Addendum la trădare…

nu terminologic – am făcut-o deja – ci faptic. Dar tot în Cetatea Eternă  ne întoarcem. În Roma antică republicană , exista un loc numit Stânca Tarpeiană, unde erau executați  prin aruncare în gol (dar pe plin) trădătorii Cetății.  

Numele fatalei Stânci venea de la frumoasa Tarpeia, vestala care (hormonii, bată-i vina!) s-a îndrăgostit … fatal de un inamic al Romei, transmițându-i o serie de secrete din interiorul zidurilor asediate. Dată în vileag, tânăra preoteasă a Vestei a sfârșit zdrobită după un zbor de pe stânca ce avea să-i poarte numele. A fost deci „zborul inaugural” urmat de alții și altele.

De subliniat că Tarpeia a fost judecată și condamnată pentru îndoită trădare: vânduse Roma dar trădase și sistemul vestalic din care făcea parte. Pentru clarificare:  preotesele Vestei și ale focului sacru erau obligate să-și păstreze castitatea deplină până la vârsta de 35 de ani; apoi, după încheierea sacerdoțiului duceau o viață normală beneficiind în continuare de respectul societății romane. 

Acest exemplu clasic probează faptul că orice sistem bine închegat presupune niște reguli imuabile care-l mențin viabil, obligatorii după ce ai intrat în el. Fie accepți regulile jocului, fie nu intri în el. Spre pildă, un preot care nu se supune ierarhului (vestală sau creștin) trebuie eliminat căci contestă un sistem de reguli clar (pre)stabilite care îl mențin de mii de ani, în care se intră nesilit de nimeni. Un sistem, indiferent de finalitate funcționează și se menține prin ordine și disciplină, niciodată prin contestare sau individualism al  membrilor săi. 

Serviciile  (mai mult sau mai puțin secrete) – din Egiptul antic și până azi – constituie un sistem (asemenea celui sacerdotal, militar, adică tot ce poartă uniformă) cu niște reguli foarte clare pentru actanți. A ieși din el, când și mai ales cum  vrei, înseamnă trădare, iar Stânca Tarpeiană rămâne unica rezolvare. Dar când trădătorul sistemului e chiar unul dintre artizanii lui, precum în cazul unui americanizat general român (fost), trădarea e dublă, iar suavitatea vestalei face loc nesimțirii torționarului. Trădarea nu are nuanțe, oricât s-ar încerca cosmetizarea ei, vădind doar fardul ieftin al prostituatei (internaționale în acest caz) ca să parafrazez totuși un clasic latin. În capodopera cinematografică Misiunea, călugărul iezuit Gabriel îi spune fratelui doritor de fapte mari dar potrivnice rânduielilor: „Noi nu reprezentăm aici o democrație, ci un Ordin”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *