• Despre
• Arhiva
• Search Results

• Acasă
• Cultura
  • Idei
  • Carte
  • Literatura
  • Teatru-Film
• Politica
  • Europa
  • Global
  • Intern
  • Perspective
• Societate
  • Administratie
  • Analiza
  • Economie
  • Institutii
• Agora
  • Punktul sensibil
  • Punktul critic
  • Punktul cu var
  • Punkte punkte
• ArtBazar
  • Banda Desenata
  • Jurnal Ilustrat
  • Pop-Culture
  • Sunet E-World

• Tweet

36 Comentarii

1. Pingback: Epopeea cazării în căminele studenţeşti!

2. Bibliotecara de la Litere says:

   on 22 februarie 2013 at 10:54 am

   Deci totusi aveam dreptate atunci cand sustineam ca Ioana Both este unul dintre (prea) putinii stalpi ramasi care sa duca stindardul mai departe. Monumentele de corectitudine se pare ca se rezuma mai nou doar la statuile lui Vlad Tepes si ale lui Cuza. Pacat pentru romani, pentru limba romana si, mai ales, pentru literatura romana. Pentru ca am ajuns sa numar pe degete studentii care frecventeaza zilnic biblioteca (una deloc neglijabila, avand in vedere fondul de peste trei sute de mii de volume) si doar pe degetele unei maini pe cei care depasesc nivelul de spicuire minima a bibliografiilor obligatorii de curs. Ca de bibliografiile optionale nici nu mai vorbesc.
   In curand voi ajunge sa sterg doar praful asezat pe carti de atata statica in raft. Si oare de ce ma mai mir cand intalnesc o fisa de cerere pe care sta scris Alecsandri cu X? Adica Alexandri? Si asta din partea unui student/e in anul III, care mai e si suparat/a pe deasupra din cauza restantelor care-i ameninta intrarea imi(a)nenta in licenta…
   E trist ceea ce ni se intampla tuturor. Ne luptam cu himere si mori de vant, cu promisiuni desarte si vanturi desertice care ne arunca praf in ochii goi cu care privim realitatea invatamantului romanesc. Si e si mai trist cand, cumva, cu greu, taras-pe burta se trece de examene, se trece de licenta si se ajunge nulitate perfecta la catedra, in fata copilului meu… Care sper ca nu va ajunge si el o nulitate la fel de perfecta, creata, impotriva luptelor si dorintelor mele, de aceasta „societate de consum” patetica in care ne zvarcolim cu totii… Chiar si acei norocosi care au trecut de examenul Ioanei Both… precum si cei nenorocosi care dau acel examen a opta oara… DEGEABA (precum spunea si Tudor Gheorghe: ” au facut copiii nostri dinti / musca din bunici si din parinti…”)
   Cu stima si deosebite sentimente de admiratie,
   Anca Balea

   
3. Ion Taranistul says:

   on 6 februarie 2013 at 3:50 pm

   Citindu-va acest minunat comentariu , sau poate mai bine articol am retrait , cu multa nostalgie si placere sufleteasca anii stundentiei mele. Caci, atunci pe acea vreme , copil sarac fiind am intilnit la facultatea de Pediatrie din Iasi , numai asemenea cadre didactice. Daca nu aveam aceasta sansa sa intilnesc asemenea oameni , cu comportamentul dvs , azi nu eram ceea ce sunt. Atunci , copil de taran fiind , de undeva din sudul arid , uscat , la propriu si la figurat al lui Marin Preda si Constantin Noica ,daca nu aveam bursa , nu aveam nicio sansa sa termin facultatea. Ori , obiectivitatea , cinstea , corectitudinea , onestitatea acelor profesori m-au ajutat sa am tot timpul bursa de merit (fara nicio pila , caci taranul din Cimpia Baraganului, n-avea acces la asemenea nivel si nici nu era in credinta si educatia lui notiunea de PILA). Asa am terminat facultatea , datorita mediilor si reusitei la concursul de internat am ajuns intern al clinicilor de Pediatrie din Iasi , apoi medic secundar , specialist si primar , si sef de sectie. Primele reusite in pregatirea mea se datoresc , asa cum am mai spus acelor oameni minunati care apreciau munca , seriozitatea si valoare profesionala , fara INTREVENTII , BANI SAU ALTE FAVORURI.AM 2 BAIETI , AMINDOI ABSOLVENTI AI FACULTATII DE MEDICINA GENERALA. Orice incercare a mea de a le insufla respectul pentru cei ce i-au instruit se loveste de un zid, caci ,din nefericire , azi, oamenii s-au schimbat , iar calitatile despre care vorbeam anteriro au devenit iluizorii. Pacat!

   
4. mihai says:

   on 30 ianuarie 2013 at 7:33 pm

   Doamna,va admir pentru verticalitate.RESPECT

   
5. Augustin aproape inginer says:

   on 30 ianuarie 2013 at 12:34 am

   Felicitari pentru rezistenta. Studentii bursieri prinsi copiind trebuie sa returneze bursa retroactiv? Intreb pentru ca reprezint acest caz obraznic. Mai am un pic si termin facultatea, proiectul e jumatate de la un coleg de anul trecut, iar plansele mi le face un prieten de la arhitectura. Platesc din bursa. Tot din bursa spal masina cuiva important din universitate de patru ori pe luna. Acest personaj imi aranjeaza materiile la care nu stiu ce sa copiez. Viata e frumoasa.

   
   • I. C. says:

     on 14 februarie 2013 at 5:19 pm

     E un demon care vă îndeamnă să vorbiţi astfel şi poate chiar să faceţi ceea ce spuneţi că faceţi. Dar măcar un lucru nu e cum spuneţi: v
     iaţa nu e frumoasă cu atîtea fire încîlcite. Într-o bună zi veţi pricepe asta.

     
6. N. C. says:

   on 29 ianuarie 2013 at 10:33 pm

   Am fost si student si cadru didactic si nici nu am dat nici nu am luat vreodata ceva pentru o biata nota (fie ea si de trecere). Mi-a mai ramas doar sa vad cum voi reactiona ca parinte (fiul meu este inca la gradinita). S-ar putea sa fiu tentat sa stimulez vreun profesor pentru a-l invata mai multe pe copilul meu decat pe ceilalti dar in niciun caz nu cred ca am sa incurajez vreun profesor sa ii dea o nota mai mare decat merita. Ar fi ca si cum m-as duce cu copilul la doctor sa ii dau spaga sa nu il trateze de boala ci doar sa ii dea o adeverinta falsa ca e sanatos.
   Dar, deh, prostia este boala care nu doare:)

   
7. Anton says:

   on 27 ianuarie 2013 at 3:40 pm

   Sunt pensionar, septuagenar. Toată viaţa am fost un slujitor al şcolii. Nu aş fi schimbat meseria de dascăl pentru o alta mai bine plătită. Acum recunosc, dacă aş fi tânăr absolvent de Universitate, aş renunţa la diplomă fără să crâcnesc. Presiunea şi jignirile la care sunt supuse cadrele didactice sunt de neacceptat şi păcat; ele sunt alimentate chiar de preşedintele ţării.

   
8. Alin Savu says:

   on 24 ianuarie 2013 at 8:13 pm

   Vă înţeleg prea bine revolta şi exasperarea, dnă. Profesoară! Ştiu că generalizarea doare; şi nu oricum, ci foarte tare. Şi pe mine mă doare că vreo câteva sute de mii de ţigani pun ştamila pe un întreg popor. Dar, pentru că întotdeauna există un dar…
   Nu mă îndoiesc de verticalitatea dvs. umană şi profesională, dar vă întreb direct, fără ocolişuri: vă consideraţi o excepţie a sistemului, sau sunteţi convinsă că în România majoritare sunt cadrele didactice care vă seamănă?
   Dacă îmi răspundeţi afirmativ la cea de a doua variantă, cum vă explicaţi atunci că, vă citez: „avem studenți care plasează pașoptismul la 1918, pe Titu Maiorescu la „Dacia literară” și Pseudokinegetikos între baladele eroice ale lui Alecsandri.”?
   Dacă nu puteţi răspunde la întrebare voi încerca eu să sugerez 3 posibile explicaţii:
   1- Sunt prea exigenţi profesorii de liceu din România? Exclus, pentru că nu ar mai ajunge pe băncile universităţilor de stat exemplare precum acelea de care vă plângeţi.
   2- Sunt prea slab pregătiţi aceeaşi profesori? Înseamnă că au devenit profesori cumpărându-şi diplomele (de la universităţi particulare) sau clemenţa profesorilor (inconştienţi, nepăsători, interesaţi?) de la universităţile de stat.
   3- Sunt prea buni la suflet, sau prea comozi pentru a lăsa corijenţi în toamnă sau repetenţi? Mă îndoiesc că exist atâta bunătate prost înţeleasă în această ţară.
   Toate cele trei explicaţii pot sta în picioare, dar există şi un unic adevăr: cu toţii sunt, la rândul lor, produse ale unor profesori universitari!
   Sigur că mass media de la noi (pe care o incriminaţi, dar nu pentru ceea ce merită!) are şi ea partea de contribuţie la acest adevărat dezastru naţional, având în cel mai fericit caz doar un ton neutru, lipsit de atitudine fermă, în luările de poziţie faţă de corupţia şi fraudele din sistemul de învăţământ românesc. Iar în privinţa modului în care televiziunile particulare au îndobitocit şi vulgarizat acest popor nu mai este cazul să facem comentarii. Rezultatele se văd la tot pasul. Dar ea, această mass media, este doar una dintre rotiţele angrenajului. Importantă, fără nici o îndoială.

   Eu mă bucur că mai există voci precum aceea a Dvs. Vă este însă limpede că sunteţi în minoritate? De ce? Pentru că, dacă aceia care gândesc şi acţionează ca Dvs. ar fi majoritari, faţa învăţământului românesc şi, în general, faţa acestei ţări ar arăta altfel.
   Iar în minoritate aţi ajuns pentru că degenerarea poporului român este rodul unei politici premeditate încă de la venirea comuniştilor în România. Începând cu anul 1947, în toate ţările intrate în sfera de influenţă a URSS a început să fie aplicată Directiva NKVD „NK 003/47”, vizând practic distrugerea suveranităţii naţionale şi a independenţei Poloniei, RDG-ului, Cehoslovaciei, Ungariei, Bulagariei şi României. A fost publicată în 1991 de către Dan Apostol într-un volum apărut în editura Baricada. Căutaţi-o şi citiţi-o. Veţi deveni un alt om după aceea!
   România a pus în aplicare acea directivă, prin cozile de topor de care nu a dus niciodată lipsă, cu o conştiinciozitate pe care nu a atins-o nici una din vecinele ei de lagăr socialist.
   Punctul VII al respectivei directive, intitulat DISTRUGEREA SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI EDUCAŢIE, indică modalităţile prin care trebuia realizat obiectivul respectiv. Esenţa acestora: eliminarea profesorilor valoroşi şi a celor cu influenţă asupra elevilor şi studenţilor, promovarea exclusiv pe baza nivelului de incompetenţă(!!!) şi fidelitate faţă de „organe”, numirea în funcţii de conducere numai pe baza apartenenţei de partid.
   Ce a rezultat de aici, dnă. Profesoară? Simplu: consistenţa valorică a pachetului profesori/elevi s-a diluat de la generaţie la generaţie. Căci valoarea , umană mai întâi (care o generează şi pe cea profesională), apare în urma educaţiei primite în familie, a procesului de instruire din şcoală şi a influenţei pe care o are „puterea exemplului”.
   Eu sunt un om în vârstă care a absolvit liceul în anii ’60, la unul dintre cele mai bune licee din Bucureşti. Şi acum îmi amintesc cu respect şi dragoste de profesorii mei din acea vreme. Pentru că erau oameni şi dascăli excepţionali, pentru care profesoratul nu era o meserie, ci o vocaţie. Sigur, vorbesc despre o majoritate. Astăzi, acest fel de dascăli nu se mai întâlnesc decât în cazuri excepţionale, izolate, care nu reprezintă adevărata stare a învăţământului nostru. Uitaţi-vă atent în jur şi spuneţi-vă doar Dvs. ce credeţi!
   Iar ceea ce aţi văzut este rezultatul unei la fel de premeditate (în fapt o continuare) politici duse după decembrie 1989 de către aceeaşi oameni ai sistemului (şi urmaşii lor) care au „implementat” Directiva NKVD din ’47. Printre ei, la loc de cinste (preşedinte onorific pe viaţă), Ion Iliescu. Sub înaltul său patronaj au apărut „fabricile de diplome” şi fundaţiile gen „România de mâine”, având în spate pe Bondrea, Voiculescu, Patriciu.
   Acestea au găsit tot timpul români dornici de chilipirul unei diplome universitare sau al unui titlu academic obţinut fără muncă, dar cu bani (şi aceia nemunciţi).
   Ele, universităţile particulare, împreună cu verigile slabe din învăţământul de stat şi o mass media – finanţată din aceleaşi direcţii -, aparent iresponsabilă (dar perfect conştientă de rolul pe care trebuie să-l îndeplinească)sunt autorii morali ai nivelului de ignoranţă şi incultură care i-a transformat pe români într-o masă de manevră atât de uşor vulnerabilă.
   Pentru că, în ultimă instanţă, acesta era scopul final urmărit de cei care au deţinut şi deţin şi la ora actuală toate frâiele cu care ţii în mână o ţară.
   În această uriaşă plasă de paianjen se zbat „rătăciţii” ca Dvs.
   Îmi pare tare rău că spun asta, dar este realitatea.
   Iar dacă, printr-o fericită întâmplare, ar apărea dorinţa sinceră de diminuare (căci de eradicare nu poate fi vorba) a nivelului endemic de corupţie (şi) din învăţământul superior, atunci calea, unică, este tocmai aceea pe care o incriminaţi!
   Mă tem însă (pot afirma chiar că sunt sigur) că „măsurile preventive”, despre care scrie mai sus cel ce a postat sub pseudonimul de InimăRea, sunt doar praful în ochi cu care se maschează exact generalizarea corupţiei în întreaga Românie. În aşa fel ca toţi să o accepte şi să o practice ca pe un dat căruia nu i te poţi opune. Mulţi vor „da” şi infinit mai puţini vor profita!
   Cu aceeaşi dorinţă de a nu vă simţi vexată, mă alătur lui InimăRea cu aceeaşi concluzie.
   Cu imens regret…

   
9. Grigore Enescu Madalin says:

   on 24 ianuarie 2013 at 5:47 pm

   Am savurat ultima parte a articolui „Dacă sunt profesor, am un preț”.

   Ma bucur de fiecare data cand intalnesc in spatiul real sau virtual gandurile unui „Don Quijote” romanesc. Am totusi senzatia ca oamenii care gandesc asa sunt mai multi decat par. Functioneaza un efect de buruiana care-ti sare mai usor in ochi si eclipseaza toate florile din jur. De asemenea, gesturi ca cel descris de dvs. zac deseori in anonimat pentru ca in lumina presei sunt mult mai atragatoare de rating cazurile opuse, de coruptie.

   Exista, cred, inca, o Romanie a oamenilor decenti, pe care nu o vor reusi sa o distruga … ceilalti. In calitate de student am intalnit cel putin 2-3 profesori ca dumneavoastra.

   
   • Alin Savu says:

     on 24 ianuarie 2013 at 8:15 pm

     Oare sunt mulţi 2-3 între cei vreo 30 cu care ai avut în mod normal de-a face în timpul anilor de studii?

     
10. Renzo Lima says:

    on 24 ianuarie 2013 at 11:57 am

    Sa invatam?! Pentru ce?!

    
    • Vladut says:

      on 27 ianuarie 2013 at 7:14 am

      Sa invatam pentru ca a invata inseamna a ne imbogati spiritualiceste, si nu numai, pentru ca a invata si a dobandi noi cunostinte inseamna a dobandi respectul semenilor. Intr-o lume plina de prosti, e foarte usor sa pui intrebarea „De ce sa invat?”. Reflecta un pic, si vei afla singur/a raspunsul.

      
11. Vladut says:

    on 24 ianuarie 2013 at 7:35 am

    Si eu sunt student, si eu am restante (nu la doamna Both), insa apreciez gestul dumneaei. Nu e destul de „prigonit” invatamantul romanesc? Parintii cu bani mai bine ar investi in a-i consilia psihologic si a-si medita odraslele, decat sa mearga cu fel de oferte pe la profesori. Problema e ca, dupa ce ajungi sus, uiti de unde ai plecat. Ma explic: toti trec prin mainile profesorilor, dar cand ajung mari ii auzi spunand ca invatamantul e nu stiu cum, profesorii nu ar trebui sa se planga pentru cat muncesc etc etc. E corect? Mai ales ca si ei au fost elevi candva si au vazut ce inseamna munca unui profesor. Iar in zilele noastre, departe de a mai fi onoare sa fii profesor, te lupti cu morile de vant (rar gasesti elevi interesati de ceea ce predai, si nu de faptul ca a aparut o noua varianta a nu stiu carui telefon) si pentru ce? Pentru un salariu care nu iti asigura traiul de la o luna la cealalta.

    
12. InimaRea says:

    on 24 ianuarie 2013 at 7:02 am

    Doamna Both poate înţelege, încă din unele comentarii la reflecţiile sale, că nu are soluţie problema care o frămîntă. Fiindcă pe alţii îi frămîntă cu totul altă problemă deşi vin şi discută pe marginea celei prezentate aici. E un fel – indirect, insidios, insinuant (şi vulgar, fără îndoială) – de a-i contesta d-nei Both dreptul de a protesta împotriva practicii „metodologice” prin care se încearcă rezolvarea oficială a corupţiei de la nivelul universitar, printr-o vigilenţă atotocuprinzătoare, aruncînd în aceeaşi oală „faptuitori” şi încă nefăptuitori. În ochii oficialităţilor – ministeriale, universitare, cum or mai fi – e chestiune de timp pînă cînd toţi universitarii „vor călca pe bec”. Poate că statistic – presupunînd că oficialii ar fi bine intenţionaţi – situaţia să fie atît de gravă încît măsurile preventive să privească întreg corpul didactic universitar. Şi atunci, se procedează medical, ca-ntr-o pandemie – toată lumea în carantină, bolnavi şi sănătoşi deopotrivă. Dar rostul carantinei e să stopeze expansiunea bolii. Cum regulile la care face d-na Both referire sînt valabile la nivel naţional, se pare că rostul carantinei este, mai curînd, acela de a prezerva boala, de a-i asigura condiţiile de a-i măcina pe toţi cei înţărcuiţi.
    Asta-mi aminteşte de una din grijile sistemului totalitar – „atitudinea duşmănoasă”. Atinşi de mania persecuţiei, probabil, diriguitorii de atunci suspectau pe toată lumea, practic. În ochii lor, fiece român era un virtual „duşman al poporului”. Aşa cum, azi, fiecare cadru universitar este un virtual adversar (în curînd, inamic) al luptei împotriva corupţiei din sistemul de-nvăţămînt superior.
    Şi tot aşa cum, atunci, „vigilenţa revoluţionară” avea fix efectul invers, tot astfel – azi – măsurile preventive împotriva corupţiei profesorilor dau fix rezultatul invers „aşteptărilor”. Deşi, dacă facem efortul de a-i socoti sănătoşi la cap pe autorii acestei politici, sîntem repede răsplătiţi cu concluzia că obiectivul lor este tocmai acela de a lăsa „fenmenul” să se dezvolte nestingherit. Ba chiar acela de a-i facilita larga pînă la totala răspîndire, pînă n-a mai rămîne măcar un singur profesor corect în tot sistemul universitar. Ceea ce, tot statistic, ar duce la o stare de normalitate.
    Cu părere de rău, domnă Both – şi cu scuze căci nu intenţionez a vă vexa – trebuie să vă semnalez că sînteţi contra curentului „popular”, iar „mainstream” va avea ac şi de cojocul dv.

    
13. acadie says:

    on 24 ianuarie 2013 at 2:44 am

    Sa fii profesor corect in universitatile romanesti inseamna sa fii erou si sa te pregatesti de somaj. Eu am cunoscut profesori admirabili, competenti si dascali pe care nu-i voi uita. Dar eroi… nu prea.

    
14. acadie says:

    on 24 ianuarie 2013 at 2:34 am

    Coruptie nu e numai cand vine un strain si-ti ofera bani. E si atunci cand vine colegul, seful de catedra, decanul sau rectorul sa-ti spuna ca are o nepoata si… s-o ajuti putin. Ce faceti atunci? Ramaneti o proscrisa? Va pregatiti de emigrare, ca noi, astia de pe forum?

    Inainte sa plec, eu aproape ca nu mai puteam sa intru in niciun birou, ca peste tot era cate cineva pe care a trebuit sa-l refuz. Ma ofeream sa stau la consultatii peste timpul obligatoriu, numai ca sa-i „ajut” in mod onest, sa-i fac sa priceapa ce-au uitat din clasa a cincea. Niciun succes.

    Si, din pacate, am vazut prea multi colegi tineri care se adaptau in no time la toate relele obiceiuri ale locului: „cum sa-l refuz pe profesorul meu”. Asa ca regula cu trei asistenti alaturi de profesor pare sa inlesneasca practica asta a invatarii. Imaginati-va: trei oameni care trebuie sa accepte ca nepoata sefului de catedra merita un cinci, desi n-a scos nici doua cuvinte pe-ntelesul lor.

    
15. Bota says:

    on 24 ianuarie 2013 at 12:09 am

    Tot respectul pentru dumneavoastra, d-ra Both, ati ramas neschimbata. Cu stima, o eleva din prima generatie, Florina ex-Bota.

    
    • Ioana Bot says:

      on 25 ianuarie 2013 at 3:06 pm

      Multumesc, Florina. Poate ca una din cele mai importante realizari ale mele este tocmai faptul ca – asa cum observi tu – nu m-am schimbat in ultimii 25 de ani. Dar nici peisajul academic unde predau nu este, in liniile sale esentiale, schimbat fata de mentalitatile cu care ma intilneam „in Romania profunda”, cind eram diriginta ta (si stagiara la Generala 1, Gherla).

      
      • Buzea (Filofi) Nicoleta says:

        on 30 ianuarie 2013 at 5:04 pm

        Va admir forta cu care intotdeauna ati raspuns ferm situatiilor de impostura! Cu recunostinta si respect, Nicoleta Buzea!(student, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, promotia 2009)

        
16. Anca A.M. says:

    on 23 ianuarie 2013 at 7:43 pm

    Doamna profesor, va multumesc pentru intelesurile transmise! Sper ca toti cei care citesc articolul sa ajunga la adevaratul mesaj fara a se pierde in padurea de „basne” prin care ne zbatem la fiecare cuvânt. Va multumesc pentru ca sunteti un adevarat PROFESOR (permiteti-mi sa ma consider un martor al admirabilei dumneavoastra conduite universitare) si cred ca, din cand in cand si, daca e posibil, tot mai des, binele trebuie sa invinga raul si in realitate si nu numai fictiune! Da, se intampla ca si in Romania sa existe profesori demni sa fie dati ca exemplu de buna practica! Va respect pentru ceea ce spuneti, pentru ceea ce sunteti si pentru ce ati sadit in cei care au avut urechi sa va asculte! Cu drag si dor de o lume mai buna!

    
17. ciorgan says:

    on 22 ianuarie 2013 at 10:13 pm

    Stimata doamna profesoara ,e „jalnic”sa constati cat de jos am ajuns in privinta capitalului uman,in universitati,dar sa nu-mi prezentati profesorii ca pe niste „ingeri”.Pot fi ingeri,dar negri.Dar,haideti sa depanam o povestioara,ca un fel de argument la ceea ce am afirmat.Desi nu mai sunt tanar,m-am prezentat la un examen scris pentru o scoala doctorala.Profesorul meu de suflet nu putuse sa-mi semneze caci avea prea multi doctoranzi si conform noii legi,nu mai avea dreptul.Asa ca am mers la alt profesor, care nu se potrivea cu tema mea,dar totusi a fost de acord sa-mi semneze stiind ca am cui sa-i cer sprijin.Asadar,m-am pezentat la examenul scris,unde am avut anumite motive de suspiciune:la primul subiect erau date opt concepte la alegere,dinre care unul fiind,gobalizarea,un proces despre care se discuta contradictoriu ce nu prea seamana a concept,iar alte doua din psihologie,care nu fusasera incluse in bibliografia ceruta(noi vorbim de sociologie).La al treilea subiect cerinta era sa prezinti propria lucrare,raportandu-te la metodologie,adica ipoteza,problema de cercetare etc.Dar,in acest caz,care ar mai fi caracterul secret al lucrarii,din moment ce profesorii corectori cunosc temele alese de candidati,impreuna cu profesorii coordonatori care le sunt colegi.A treia zi,cand asteptam rezultatele,m-am imprietenit cu o fetiscana,si,fiindaca ne plictisisem sa asteptam,am invitat-o la o cafea.Acolo,din vorba-n vorba,mi-a marturisit ca ea a terminat dreptul si,ca citise o carte despre globalizare,asa mai mult de placere.Deci,nici macar nu citise cele trei mii de pagini pe care le avusesem de invatat,dar sa le mai si invete.Trei mii de pagini pentru care eu ma cocosasem.In fine,am fost multumit si cu nota de trecere pe care am obtinut-o caci greul trecuse.Dar,m-am inselat amarnic,caci la examenul oral,unde trebuia sa na prezentam inca odata lucrarea(sic!),profesorii „ingeri” ma asteptau ca pe o victima,iar ei se transformasera in necrofagi.Dupa lungi eforturi,cand au realizat ca vor ramane cu burta goala,unul dintre ei mi-a zis:”ba,da de unde ai tu bani de cercetare,tu te gandesti cat costa cercetarea asta?Ingerul acesta damnat se numeste Lazar Vlasceanu.Celalalt mi-a zis ca M.Vulcanescu e expirat,iar la bibliografie nu am,din sociologii americani,decat pe Wallerstein,numele impielitatului fiind Dancu.Mai tarziu,o profesoara,Cosima Rughinisi,mi-a zis ca-i pare rau,”dar ce sa faci,e o contradictie de paradigma”.Este halucinant sa auzi asa ceva;fundamental pentru sociologie este caracterul ei multiparadigmatic,altfel ar deveni o slujnica a politicului,a puterii.Tot atunci,dupa examen,profesorul meu,Pavel Abraham,mi-a spus ca au vrut sa ma pice de la oral,pentru acea farama de nuanta nationalista a lucrarii mele.Lucrarea se numea,”Cartografia socioculturala a mentalului romanesc” care,pleca de la tipul ideal construit de M.Vulcanescu.Dar noi,asemani lui Socrate,trebuie sa credem in anumiti zei.In concluzie,multi dintre profesorii ingeri sunt,de fapt,”ingerii damnati”.Nu astept raspuns si nici sa-mi dati dreptate,doar,uneori ,profesorii nu ar trebui sa se victimizeze,nici sa faca pe vitejii.Cu drag,doamna profesoara!

    
    • ab says:

      on 24 ianuarie 2013 at 9:28 pm

      incredibil…

      
    • zomby says:

      on 18 aprilie 2013 at 3:13 pm

      Cosima Rughinis mi-a fost fost profesoara, o poti acuza doar ca e severa, dura, nicidecum ca ar ,,astepta ceva”. va-ti gandit macar o clipa ca profoseori v-au evaluat corect?
      semn de inrtebare imi ridica ,,proful” dvs p.abraham…

      
18. marcel anghel-canada says:

    on 22 ianuarie 2013 at 7:17 pm

    Stimata Doamna,
    In Canada si nu numai , toate examenele sunt examene scrise , gen grila-test , si deci , controlabile.Dece nu se introduce acest sistem si in Romania?

    
    • Katherine Bar says:

      on 23 ianuarie 2013 at 12:11 am

      E adevarat, insa in literatura nu e posibil sa folosesti testul grila. Judecata profesorului este cea care transeaza intre reusita sau esec, dar studentul are intotdeauna atasata foii de examen o argumentatie clara, pertinenta pentru performanta sa.

      
      • cristian petre says:

        on 23 ianuarie 2013 at 8:10 pm

        In Marea Britanie, toate examenele mele orale au fost inregistrate iar nota a fost acordata dupa ce 2 examinatori mi-au evaluat performanta. Asta este practica universitatii si elimina orice dubiu. Va sugerez sa propuneti acest lucru la universitatea dumneavoastra. Tehnologia necesara este foarte accesibila in ziua de azi.

        Cu respect,
        Cristian

        
19. Katherine Bar says:

    on 22 ianuarie 2013 at 7:11 pm

    Va admir pentru pozitia pe care ati luat-o si sint convinsa ca veti reusi sa va atrageti nu numai dusmani dar si aliati in tentativa de a reabilita demnitatea profesorului. Eu am studiat atit in tara cit si in universitati din Canada. Cind am ajuns in Canada, cu 14 ani in urma, invatamintul românesc era inca foarte apreciat.
    Cred ca sint citeva aspecte importante de luat in considerare, atunci cind vorbim despre eliminarea coruptiei in universitati. In primul rind, cursul este organizat de asa maniera, incit examenul final sa reprezinte doar 50 %,60% din nota finala. Pe parcursul semestrului sint lucrari care pot reprezenta 5%, 20%, 25%, 50% din nota ( ex: http://littco.umontreal.ca/fileadmin/Documents/FAS/Litterature_Comparee/Documents/1-Programmes-cours/Plans/LCO1020-H2013-cardinal.pdf). Asta ii obliga pe studenti sa fie prezenti la cursuri si sa studieze in mod constant. Nu se admit decit 3 absente la un curs. Un alt aspect important este competitia intre universitati. Cu cit absolventii vor avea realizari profesionale mai importante in domeniul lor, cu atit universitatea va avea o pozitie mai buna in clasamentul universitatilor. Pe linga renume, o pozitie buna in clasament conduce la atragerea unor studenti bine pregatiti din tara si din strainatate. Va doresc mult succes, Katherine

    
20. Ioana says:

    on 22 ianuarie 2013 at 6:46 pm

    Aveti perfecta dreptate doamna profesoara. Eu am o singura intrebare, daca tinerii din ziua de azi reusesc sa memoreze greu, nu pot sa citeasca si se lupta sa invete, ce vor face domnii profesori universitari cand se vor trezi la usa facultatii cu „bobocei” de 50 de ani, cadre didactice ale invatamantului primar si prescolar obligati sa studieze acum, in plina glorie pe bancile universitatilor pentru ca altfel nu vor fi considerati dascali, ci doar niste neica nimeni care au absolvit in vremuri demult apuse un „amarat” de liceu pedagogic. Oare atunci in ce directie se va indrepta invatamantul romanesc, deoarece invatatorii si educatorii nu au bani nici macar sa va ofere daramite sa mai si dea, ca sa nu vorbim de faptul ca oamenii astia resping din start ideea unei spagi nefiind obisnuiti cu asa ceva. Un lucru e cert, invatamantul romanesc se indreapta spre o gaura neagra iar profesori care sa fie asemenea dumneavoastra din ce in ce mai putini.

    
    • Daniela says:

      on 26 ianuarie 2013 at 12:35 pm

      Am absolvit in 2008 cursurile Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, specializarea „Pedagogia Invatamantului Primar si Prescolar”, asa ca vorbesc in cunostinta de cauza. Am fost o grupa eterogena din punct de vedere al varstei si al pregatirii initiale. Ceea ce pot sa afirm cu certitudine este ca, dintre toate colegele, tocmai cele care erau trecute bine de prima tinerete, cu o experienta didactica deloc de neglijat in spate, au fost studentele cele mai merituoase. Sefa de promotie a fost chiar una dintre „doamnele invatatoare”, cum le numeam noi. De ce? Simplu: erau ambitioase, motivate, cu o structura interioara care le permitea sa faca fata stresului in perioadele de examene si cu o experienta la catedra in urma careia acumulasera serioase cunostinte de pedagogie. Mi-au castigat respectul si colegele mai tinere, proaspete absolvente de liceu pedagogic, care in urma practicii din perioada liceului aveau habar cu ce „se mananca” educatia primara si prescolara. Aceste doua categorii de studente nu au avut nicio problema in a absolvi cu bine cursurile facultatii, in contextul in care cei mai multi dintre profesorii nostri au fost severi si corecti. DAR existau printre noi si tinere domnisoare care cred ca nimerisera din greseala acolo. Au reusit si ele, cu chiu si mult vai, sa obtina diploma de licenta si acum profeseaza ca educatoare, in majoritatea cazurilor. Nu vreau sa intru in detalii si sa-mi exprim parerea despre educatia de care beneficiaza sau vor beneficia copiii incredintati lor. Un singur lucru insa este sigur: atata timp cat parintii copiilor mici nu-si doresc de la gradinita nimic altceva decat sa le ofere mancare ieftina, un somn bun de amiaza si jocuri „de-a cainele si pisica”, nici educatoarele nu se vor stradui sa-i educe si instruiasca pe acesti copii. Pentru a impune o anumita rigoare e nevoie de multa bataie de cap si munca de convingere. Tendinta generala este aceea de a supune cadrele didactice dorintelor copiilor si parintilor. Familia moderna din Romania promoveaza stilul educational „laissez-faire”, neglijand valorile si normele traditionale, considerate depasite. Va dau un singur exemplu: relatandu-i unei mame faptul ca baietelul ei de sase ani s-a batut cu un coleg de grupa pana cand i-a spart acestuia buza, aceasta mi-a zambit oarecum mandra, zicandu-mi ca „na, s-au jucat si ei ca baietii…”. La atat s-a rezumat discutia noastra.Stiu ca par sa acord o prea mare atentie problemelor care ma preocupa, ganditi-va insa ca tocmai acesti copii vor ajunge la scoala si mai apoi la facultate. Noi, cele care lucram in gradinite, suntem responsabile pentru primii pasi spre cunoastere pe care-i fac viitorii studenti. Noi le antrenam atentia, memoria si, de cele mai multe ori, noi ii invatam sa salute si sa manance cu gura inchisa.Pentru a incheia doresc sa afirm sus si tare ca absolvirea unei facultati de profil este o necesitate, nu un moft, dupa cum se sugereaza uneori. Pentru a castiga increderea parintilor si pentru a deveni un model in viata copiilor, e nevoie ca educatoarea/invatatoarea sa fie o persoana scolita, interesata de tendintele actuala in educatie si, nu in ultimul rand, dedicata profesiei.

      
21. Octavian Ciuhandu says:

    on 22 ianuarie 2013 at 4:38 pm

    Vă felicit pentru atitudinea Dvs. și mi-aș dori să ajungem să vedem învățământul privit cum vă doriți și cum ar fi și normal. Dar în același timp nu pot să nu observ că păreți a da vina, în principal, pe mass-media, studenți și părinți, fără să ”atacați” deloc subiectul ”profesori”.

    Mi-aș dori foarte mult ca mediul universitar să fie alcătuit preponderent din persoane asemenea Dvs., dar din păcate nu cred că este cazul. Mai mult, se pare că până și cei care nu cer sau acceptă ”stimulente” (pentru a ajuta anumiți studenți să treaca) tolerează (și indirect încurajează) acest comportament. Nu țin minte să fi auzit de un singur caz în care un profesor să fi reclamat că un coleg solicită sau acceptă mită. Să cred că nimeni (sau cel puțin nici unul din cei care nu acceptă) nu știe? Îmi este imposibil. Considerați că este normală tolerarea acestor practici?

    Deși a trecut ceva vreme de când am terminat facultatea, încă nu am uitat propriile experiențe. Nu am fost niciodată genul care să încerce să ofere ”stimulente” pentru a obține o notă mai bună. În schimb, pot să spun că în 5 ani de facultate (la o secție de calculatoare, la o universitate care se considera foarte bună), pot număra pe degetele de la o mână cadrele didactice pe care întradevăr le-am respectat si apreciat. Motivele sunt variate, de la profesori la examenul cărora am fost X în sală și pe lista de rezultate au apărut X+2, și evident că cei 2 nu erau cu note sub cea de trecere, la profesori la care știa tot anul că la examen se dau subiectele (dintr-un set bine definit si dictat de profesor în avans) și în următoarea oră profesorul pleacă din sală, la profesori care picau diverse persoane pentru motive care nu aveau nici o legătură cu materia sau cunoștințele studentului, …

    Aceiași profesori au avut grijă să se sprijine intre ei în cazul unor acuzații de plagiat. Când un ”proaspăt asistent”, întors în țară după un doctorat la o prestigioasă universitate (din câte îmi amintesc M.I.T.) i-a ”reclamat” unui profesor că lucrarea de doctorat scrisă de unul din cei pe care îi coordona este de fapt un plagiat, indicând inclusiv sursele, primul răspuns a fost ”lasă că mă ocup eu”. Văzând că nu se întâmplă nimic, și-a permis să facă o sesizare la facultate. După un mare scandal, rezultatul a fost: doctoratul este considerat valid și în ziua de astăzi iar cel care și-a permis ”să tulbure apele” a fost mustrat și sancționat.

    Și în loc de încheiere, o întrebare: considerați că dacă 8 din 10 profesori (sau măcar 6) ar avea aceeași atitudine ca și dumneavoastră față de mită și note de trecere fără o bază reală, într-un an sau doi atitudinea studenților nu s-ar corecta de la sine, văzând ca ”nu le mai merge” așa? Dar cum să se corecteze dacă la 7 din 10 merge așa? Este greu să susții și să convingi că normalitatea este dată de o minoritate (sună ciudat ”majoritatea sunt anormali…”)

    
    • Marius says:

      on 24 ianuarie 2013 at 3:04 pm

      Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.

      
    • Cristi says:

      on 28 ianuarie 2013 at 9:51 pm

      Raportu este de 9 din 10 doresc sa va corectez, sper sa ma insel.

      
22. Sorin Gulea medic primar ORL says:

    on 22 ianuarie 2013 at 3:21 pm

    Toata stima si consideratia pentru modul cum ganditi si actionati.Am acasa doi copii absolventi de Conservator respectiv Filosofie siSNSPA si care s-au intors din Bucuresti plini de lehamite la adresa unor cadre didactice sau a manierei in care s-au dat si s-au notat unele examene mai ales la SNSPA.Una din solutii ar fi aplicarea cu adevarat a codului de deontologie universitara propus de prof.MIROIU dela fac Filosofie, cat si precizarea clara a modului in care se,va desfasura orice examen inclusiv prin discutii cu reprezentantii studentilor. Cu stima Dr.Sorin Gulea

    
23. Ion Marin Almăjan says:

    on 22 ianuarie 2013 at 3:09 pm

    Fascinant! Dacă e adevărat, dacă nuscrieți literatură, ne aflăm în plin Kafka.

    
24. Spiller Sebastian says:

    on 22 ianuarie 2013 at 11:16 am

    Daca situatia mea financiara nu ar fi atat de subreda, m-as fi inscris cu mare placere la facultatea la care predati. Sunteti o schimbare placuta de la cotidianul romanesc.