Prin decizia comuniştilor români se prelua modelul sovietic al statului‑propagandă, numai că, spre deosebire de alte ţări sovietizate ale Europei Centrale şi de Est, unde reţelele Agitprop-ului reuşiseră să penetreze şi să influenţeze mai multe medii sociale încă din perioada interbelică, în România trebuia înfrântă o reticenţă combinată cu o ostilitate sporită.
În cele mai multe ţări ale Europei Centrale şi de Est accesul cercetătorilor la documentele Secţiei de Propagandă s‑a produs aproape imediat după căderea regimurilor comuniste, spre deosebire de România, unde desprinderea de trecut a reprezentat un proces mai lung şi, din motive politice, posibilitatea studierii acestor izvoare istorice s‑a deschis abia după 1996‑1997 şi doar pentru câţiva privilegiaţi sau cercetători iniţiaţi şi insistenţi. Nu întotdeauna documentele declasificate, chiar şi pentru un număr foarte mic de istorici, au fost şi cele mai relevante. Timp de un deceniu, până în primăvara anului 2007, accesul la documentele fondului Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Secţia de Propagandă şi Agitaţie a fost unul restrâns, care a necesitat aprobarea specială a directorului general al Arhivelor Naţionale.
