesc doar fişele descriptive, imaginile se găsesc doar la furnizori, aproximativ 3500. Asta este şi bine, şi rău.

LogoEuropeana

Logo-ul oficial al EUROPEANA

 

LaPunkt: De ce bine, de ce rău? 

D.M.: Rău pentru că 3500 de servere din întreaga Europă, unde stau imaginile obiectelor, este o vulnerabilitate. Unele servere sunt căzute, altele sunt scoase din priză noaptea, conexiunea unora la internet este modestă, deci nu avem o situaţie ideală  Dar a fost la mijloc o decizie politică, fără centralizare a conţinuturilor.

Evident, există soluţii alternative. Măcar o rezervă centrală să existe, pentru că dacă fişierele ar sta atât la mine, furnizor, cât şi pe serverul din Olanda, aş sta mai liniştit când vine cutremurul.

 

LaPunkt: Sau ISIS.

D.M.: Da, chiar mai posibil aşa.

Mie grozav mi-ar plăcea ca, dacă un utilizator ar dori să acceseze un obiect digitizat de pe serverul unui furnizor naţional, iar acest server să nu funcţioneze la acel moment, utilizatorul să fie redirecţionat imediat spre fişierul respectiv din rezerva centrală. Utilizatorul nici nu trebuie să observe asta, singura diferenţă nu ar fi decât o întârziere de o secundă.

 

LaPunkt: Deci, deşi este un proiect inovator, are şi unele minusuri.

D.M.: Evident. Eu sunt supărat pe Uniunea Europeană pentru că nu finanţează corespunzător o asemenea întreprindere, limitând-o la fondurile provenite din proiecte punctuale. Pe de altă parte, Comisia Europeană susţine că EUROPEANA este cel mai important proiect cultural al ei, ceea ce este adevărat. În acest caz, vreau să se vadă şi în linia de buget. Ar trebui ca biroul care coordonează EUROPEANA, găzduit acum de Biblioteca Regală de la Haga, să fie transformat într-o agenţie europeană. UE are o sută de agenţii, pentru chestii mai serioase sau mai puţin serioase, dar exact la cel mai important proiect cultural nu se poate realiza o agenţie.

Aici este cea mai gravă problemă. Financiar, EUROPEANA nu are un viitor stabil, deşi sumele necesare ar fi foarte mici raportate la nivelul bugetului Uniunii. Ar trebui scrise mare, cu caracter roşu, ca să se observe între celelalte cheltuieli ale UE.

 

LaPunkt: Care sunt totuşi aspectele pozitive?

D.M.: Dincolo de problemele amintite, cultural vorbind, este prima bibliotecă digitală semnificativă care reuneşte text, cu audio, cu video şi aşa mai departe. Ceea ce înseamnă că meseriaşi din muzee, cu meseriaşi din biblioteci şi din arhive, s-au trezit în aceeaşi sală şi au început să vorbească între ei. Asta nu se întâmpla în mod normal în fiecare ţară, se mai întâlneau ei la o bere, dar nu discutau la acest nivel aspecte profesionale. Acum au observat că au cam aceleaşi probleme şi, mai mult sau mai puţin, găsesc la ele aceleaşi soluţii, că schimbul de experienţă între ei este benefic, că prin punerea cap la cap a unor resurse culturale diferite, reies multe lucruri comune. Este primul mare punct pozitiv.

Apoi, până acum, accentul a fost pus pe cantitate, pentru că, finanţatorul, Comisia Europeană, se uita cât a depus fiecare la EUROPEANA. Evident, cantitatea este importantă, dar la 44 milioane de intrări, vă daţi seama că unele sunt nesemnificative, mai ales că de multe ori se încărca ce era uşor de pus, nu ce era semnificativ. Totuşi, din aceste 44 milioane, măcar un milion sunt perle!

În continuare însă este nevoie de calitate. Calitatea înseamnă mai multe lucruri.

În primul rând, calitatea obiectului digital – o imagine cu rezoluţie mare. Apoi, este nevoie de mai multe variante, cu mai multe rezoluţii, ca să se adapteze la mai multe device-uri: una este când ne uităm pe un ecran de laptop şi alta este când privim pe un display de telefon. Acum 7-8 ani, când a început EUROPEANA, nici nu se pusese această problemă.

În al doilea rând, calitatea metadatelor. Nici nu mai vorbesc de calitatea intelectuală, dar măcar să fie corect şi complet înregistrate toate proprietăţile de descriere specificate. Închipuiţi-vă că între cele 44 milioane de înregistrări, încă mai sunt câteva zeci de mii care nu au titlu. La acest aspect se adaugă multilingvismul: până acum, fiecare îşi încarcă fişele în propria limbă. Este dificil să găsesc ceva pus de sloven, sau mai rău, de bulgar, care foloseşte şi alte tipuri de caractere. De aceea, ceea ce este pozitiv acum, ar trebui îmbunătăţit prin o atenţie mai mare asupra fişierelor de autoritate, numite acum entităţi contextuale. Adică, atunci când caut după „Firenze”, să găsesc şi ceva indexat cu termenii „Florence” şi „Florenţa”.

Aceată centralizare s-ar putea face foarte uşor, atât tehnic, dar şi terminologic: sunt deja terminologii consacrate care vin, este drept, din America, dar care pot fi adaptate cu uşurinţă pentru toate limbile Uniunii.

556709_131392200350976_364403697_n

2012: Comunicarea „Europeana: Biblioteca Digitală Europeană – prezentare şi probleme” de la Simpozionul National „Patrimoniul cultural digital și Europeana”

 

LaPunkt: Există reticenţă faţă de EUROPEANA? Este fondată?

D.M.: Sunt unii care spun: „Piesele sunt pe site-ul meu, am fişele descriptive tot pe site, ce importanţă are să încarc fişele pe EUROPEANA?” Are importanţă, pentru că, şi acesta este un nou avantaj al bibliotecii digitale europene, atunci când descrierile apar şi pe EUROPEANA, şansa ca ele să fie regăsite de vizitatori din toată lumea cresc. Probabilitatea ca un utilizator care caută un obiect pe Google să îl găsească mai întâi pe EUROPEANA, înainte de a-l găsi pe site-ul muzeului tău din Botoşani, este foarte mare. Am făcut şi experimente în acest sens, cu obiecte din colecţiile de pe site-urile noastre. Rezultatul din EUROPEANA era pe prima pagină, cel de pe site-ul nostru, era în pagina 3. Ori în general, utilizatorii nu caută mai de pe departe de prima pagină.

Evident însă că, din această cauză, curatorul unei colecţii sau bibliotecarul nu îşi mai permite să completeze neatent fişa de descriere a obiectului, dat fiind că ea este regăsită mult mai uşor şi circulă alături de fişele unor obiecte similare.

 

LaPunkt: Prin expunerea la un public european, nu ne mai putem permite să mergem pe principiul „las-o că merge şi-aşa”.

D.M.: Exact, mai ales că în publicul european sunt oameni de meserie. Revin la exemplul cu completarea inexactă „secolul al XVIII-lea”, deşi se ştie anul exact „1783”. Cineva de la Berlin va observa şi te discreditezi în faţa lui.

Ca o concluzie în privinţa avantajelor, EUROPEANA a început să se orienteze mai mult spre calitate şi spre facilitarea conexiunilor între obiectele de la cei peste 7500 de furnizori. Cred că ilustrativă pentru evoluţia EUROPEANA şi pentru ce înseamnă conectivitatea la nivelul întregii Europe este o anecdotă.

 

LaPunkt: Anecdotele conferă întotdeauna savoare interviurilor.

D.M.: Lansarea oficială a EUROPEANA a avut loc în noiembrie 2008, la Bruxelles, în prezenţa tuturor miniştrilor culturii. Atunci a avut loc ceea ce eu numesc „incidentul România”.

La momentul acela, erau deja înregistrate cam 2 milioane de obiecte, înregistrările fiind puse însă în mare grabă (cineva de la Comisie insistase pentru numărul acesta, deşi iniţial, noi, cei care gândisem prototipul, propusesem un număr realist de 50000 de obiecte digitale). În seara în care s-a deschis accesul la biblioteca cu cele 2 milioane de obiecte, încep să primesc mesaje şi telefoane scandalizate: „Ce este porcăria asta?”, „Ce este scandalul ăsta?”, „Te-ai uitat pe site ce apare la România?” Mărturisesc că nu căutasem după cuvântul-cheie „Romania”. Caut repede şi ce văd? Piesele încărcate de noi de la CIMEC nu prea aveau „Romania”, mai mult „a României”, aşa că, la căutarea de care am pomenit, vedeai pe prima pagină 20 de exponate – 20 de fotografii îngrozitoare din orfelinatele româneşti de la începutul anilor 1990, care fuseseră puse de o instituţie academică din Scoţia – SCRAN[1].

Pe la 11 noaptea, îi scriu un mesaj lui Jill Cousins, şefă de departament în cadrul proiectului, în care o rugam să facă ceva, la care ea mi-a răspuns că deja ambasadorul nostru protestase pe această temă. La miezul nopţii, platforma online a fost oprită.

 

LaPunkt: Ce înseamnă conectivitatea aceasta facilitată prin EUROPEANA!

D.M.: Povestea nu este încă gata. Peste câteve luni mă nimeresc la un proiect în Anglia, la York, şi mă întâlnesc cu doi angajaţi de la SCRAN, doi arheologi, doi oameni foarte drăguţi. În pauză, le povestesc amuzat întâmplarea, la care niciunul dintre scoţieni nu zâmbeşte. Dar deloc. Îi văd cum se întunecă la faţă, iar unul dintre ei scoate telefonul şi sună acasă. Celălalt îmi spune: „Este necaz mare. Fotografiile erau cu copii orfani, deci fără părinţi, iar noi avem o lege care interzice expunerea fotografiilor minorilor fără acordul părinţilor. Noi nu aveam dreptul să încărcăm fotografiile respective! Trebuie scoase urgent!” Între timp, celălalt terminase de vorbit şi ne spune uşurat că fotografiile fuseseră scoase de pe site încă din ianuarie.

Aşa a debutat România în EUROPEANA.

 

LaPunkt: Anecdota povestită face o trecere foarte bună spre o altă sferă de interes: locul României în procesul de digitizare, în general, şi în EUROPEANA, în particular.

D.M.: Digitizarea în instituţiile culturale româneşti este lentă şi puţină.

Un prim obstacol: sunt încă mulţi directori de instituţii culturale, mai ales muzee, care au rămas cu mentalitatea de secol XX şi au impresia că dacă îşi expun colecţiile pe internet nu mai vine lumea să viziteze fizic muzeele.

Este foarte fals şi este demonstrat şi logic, şi statistic. Câte reproduceri de Mona Lisa circulă în lume? Şi totuşi este mereu aglomeraţie la Luvru la Mona Lisa. Câtă lume care se duce la un concert Rolling Stones nu are acasă discuri cu Rolling Stones?

 

LaPunkt: Se pare că nu au înţeles nimic din mecanismele sociale şi psihice care stau la baza consumului de cultură.

D.M.: Foarte adevărat. Te uiţi pe ecran şi vezi un surogat care îţi face poftă să vezi originalul. Dimpotrivă, prin expunerea pe internet îţi faci publicitate, vizitatorii pot afla ce ai în colecţie şi devin interesaţi. Iarăşi găsesc că o anecdotă este foarte relevantă.

Cu mai mult de 10 ani în urmă, când internetul în instituţiile culturale era relativ tânăr, discutam la o conferinţă cu directorul Muzeului Tehnic din Florenţa, un muzeu mic, cu o colecţie fabuloasă, primele exponate datând din vremea lui da Vinci. Directorul, o persoană tânără, îmi povesteşte cum constatase că avea un număr mic de vizitatori, turiştii preferând obiective culturale mai cunoscute, precum Uffizi. Atunci, el a decis să fotografieze şi să pună pe internet întreaga colecţie, în ciuda împotrivirii tuturor colegilor săi muzeografi care se temeau că vor pierde şi puţinii vizitatori care le treceau pragul.

Într-un an, numărul de vizitatori ai muzeului s-a triplat.

Chestiunea că prin digitizare şi expunere se pierd vizitatorii este complet falsă!

 

LaPunkt: Deci argumentul utilizat de directorii de muzee este mai degrabă un pretext.

D.M.: Poate fi un pretext. Într-adevăr, când încarci fişa descriptivă pe internet, ea trebuie regândită, deci este necesar un efort, iar efortul suplimentar este antipatic.

În instituţiile culturale româneşti este lipsă de personal, un fapt adevărat, este lipsă de resurse materiale, de asemenea adevărat. Dar am pretenţia ca măcar atunci când se organizează o nouă expoziţie şi se întocmeşte catalogul ei, conţinând un text descriptiv şi o imagine calitativă, fişele întocmite pentru catalog să fie încărcate pe internet într-o formă uşor accesibilă. Din păcate, se face relativ puţin în ţara noastră.

 

LaPunkt: Cum apare în cifre rezultatul acestor obstacole de mentalitate şi de lipsă de resurse materiale şi umane?

D.M.: Contribuţia României la EUROPEANA este lamentabil. Există o recomandare a Comisiei Europene din 2011 care ne fixează o cotă: până la sfârşitul anului 2015, 789 000 de obiecte digitale pe site-urile instituţiilor din România, cu fişe descriptive încărcate pe EUROPEANA. Cota a fost stabilită ţinând seama de criterii numeroase, PIB, patrimoniu etc.

Este o recomandare, nu este obligatorie. Totuşi, când ţi se recomandă 800 000 şi tu expui doar 115 000, ceva nu este în regulă. Ca o comparaţie, Germaniei i s-au recomandat 2 milioane şi ei au depus deja 5 milioane. Statistic, noi concurăm cu Bulgaria, Cipru şi Malta. Jenant.

 

LaPunkt: V-aţi întristat…

D.M.: Normal. De ce sunt trist? Dacă nu am avea deja digitizate, aş spune că atât putem. Avem mult mai mult. Avem multe obiecte digitizate, unele chiar expuse pe site-urile instituţiilor, dar micul efort de a le încărca şi pe EUROPEANA nu se face.

Cum să nu fii trist când iei ca exemplu „O scrisoare pierdută”. Ea există pe EUROPEANA, doar că în maghiară. Biblioteca Naţională a Ungariei a expus, noi nu. Culmea, „O scrisoare pierdută” este şi în româneşte pe internet, însă pe Wikisource, pusă de amatori. Ungurilor ar trebui să li se dea un premiu pentru că ne promovează dramaturgul naţional, iar noi nu putem să facem o fişă mică la textul expus pe Wikisource şi să o încărcăm în EUROPEANA.

Mai intervine şi factorul uman. Sunt biblioteci care digitizează semnificativ, dar care nu trimit la EUROPEANA prin agregatorul naţional, reprezentat de Institutul Naţional al Patrimoniului, eu ştiu, din antipatie faţă de mine, din nemulţumire. Nu le opreşte nimeni să trimită direct, pot să trimită pe oriunde, numai să ajungă acolo!

Sunt trist pentru că există numeroase resurse culturale româneşti digitizate care nu apar pe EUROPEANA din pură indolenţă şi prostie. Nu mă tem să folosesc aceşti termeni.

 

LaPunkt: Există totuşi speranţe de mai bine?

D.M.: Da! În sfârşit, repet, în sfârşit, după ani de zile, se conturează proiectul unei Biblioteci Digitale a României, ca pandant la EUROPEANA, de altfel o recomandare europeană. Deutsche Digitale Bibliothek există, Austria are, Slovenia are, ţările civilizate au biblioteci digitale naţionale, noi încă nu avem.

În sfârşit, acest proiect, pe care îl propun de câţiva ani buni, a intrat în Agenda Digitală pentru România 2020. Nu este doar un gând pios într-o aşa-zisă strategie, ci beneficiază şi de o linie de buget, suma alocată fiind de 10 milioane de euro. Proiectul a fost introdus acolo prin strădania lăudabilă a fostului secretar de stat de la ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Diana Voicu, care avea un interes semnificativ faţă de ce înseamnă cultura.

Proiectul conţine două componente.

Prima este o platformă informatică pe care să pot introduce piesa digitizată şi fişa ei descriptivă şi care să fie accesibilă online, în principiu oricui. Ea se va distinge prin  posibilitatea introducerii unor descrieri de către vizitatori. Repet exemplul Wikisource, unde descrierile sunt realizate de amatori. Wiki loves monuments, o colecţie superbă de fotografii ale monumentelor istorice româneşti, este făcută tot de amatori. Nu am nimic împotriva amatorilor, dimpotrivă! Sigur, intervenţia unui amator poate fi marcată corespunzător, pentru a fi deosebită de cea a unui specialist. Tehnic nu este nicio dificultate. De asemenea, prin ea, vom evita duplicaturile. „Gazeta de Transilvania” a fost digitizată şi la Oradea, şi la Braşov. Nu au ştiut unii de alţii.

A doua componentă este digitizarea şi expunerea în EUROPEANA, dar şi în această platformă, care ar trebui să se numească Culturalia.ro, a unui milion de obiecte digitale, culturale, până în 2020, astfel încât măcar cu cinci ani întârziere să îndeplinim cota recomandată de Comisia Europeană.

