Centenarul genocidului împotriva armenilor e un moment care adună tristețe, dar și speranță. Amintirea ororilor din 1915 ne întristează. La fel de greu de acceptat e, însă, și faptul că dimensiunea crimelor comise la finele Imperiului otoman nu e acceptată și recunoscută astăzi unanim. Există, totuși, și semne încurajatoare: Papa a condamnat genocidul, iar Parlamentul European a cerut Ankarei să-l recunoască. Am participat la elaborarea rezoluției din forul legislativ de la Strasbourg și pot depune mărturie că toate grupurile politice europene au fost de acord că doar o recunoaștere poate aduce reconciliere între popoarele armean și turc. Să îndrăznim să sperăm!
Intervenția în Parlamentul European a eurodeputatului Cristian Preda
15 aprilie 2015
Aș vrea, în primul rând, să îmi exprim regretul pentru faptul că vocea Comisiei care este prezentă alături de noi astăzi nu a îndrăznit să pronunțe cuvântul „genocid”. Doamna Comisar, discutăm astăzi despre genocidul împotriva armenilor și, mai precis, despre comemorarea lui. Acesta e și titlul rezoluției pe care o vom vota în scurt timp. Rezoluția cere Turciei în mod foarte clar să recunoască genocidul contra armenilor, iar cererea e făcută – lucru foarte important – din perspectiva unei reconcilieri a popoarelor turc și armean. Astfel spus, nu adoptăm o rezoluție pentru a critica Turcia, pentru a îi da lecții, ci pentru a o încuraja să facă pași suplimentari în direcția recunoașterii genocidului. Iată de ce am și consemnat deschiderea arătată, scuzele deja pronunțate de actualul Președinte şi de actualul Prim-ministru. Vreau să vă spun că înțeleg dificultatea pe care o au turcii în a recunoaște genocidul. A fost tot atât de dificil pentru români să își recunoască participarea la Holocaust, crimele împotriva evreilor și rromilor. Dar cred că nu suntem în chip deplin oameni, dacă nu recunoaștem ceea ce au făcut predecesorii noștri. Iar aici nu este vorba de o chestiune de istorie, de știința care se numește istorie, cum susține domnul Erdogan. Este o chestiune de memorie, nu de istorie. Or, memoria este responsabilitatea liderilor politici, a liderilor de opinie, a oamenilor simpli, ea nu privește numai seminariile științifice. Iată perspectiva noastră.
