azi ar fi trebuit să fiu la Jimbolia
să spun câteva cuvinte despre Petre Stoica
să beau câteva pahare pentru Petre Stoica
să-mi şterg câteva lacrimi
înainte s-o ia la vale
pe obraji și să fie văzute
acolo ar fi trebuit să fiu
dar nu mi-am mişcat oasele decât puţin
de pe un scaun pe altul şi iarăşi pe altul
poate nici Petre Stoica n-a fost azi la Jimbolia
o fi stat şi el undeva pe vreo bancă
şi-o mai fi odihnit şi el bătrâneţile
fiindcă nu-i de colea să ajungi la 82 de ani
şi să te ţii aşa de verde după ce ai băut o cisternă de alcool
şi ai fumat milionul de ţigări
poate că în orăşelul ăla de graniţă n-a fost nimeni astăzi
oamenii au rămas pe la casele lor
obosiţi ca nişte foci ce au confundat o balenă cu o insulă plutitoare
dar nu atât de obosiţi încât să nu poată pipăi cu degetele după vreo cărticică
rămasă de data trecută la capul patului
acolo unde se ţineau mai demult radiourile
am destule scuze că n-am fost azi la Jimbolia
şi toate stau în picioare
dar cui să le prezint
dacă nici măcar Petre Stoica nu e interesat de ele
fiindcă îşi dichiseşte cu migală băncuţa
ca să primească
probabil
ceva oaspeţi
ceva prieteni
Robert Şerban
(n. 1970, Drobeta-Turnu Severin) este scriitor, jurnalist şi editor. Absolvă cursurile Facultăţii de Arte şi Design şi pe cele ale Facultăţii de Construcţii, ambele din Timişoara. Are o prezenţă apăsată in viaţa culturală a Timişoarei: simpozioane, conferinţe, lansări de carte, articole in presa locală. Conduce Editura Brumar, unde publică volume ale unor poeţi, prozatori şi eseişti de calitate. Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, polonă, cehă, olandeză, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc. Ca poet, primeşte premii din partea Uniunii Scriitorilor, precum şi a revistelor Observator cultural, Luceafărul, Poesis etc. Ca jurnalist şi om de televiziune, i se decernează Premiul Tanărul Jurnalist al anului 2002, Premiul pentru Talk-show TELEVEST, Premiul Festivalului Internaţional al Televiziunilor Locale şi Regionale, Premiul Festivalului 7 ARTE, Premiul SIMFEST 2011 etc. Pe lângă volumele proprii, apare într-o serie de volume colective (Cartea cu bunici, Răcani, pifani şi veterani, O mie una de poezii româneşti, Scriitori pe Calea Regală, Odă la Vodă, Prima mea beţie etc.). Cărţi: Fireşte că exagerez, Odyssex, Piper pe limbă, A cincea roată, Barzaconii, Ochiul cu streaşină, Cinema la mine-acasă, Moartea parafină.