La început apa era rece. Mă treceau fiori mușcători și mă întindeam cât eram de… lată….zgrunțuroasă și netransformată. Știam că mai am mult până să evoluez matur și închegat. Ia lingura de lemn și amestecă vârtos. Încep să mă încălzesc, apa devine prietenoasă.
E bine de mine. Se pare că ea a ales varianta pentru leneși. M-a aruncat de la început în apa rece să nu fac cocoloașe și văd că abia acum a început să amestece. Ai ei lasă apa să fiarbă, aruncă o lingură de sare și apoi mă toarnă și mă învârt de amețesc , până când mă varsă apoi fierbinte pe placa mare de lemn și mă revărs peste margini. Gata, mă înfierbânt și încep să fac bulbuci mici.
Ar fi bine să lase telefonul și să amestece dacă nu va dori să mă afum. Acum chiar că fierb în toată regula. Abia acum ia telul și lucrează rapid. Nu e chiar nepricepută…are exercițiu de de la bătutul zahărului cu albușurile și de la frământat cozonacii. Știu că bunica ei o ruga să o ajute mereu la aceste treburi. Încă de mică îi plăcea să trebăluiască prin bucătărie, dar nu-i plăcea să mănânce. Doamne ferește! Era jale când o chemau la masă. O momeau cu două-trei povești și negociau la două ore de joacă după ce mânca și felul întâi și felul al doilea. Acum simt că m-am închegat, sunt desăvărșită. Știu că urmează ploaia de brânză și lingurița de unt, iar amestecul acesta îmbietor mă face să fiu mândră și încrezătoare. Sunt o mâncare cu tradiție, mă găsiți pe la nunți, botezuri sau înmormântări și nu sunt pretențioasă. Mă puteți servi în orice farfurii doriți, mă puteți mânca fierbinte sau mă puteți pune în frigider pentru mai târziu. Și, când vi se face dor de copilărie, puteți încerca o mămăliguță cu brânză și smântână așa cum făcea bunica.