 

LaPunkt: Este un obiectiv realist?

D.M.: Digitizarea unui milion de obiecte este o chestie a naibii de grea. Am făcut o socoteală: înseamnă o mie de piese pe zi lucrătoare. Numai monitorizarea fişării a o mie de piese pe zi este mult, mult de tot. Nu ne putem permite să facem mai puţin. Dimpotrivă, probabil va trebui să facem mai mult, întrucât calculul a fost realizat pentru cinci ani întregi, dar conform sistemului românesc, în ianuarie se dă anunţul, până se face evaluarea, în cele mai bune condiţii abia către toamna lui 2016 se va începe treaba.

Nu ne rămâne însă decât să strângem din dinţi şi să lucrăm din greu.

 

LaPunkt: Banii sunt suficienţi?

D.M.: 10 milioane de euro, bani europeni, sunt o sumă importantă. Costurile nu trebuie să fie exorbitante. Platforma ar costa, de exemplu, 300 000 euro. Nu este ca alte sisteme informatice care trebuie să inverseze matrici, să calculeze determinanţi, să coste milioane de euro şi nici nu trebuie să câştige unul sau altul, poate să fie şi o firmă mai mică, dar serioasă. Avem şi avantajul de a spune precis contractorului ce dorim. În plus, care sunt nevoile de securitate ale platformei? Îmi fură cineva informaţia de acolo? Acesta este şi interesul nostru, să fie furată, să circule!

Deci, există speranţă şi, în ciuda faptului că sunt pensionar, intenţionez să particip la acest proiect, mai ales că am făcut suficiente erori în viaţa mea profesională ca acum să fiu util şi să îi ajut pe alţii să nu le mai repete.

 

LaPunkt: Aţi anticipat deja întrebarea mea referitoare la cum vedeţi viitorul digitizării în România şi care credeţi că va fi rolul dumneavoastră în această activitate. Mai aveţi ceva de completat, dincolo de acest proiect?

D.M.:  Colegii mei mai râd de speranţele mele, mai ales că am o frumoasă colecţie de eşecuri. Îmi pun totuşi mari speranţe în acest proiect pentru că, pentru secolul XXI, o bibliotecă digitală naţională este o cerinţă naturală, tehnic este perfect posibil de făcut, măcar numai ca un catalog partajat.

Pe de altă parte, îmi doresc ca această platformă să ofere practic un sistem de gestiune pentru colecţiile instituţiilor de cultură, atât cele mari, dar mai ales cele mici. Gândiţi-vă că muzeele mici, bibliotecile şcolare şi comunale, nu au nicio posibilitate reală de gestiune a colecţiilor. Platforma le-ar putea permite să îşi menţină şi să îşi dezvolte informatic catalogul unor instituţii precum biblioteca şcolară din Răcăciuni sau casa memorială „Avram Iancu”, unde coana Marieta şterge şi geamul, face şi ghidaj şi o mai obligă legea să şi înregistreze exponatele pe computer şi să facă copii de siguranţă.

 

LaPunkt: Aţi împuşca doi iepuri dintr-o lovitură

D.M.:  Sper. Că vorbeaţi de viitor: am oferi posibilitatea instituţiilor mici şi mari să îşi gestioneze patrimoniul cu mijloacele secolului XXI, din care am consumat deja 15%, şi am permite şi publicului larg, specialist şi nespecialist, să contribuie, fie cu colecţii peronale, fie cu descrieri, căci preotul din sat poate cunoaşte mai multe despre biserică decât orice specialist de la Bucureşti. Aceste direcţii chiar sunt de viitor şi ar reprezenta soluţii la lipsa de fonduri şi de oameni a instituţiilor culturale

Repet: am speranţe mari. În ceea ce priveşte locul meu în acest viitor, în cel mai rău caz, aş fi un simplu contributor, ca orice alt cetăţean: aş pune fotografii, din postura de vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Terminologie, m-aş manifesta ca terminolog, aş traduce termeni englezeşti din vocabularele controlate, acolo unde m-aş pricepe, aş contribui. Nu ascund că mi s-ar părea destul de firesc ca oricine ar gestiona acest mare proiect să se folosească de mine. În ce fel? Nu îmi dau seama bine, dar eu îmi voi oferi serviciile oricui se va afla în situaţia de a-l duce la capăt, mai ales că va fi al naibii de greu, din perspectiva milionului de piese.

 

[1] SCRAN – Scottish Cultural Resources Access Network.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *