Pe cine decapităm???

este marea problemă interogativă dacă ne luăm (mai bine nu…) după comentariile mediatice ale analiștilor politici, dependente de cine sunt stipendiatorii fiind vorba de o coaliție pluralistă. Nu putem avea încredere nici în aruncatul sondelor după cum s-a probat nu demult. 

Iată de ce revin cu încredere la distinsul politolog de pie amintire, Ion Neculce, cu ale sale cuvinte adunate într-o samă.  Cu înțelepciunea-i inconfundabilă, Neculce ne prezintă, fără a-i fi dator cuiva, posibilitățile rezolvării conflictului între grup și individ.

Ideală e situația în care individul ajuns lider, desigur cu ajutorul celor puternici din afară, reușește să anihileze clica uneltitoare, mai mică sau mai mare: „la a doua domnie a lui Alecsandru-vodă Lăpușneanu au început domnii a se așeza mai cu temei în scaon în Iași. Și când au purces de la Poartă cu a doa domnie, dzicu să-l fie învățat turcii să taie boierii, să-i slăbească. Și cu cuvântul viziriului au tăiat atâta mulțime de boieri.” Cu eleganță și respectându-le rangul după cum dovedește piramida capitală (vezi incomparabila nuvelă dedicată domnitorului de către  Negruzzi). 

În altă situație clica încearcă eliminarea unui lider prin turnătorie, procedeu deloc mirabil. Ajuns la Poartă Vasilie vodă „l-au închis turcii în Edicula.” Totuși, pașa care se ocupa de „rezolvarea” situației, nu a fost de acord cu eliminarea moldoveanului, considerând, probabil pe drept, că „acest om să cunoaște că-i harnic. Și poate să vină o vreme să trebuiască și să slujească împărățiii… și l-au iertat și l-au slobozit din Edicula.” Adică, depinde ce poate oferi cel în cauză.

Regretabilă dar reală este și situația în care liderul, însoțit de gloată „mulți boieri și curteni și cu di ceilalți mai proști, și preoți și cu călugări” este parcă predestinat morții, căci încetează să strănute când un boier îi „urează” „Viermi, doamne”.  Într-adevăr, după ce l-au decapitat turcii s-au căit: nevinovat au fost acest om”.  „Și s-au giurat să nu mai taie de acum domnu de Moldova”. Nu se știe dacă a fost chiar așa…

Evident că vremurile au adus și metode noi, însă până la urmă acestea două rămân clasice: decapitarea clicii sau a liderului. Altminteri, atrage atenția politologul Neculce „obiceiele cele noao fac răsipă țării și peire domnilor”.  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *