De ce îl iubim pe Andrei Pleşu

• Pentru că e tare de înger.

• Pentru că mai întâi gândeşte, apoi vorbeşte, într-o lume în care cei mai mulţi întâi vorbesc, apoi vorbesc.

• Pentru că ţine cele mai bune, şi bine dozate, şi pline de miez discursuri publice. Vai de cel care vorbeşte după el.

• Pentru că, într-o Românie în care orice minune ţine trei zile, institutul fondat şi condus de el, New Europe College, continuă să fie, şi după 20 de ani, minunat. Pentru că NEC-ul este şi nec plus ultra. Şi pentru că toată echipa lui de la NEC e nec plus ultra.

• Pentru cât de serios afirmă că râsul e cel mai serios lucru din lume. Şi pentru că ne-o demonstrează.

• Pentru că, şi atunci când le încearcă, nu se lasă smintit de funcţii, putere şi alte lucruri fără „polul plus“.

• Pentru partea lui frivolă, de pildă pentru cum ştie să poarte lavaliere.

• Îl invidiem pentru certitudinea noastră că, în altă aşezare temporală, Caragiale s-ar fi împrietenit cu el, şi pentru că, în această secvenţă de timp, s-a împrietenit el cu Caragiale.

• Îl iubim pentru Dilema şi Dilema veche pe altarul căreia depune săptămânal câte un articol de neocolit.

• Pentru concizie.

• Pentru că, deşi sceptic şi critic, dă oricui o şansă şi se bucură de reuşita ei. Şi pentru candoarea cu care se supără pe cei care fac rău în jur.

• Pentru că asigură schimbul fertil între occidentalism şi balcanism.

• Îl iubim pentru cum e în lume, pentru că în preajma lui oamenii se înseninează şi prind să zâmbească fără să-şi dea seama de ce.

• Pentru că nu se lasă păcălit de mode, terorism intelectual de orice fel, manipulare şi idei de-a gata. Oricât l-ar costa.

• Pentru felul în care a explicat parabolele biblice.

• Îl admirăm pentru că a avut şi are vârsta eternă a eroilor clasici: tinereţea matură sau maturitatea tânără (extremele nu-l ating), deşi, la o adică, îl preocupă.

• Pentru că ştie că şi eşecul e iluzoriu.

• Pentru felul în care ne-a făcut să ascultăm Cartea lui Iov şi poeziile lui Minulescu, şi pe Topîrceanu, şi Craii de Curtea-Veche şi pentru că, în amfiteatrul Odobescu de la Litere, vocea lui care citeşte pagini literare le explică studenţilor literatura mai bine decât orice profesor.

• Pentru că nu prea ştie să refuze şi mai ales pentru că ştie că nu ştie asta.

• Pentru că e politicos şi civilizat, fără a fi rigid.

• Pentru că, văzând mărimile politice de pe mai multe continente, a găsit în asta un argument al existenţei lui Dumnezeu: fără El, lăsată pe mâna unor astfel de oameni politici, lumea s-ar fi prăbuşit de mult.

• Pentru că ştie să cânte.

• Şi pentru că rămâne el însuşi în faţa oricărui om, de orice calibru, condiţie, mediu etc.

• Pentru că, deşi format în multe dintre valorile intelectualilor interbelici, n-a devenit misogin.

• Pentru că Grundul lui e înalt metafizic.

• Pentru replicile lui scăpărătoare. Dar mai ales pentru felul în care savurează şi ne face să savurăm limba română.

• Pentru că socoteşte că principalul lui defect şi principala lui calitate coincid: „Sunt, în general, nemulţumit“. Şi asta nu-l acreşte.

• Pentru că, prin toate cărţile lui, îţi deschide ochii asupra frumuseţii uitate a vieţii.