Despre germani, primul care mi-a povestit câte ceva a fost bunicul. Plecat pe front în război, a luptat o vreme alături de ei, apoi a întors arma. 23 august 1944 a făcut să-i cunoască mai bine şi pe noii aliaţi, foşti “foşti” duşmani. Dincolo de “versiunea” din cartea de istorie, el nu prea ezita în a alege între un neamţ şi un rus.
Poveştile bunicului, construite în fond pe o serie de antiteze facile, m-au derutat, deoarece contraziceau radical ce auzeam pe la scoală; însă şi mai “dramatic”, nu prea se potriveau cu filmele lui Sergiu Nicolaescu… la care mă uitam în copilărie cu sufletul la gură. Eram departe de a-mi fi format o opinie, dar de atunci mi-au rămas, totuşi, în minte, anume cuvinte, anume imagini: militărie, spirit nemţesc, ordine, punctualitate, respect. Drept care nici nu ştiu dacă am făcut, la început vreo diferenţă între germanii noştri şi germanii-germani.
De fapt, după 1989 minoritatea germană din România, s-a împuţinat că aproape nu a mai rămăs nimic… doar casele mari din cărămidă şi piatră, aproape identice între ele, cu garduri şi porţi înalte care descurajează orice tentative de încălcare vizuală a spaţiului privat. Dacă la recensământul din 1930 pe teritoriul României erau 750.000 de etnici germani, la cel din 2011 cifra depăşea cu putin 25.000. Au mai rămas însă amintirile, poveştile şi stereotipurile…
Chiar dacă satele locuite de germani sunt acum pustii, clişeul pare să fie peste tot. Uneori este ironic: dacă îi dai neamţului bere, nu-ţi mai cere; neamţul crede în băutură şi ungurul în înjurătură, alteori acuzator, imputându-le germanilor trăsături dintre cele mai contradictorii: aspră zgârcenie, dar şi chibzuială; violenţă, dar şi calm; oarece cruzime, dar şi ceva candoare; spirit marţial, dar şi fragilităţi cvasi-feminine; talente tehnice, dar şi compensatorii lentori intelectuale.
Românii au apreciat fără excepţie punctualitatea, spiritual întreprinzător al germanilor sau apetitul lor deseori caraghioz pentru muncă. Este sigur că germanii noştrii mai mult decât oricare altă minoritate, sunt cei pe care ne place să ni-i oferim drept exemplu. Pe la 1900, folcloristul Ion Pop Reteganul scria următoarele: cu deosebire să luăm pildă de la saşii din Ardeal care încă sunt economi, dar economi cu pricepere, muncitori şi cruţători (…), ei adună şi nu risipesc şi de aceea au mai mult decât celelate neamuri.
În mare, cu foarte mici excepţii, stereotipiile românilor despre germani sunt pozitive. Fără îndoială germanul este punctual şi prevăzător – spune românul că înainte de a tăia cocoşul neamţul îşi cumpără ceas – e ordonat, harnic, priceput, însă considerat rigid, interiorizat şi pedant. Totuşi, e capabil să mai moară şi din dragoste… chiar să nu fie nimic din suferinţele tânărului Werther?
