Contrastul …

între facial și discurs devine superlativ până la absolut, în contextul întâlnirilor din ultima vreme între liderii continentali, mergând până la mondiali. În fapt nu e ceva chiar nou dar parcă subiectele câștigă în profunzime, cel puțin văzute din afară.  

Cu decenii în urmă un îndemn străbătea o bună parte a lumii: „Proletari din toate țările uniți-vă”. Fără malițiozitate, privind întâlnirile amintite, nu putem să nu constatăm că ele au loc sub semnul îndemnului „Lideri din toate țările… râdeți”, că de unire chiar nu poate fi vorba. Bizar e că se râde și se pupă indiferent de sex, etate, naționalitate, religie și, mai ales orientare politică.  Intervine aici, fără dubiu, o clasificare a râsului spre a-i pricepe pe actanții lumii sau măcar pe cei ai continentului nostru. 

Evident ei nu știu latină (cu care însă lumea a fost condusă bine acum două mii de ani…) și nici nu le-ar mai folosi, însă tocmai spre a înțelege noi muritorii  cum stau lucrurile, reamintesc câte ceva despre râs. Subliniez: nu „vorbim” despre nobilul linx.  Nu se pune problema sincerității râsului în contextul în care avem  risus politicus, care nu are nevoie de explicații, mai ales că, scrie Horatius, se poate ridere perfidum, a râde perfid. 

De reținut în același context al marilor întâlniri politicianiste de răsunet că „nimeni acolo nu râde de vicii” atrage atenția… Tacitus. Nu că ar fi ei puri ci mai curând și le cunosc atât de bine încât ar ajunge să se întrebe horațian „v-ați putea reține râsul, prieteni?”. Trebuie subliniat și că ridiculus, în funcție de context, poate însemna și bufon, măscărici. Se potrivește…

Mai trebuie amintit, din întunecatul Ev Mediu, o formă „sacră”, adică risus monasticus sau monachorum, nu știm cât de sincer. Pentru a înțelege râsul celor la care ne referim, nu putem omite o anume patologie specifică prefăcătoriei: risus sardonicus, mai curând un rânjet, asociat însă medical cu tetanosul. Neavând fișa medicală a participanților nici la New York, nici în Danemarca sau aiurea, putem suspecta orice. 

În 1934 apărea filmul artistic „sovietic”, adică rusesc,  Toată lumea cântă, râde și dansează; fiind o comedie bine realizată, titlul era credibil.  Azi ar fi o ironie căci veselii pupăcioși se întâlnesc ca să-i trimită eventual la moarte pe cei care i-au ales. Și astfel poate deveni totul o lamentație sau  lamentabile regnum conducere jalnică.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *