Am învăţat să scriu, în aceşti ani din urmă, pe măsură ce am îngăduit privirii ce se trezea în mine să se despartă de lumea în care nu mă mai recunoşteam: cuvintele au capătat intensitate de lacrimă, iar literatura s-a arcuit peste noi, spre a deveni cerul ce se uneşte […]
Şi poate că toamna este o recapitulare a destinului, ca şi cum zilele ei nu ar fi decât harta ȋn care privirea poate citi semnele unui timp ce duce mai departe amintirile celor de demult, asemeni unei trene marine de unde tulburate şi tainice. Şi poate că toamna este oglinda […]
Şi poate că nu putem scrie despre fericire decât din clipa în care am părăsit domeniul de certitudine al luminii: seninătatea care ni se păruse eternă a devenit, graţie îndepărtării, un peisaj sepia ce se topeşte în pasta nostalgiei. Căci exilul în care păşim, o dată cu dorul şi cu […]
Orice poveste despre cei de demult ȋncepe pe peronul umei gări ȋndepărtate: armonia ei desuetă este cerul care se arcuieşte peste destinele croite din materia diafană a nostalgiei. Căci orice istorie care se ȋntoarce spre sine, ca un şarpe ce se auto- devoră, tainic, revine pe acest prag al despărţirilor, […]
De demult, atât de demult, din pragul de septembrie privirea se îndrepta spre vacanţele ce se topeau în amintire, ca nişte instantanee pierdute în albumul de fotografii al destinelor îndrăgostite. Căci septembrie, cel care deschide porţile toamnei, este puntea spre care ne îndreptăm, nostalgic, spre a ne putea pierde în […]
A existat în viaţa lui Radu Petrescu un dramatic contratimp în raport cu epoca sa. Anii carierei sale sale au fost marcaţi, în pofida relaxării ideologice căreia îi datorează şi cariera sa literară, de un sentiment al zădărniciei. Acolo unde contemporanii săi etalau măreţia premiilor şi popularitatea de best-seller a […]
Visul este singura poartă pe care, intrând, putem zări ceva din majestatea unui tărâm care ne este interzis în starea de trezie şi de viaţă. Visul este singura poartă pe care, intrând, putem întrevedea acea lumină pe care o vom zări, o dată ce moartea ne va acorda liniştea din […]
Literatura este camera funerară a nostalgiei: privirea care urcă spre desenul de nori al nopţii este educată de dorul trasând, în limpezimea vizonară a cerului, o hartă a melancoliei. Literatura este camera funerară a nostalgiei: cei care nu mai sunt devin, prin jocul de pauze şi de fraze, creaturile blânde […]
August este cea dintâi pagină a toamnei: din ce în ce mai departe de suflul dionisiac al verii, simţim în piepturi aerul dimineţilor de nostalgie, căci pânzele lui septembrie se umflă, treptat, sub atingerea timpului ce ni se scurge printre mâini, ca un nisip diafan al destinului. August este cea […]
Literatura se naşte în spaţiul de cuvinte şi de pauze al singurătăţii: ea nu poate aspira la vocaţia pedagogică a îndrumării morale, după cum nu poate dărui certitudinile spre care se aleargă cei prinşi în infernul de zile interşanjabile. Delicată şi tragică, ea se iveşte din materia de imprecizie a […]
